Editura Polirom; anul publicării: 2018; nr. pagini: 304
Editura Polirom; anul publicării: 2018; nr. pagini: 304

„Mă bucur să vă povestesc puțin despre apariția la Editura Polirom a cărții mele Rămas-bun. Sînt povestiri nu de rămas-bun, ci de intrare bună în lumea bună editorială și, ar zice unii critici, de rămînere bună în literatura românească. Cartea costă 28 de lei, adică, domnilor, este mai ieftină decît o spumă de ras Nivea Men de 200 ml. sau mai ieftină, doamnelor și domnișoarelor, decît un spray din ăla bengos pe care-l dai puf-puf! și nu mai rămîne nimic. Cărțile au rămas. A mea – Rămas-bun! E o carte antihipsteristă, cu povești într-o manieră mai veche (dar numai aparent), mai duioasă, despre oameni buni și, desigur, și răi, dar mai degrabă despre oameni așa și așa. Povestesc și încerc să le readuc aminte cititorilor despre o lume mai bună. Încerc să readuc natura în inimile oamenilor cu toate că aceasta nu a dispărut niciodată de acolo. Căci uneori, numai uneori, cînd privești cerul în noaptea de vară, ți se pare că înțelegi clar spusele: „cele văzute și nevăzute”. Și o căldură nedeslușită îți umple pieptul. Nu mai auzi nimic altceva – nici hărmălaia cîinilor, nici răgușitul unei mașini întîrziate, nu mai vezi luminile orbitoare ale becurilor electrice. Doar Cerul! Și țîrîitul greierilor! Pare că stelele pîlpîie: cri-cri! Uneori. Cam aceste lucruri fundamentale vreau eu să le readuc în sufletele cititorilor. Căci scrisul literaturii nu este pentru mine o distracție, un hobby împotriva plictiselii, îți place într-o zi și în alta nu, așa cum îți plac niște sandale azi, iar mîine le lași uitate în dulap. Poeta Mariana Codruț îmi vorbea de acele persoane care „fac literatură” cînd și cînd, așa cum coc la un număr de zile frumoase gogoși pudrate cu zahăr. Nu faci azi literatură, iar în restul timpului ești „ocupat”. Aceste persoane nu au deloc de-a face cu scrisul, îmi zicea poeta. Așa este! Scrisul și gîndul la scris îți ocupă tot timpul, te devorează; nu te lasă ziua, îți omoară nopțile, te chinuie în tren, în taxi, în parc și, vai!, la serviciu, peste tot, clipă de clipă, zi de zi. Scrisul îți aduce bucuria cîtorva clipe de grație, cînd plutești în spații celeste, dar este și o damnare. Scrisul are partea lui de mister fericit, dar te și însingurează (și cît de dureroasă este uneori singurătatea!) și îți cere mari sacrificii. Te vămuiește în primul rînd pe tine, dar îi sacrifici și pe cei din jurul tău – soție, copii, prieteni. Iar dacă te înconjoară oameni înțelegători, ești oarecum salvat, rămîi numai cu remușcările, așa, ca bătrînul savant din Fragii sălbatici, vechiul film al lui Ingmar Bergman. Însă dacă te cuprinde patima scrisului într-un mediu ostil, vai de tine! E o tragedie! Eu sînt un fericit – cei din jurul meu mă iubesc. Scrisul îți „mănîncă” toată viața. Pe scriitorul adevărat însă nu-l poate stăvili nici o opreliște. Nici plutonul de execuție, ca în cazul bietului Isaac Babel. A fost arestat sub acuzația de spionaj. Singura lui „vină” a fost aceea că a frecventat casa temutului Nikolai Ejov, șeful NKVD, a cărui soție era evreică, cum și Babel era evreu. Ejov a căzut în dizgrație, a fost arestat (căci vicleanul Stalin se debarasa de criminalii pe care el, Stalin, îi pusese în funcție și el, Stalin, ordonase crimele), dar, ca să fie condamnat pentru spionaj și trădare, au fost arestați și cei din anturajul său, așa procedau bolșevicii, ca și comuniștii români după aceea. Astfel a fost arestat și Babel. A fost umilit, bătut, schingiuit, i s-au luat ochelarii ca să nu poată citi și scrie. A fost împușcat la închisoarea Butîrka pe 27 ianuarie 1940. Cu o zi înainte, după ce a primit decizia de condamnare, Babel a cerut în fața Tribunalului Militar al NKVD: Am o singură cerere: să mi se permită să-mi termin ultima lucrare. E de prisos să mai spun că ultima dorință nu i-a fost îndeplinită. Iar manuscrisele și arhiva personală ale scriitorului au fost confiscate de NKVD și s-au pierdut. Da, scrisul pînă la ultima suflare! Ca și în cazul lui Guy de Maupassant. Acesta s-a născut dintr-un nobil normand și Laura de Pointevin, verișoara lui Flaubert. La 25 de ani a suferit primul atac al unui sifilis ereditar. Dar a scris în continuare. Durerile de cap tot mai frecvente și ipohondria nu l-au oprit. Apoi îl amenința năluca orbirii. El își întețea activitatea scrisului. Mania suspiciunii, dorința de singurătate și pofta de a cîrti nu l-au oprit nici acestea din scris. A luptat cu furie împotriva tarelor moștenite. A scris mult, a atins gloria, iar la 40 de ani și-a tăiat beregata, dar a rămas viu. A fost închis într-o casă de nebuni, umbla în patru labe. Psihiatrii scriau în trista lui foaie clinică: Monsieur de Maupassant va s’animaliser (Domnul de Maupassant a ajuns animal). La 42 de ani a murit. Dar scrisul său a rămas. Scrisul pînă la ultima suflare nu e o metaforă nici în cazul lui Tolstoi. În noiembrie 1910 toți ochii spirituali ai Rusiei erau ațintiți spre o mică stație de cale ferată – Astapovo. Acolo murea Tolstoi. Mecanicii de tren se abțineau să fluiere din considerație pentru muribund. De la biroul de telegraf al satului se trimiteau din oră în oră informații privind temperatura și pulsul marelui scriitor. Trenurile pline de jurnaliști, de tot felul de emisari, de preoți, ofițeri în civil, țărani, proprietari de fabrici încetineau la cîteva sute de metri de gară. Oamenii coborau și înaintau în liniște deplină spre gară. Iar în micuța gară Tolstoi, în pofida morții care se apropia, se destăinuia răsuflînd din greu fiului său Serghei: Încă mai compun. Scriu. Să scrii, să scrii, să scrii! Negrăită bucurie, refugiu și teroare! Să cauți cu patimă cuvintele cu luciul lor de înțelepciune, de religiozitate, de iubire, cu mirozna mucezelii trecutului, cu palpitul emoției și vînzoleala de piață gureșă, slovele cu miros de neșansă, de pierzanie și de fum, ca o perdea transparentă luminată de soarele dimineții. Să pui în marș divizioanele cuvintelor, cu toate tipurile de arme stilistice, cu toată încărcătura îndoielilor tremurătoare. Să folosești la maximum toate forțele limbii, chiar și trupele auxiliare ale punctuației. Să pui punctul la timp, ca să străpungă inima cititorului ca un stilet de gheață. Să aprinzi focurile de artificii ale virgulelor, atingînd sufletele delicat. Apoi parantezele, ah, parantezele – metereze de înțelesuri adînci și ascunse. Iar semnele de exclamație să răsune inegal, ca niște focuri de armă trase într-o catedrală. Să scrii, să scrii, să scrii! Căci cel împătimit nu poate să nu scrie. Duhovnicul lui Gogol, Mihail Constantinovski, i-a spus acestuia că literatura este păcătoasă și că trebuie să înceteze să mai scrie. Dar pentru Gogol acest lucru era similar cu moartea. Cu toate acestea, Gogol avea speranța, omenească în definitiv, că își va mîntui sufletul, dacă renunță la literatură. A ars cartea la care lucrase ani de zile, partea a doua la Suflete moarte. Apoi a încetat să mai mănînce și astfel a murit. Nu, nu cred că s-a sinucis fiindcă a fost dezgustat de lume, cum s-a spus. Nu a putut pricepe că mîntuirea lui stătea în scris.” – Radu Părpăuţă

 

Cartea este disponibilă pe libris.ro, elefant.ro şi pe carturesti.ro.

 

Radu Părpăuță, născut în 1955, Tomești, Iași; facultatea de rusă-română a Universității „Al.I. Cuza”, Iași; bursă a „Fundației Soros”. A fost, pe rînd, profesor de țară, bibliotecar, documentarist, ghid turistic, traducător, ziarist. Din 1990 scrie la mai multe ziare și reviste; redactor, redactor șef-adjunct și redactor-șef al revistei Timpul; a tradus din limba rusă peste 50 de volume de istorie, filosofie, religie și literatură la edituri de prestigiu (Polirom, Institutul European, etc): Povestire despre Antihrist de Vladimir Soloviov, Antihrist (studii), Iisus Necunoscut de Dmitri Merejkovski, Spărgătorul de gheață (volum urmat de alte șapte de același autor) de Viktor Suvorov, Filosofia lui Dostoievski, Sensul istoriei de Nikolai Berdiaev, Drumul de Vasili Grossman. Antologat în volumul Ozone friendly, Editura Outopos, 2002, precum și în alte culegeri și antologii. Volume de proză: Învierea muților, Editura Tehnopress, Iași, 2005 (carte triplu premiată), Giardinieri. Povestiri vechi și nouă, Editura Alfa, Iași, 2012, Rămas-bun, Editura Polirom, 2018. Volum de eseuri: Creanga prin Creangă, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2015. Romane: Povestea Rădăcineștilor, Editura Alfa, Iași, 2015 și Moartea vine pe Bahlui, Editura Junimea, Iași, 2018.