recomandări scriitorii, despre cărţile lor

Ramona Dogaru, despre „Cea mai fericită zi” (Editura Creator)

scris de citestema.ro

„Cea mai fericită zi”, cea de a doua carte a mea, a apărut în luna martie a acestui an și, sper eu, aidoma primăverii, îndeamnă la optimism, veselie, frumos, stări sufletești de bine, de care oamenii au atâta nevoie, mai ales în aceste vremuri dificile, în care ne-am confruntat cu pandemia sau războiul de la graniță.

Noua carte urmează, firesc, cursul povestirilor din primul meu volum, „Nu mai caut succesul”, apărut în 2019, la aceeași editură. Și aceste istorisiri sunt inspirate din realitate și, cu siguranță, cititorii se vor regăsi în situațiile descrise de mine, ca și data trecută. Vă mărturisesc că deseori mi se spune: „parcă ai scris această carte pentru mine!”

Ce m-a surprins plăcut a fost că mesajele de la cititori au început să curgă încă din primele zile de la apariția cărții și recunosc că starea de bine pe care am încercat să o transmit publicului mi-a fost întoarsă, cu asupra de măsură.

Am avut parte de un feedback impresionant și inedit: de la mesaje vocale exuberante, pe WhatsApp, însoțite de hohote de râs, până la adevărate „recenzii” pe Facebook, în care cartea mea e comparată cu o… „ciocolată cu gust de copilărie”. O altă cititoare mi-a descris, cu amuzament, pe Messenger, că, din instinct, îi venea să dea like și inimioare povestirilor mele, deși, sublinia ea, nu era chiar prima carte citită în epoca digitală.

Apoi, mai primesc o mulțime de poze frumoase, realizând că volumul a participat la adevărate „ședințe foto”. Cartea își însoțește deja cititorii în vizite de lucru pe alte meleaguri sau în vacanțe exotice, de unde primesc cele mai călduroase gânduri. Toate acestea vă mărturisesc că mă încântă nespus.

Așa cum considera Constantin Noica, „stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături”. Asta am încercat și eu să fac prin scrierile mele și mă bucur dacă scopul meu a fost atins.

Dacă doriți să  „răsfoiți” volumul, o puteți face aici.

Cartea a ajuns deja la al doilea tiraj în numai două săptămâni de la apariție, ceea ce mi-a adus, din nou, o mare bucurie.

Spre deosebire de primul volum, în care povestirile erau cu preponderență emoționante, astfel încât cititorii îmi mărturiseau că plângeau de-a dreptul citindu-mi rândurile, în „Cea mai fericită zi” am încercat să păstrez un ton vesel, presărat uneori cu note de ironie. Însă, așa cum zice românul, și pe bună dreptate, iată că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Astfel că, fiind în plin proces de creație când ne-a lovit pandemia de Covid 19 și apoi izbucnind și războiul din Ucraina, cartea și-a urmat propriul curs, abătându-se de la intenția mea inițială. Și totuși, pentru că îmi stătea în putință (măcar atât), am încercat să păstrez o notă de optimism, chiar și în condițiile date.

Vă mai mărturisesc că, pe lângă textele vesele, am strecurat și câteva ceva mai emoționante, unele poate chiar destul de triste, păstrând o alternanță a istorisirilor, așa cum am făcut și în primul volum și așa cum, până la urmă, o face însăși viața.

Tocmai unul dintre aceste texte i-a atras atenția talentatei actrițe a teatrului Nottara, Ioana Calotă-Philippide, care într-o dimineață de sâmbătă mi-a făcut o frumoasă surpriză, trimițându-mi pe Messenger una dintre povestirile mele, în interpretarea sa. Vă mărturisesc că, deși îmi cunoșteam prea bine, evident, povestirea, mi-au dat lacrimile de emoție, ascultând-o. Vă invit și pe dumneavoastră s-o ascultați, dacă aveți cinci minute la dispoziție.

Cititorii mai obișnuiesc să-mi spună care dintre povești le-a plăcut cel mai mult. Și ce mă miră e că poveștile preferate sunt, aproape mereu, diferite.

Astfel, dacă credeți că vă mai puteți „rupe” alte cinci minute din timpul dumneavoastră, vă invit să urmăriți care anume dintre povestiri i-au atras atenția realizatorului emisiunii „Cartea săptămânii”, de la Canal 33.


Ramona Dogaru ne oferă, după „Nu mai caut succesul”, volum cu un titlu, în ciuda aparențelor, mai degrabă încurajator și care a fost bine primit de cititorii off și on-line, o nouă carte de povestiri. Titlul are, și de această dată, tâlcul lui. „Cea mai fericită zi” nu este atât un răspuns din partea autoarei cât, precum veți vedea, o provocare pentru cititor.

Povestirile Ramonei Dogaru descriu, într-un ritm alert, potrivit acestui gen de literatură, personaje de diferite vârste, de diferite tipologii, puse, adesea, în fața unor situații inedite din care umorul și paradoxurile nu lipsesc. Tonul este cald, eroii reușesc să ne câștige simpatia și, cel mai adesea, ajungem să le dăm dreptate.

„Cea mai fericită zi” poate fi și cea retrăită, dar și cea sperată. Exercițiul de sinceritate este inițiat chiar de autoare care transformă paginile cărții într-o confesiune, cu accente, pe rând, tragice, nostalgice sau ironice. Și faptul că, adesea, povestirile nu se termină printr-o concluzie, ci printr-o întrebare constituie cea mai potrivită invitație la lectură. Cititorul își are locul lui în acest dialog cu o autoare care, iată, își reconfirmă talentul în spațiul prozei scurte românești. – Varujan VOSGANIAN

Citind cartea Ramonei Dogaru am avut senzația că mă aflu în fața unui colaj de imagini fotorealiste, toate marcate, chiar și cele melancolice, de un instinct ludic. Indiferent de coloratura lor – exuberantă, stenică sau gravă – povestirile au mereu dublajul unei splendide cordialități.

Firul narativ al textului seamănă cu o voce evadată dintr-un cor, o voce care, fiind în posesia unui ambitus generos, a decis să-și cânte partitura propriilor reprezentări (de)spre viață, celebrându-i diversitatea.

Este, așadar, foarte probabil ca lectura acestei cărți să devină pentru cititor – în economia unei zile aglomerate – cel mai fericit moment. – Cosmin NEIDONI

Puteţi cumpăra cartea de la:


Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.

despre autor

citestema.ro

Citeşte-mă! Citeşte, mă!

scrie un comentariu