Război cu bunicul – Robert Kimmel Smith (avanpremieră)

0
75

În curând la Editura Pandora M, în colecţia Literati, povestea amuzantă a luptei dintre un băiat şi bunicul său, nevoiţi să împartă aceeaşi cameră.

Editura: Pandora M

Traducere din limba engleză: 

Teodora Constantinescu

Nr. pagini: 144

Erau cei mai buni prieteni.

Oare conflictul lor a mers prea departe?

Povestea foarte amuzantă a unui băiat care pornește un război atunci când e obligat să-și împartă camera cu bunicul lui.

Peter e încântat că bunicul va veni să locuiască împreună cu familia lui. Asta până când bunicul se instalează direct în camera lui Peter, obligându-l să se mute la etaj.

Peter îl iubește pe bunicul lui, dar își vrea camera înapoi.

Și nu are altă soluție decât să-i declare război! Cu ajutorul prietenilor săi, Peter născocește tot felul de planuri malefice pentru a-l face pe bunicul lui să capituleze. Dar acesta e mai puternic decât pare. În loc să se dea bătut, bunicul e hotărât să câștige.

„Sfatul meu de viață pentru cititori: dați mereu tot ce-aveți mai bun în voi, bucurați-vă de viață și arătați înțelegere celor din jur.“
Robert Kimmel Smith

– FRAGMENT –

1

Povestea reală şi adevărată a lui Peter Stokes

Asta este povestea reală şi adevărată despre ce s-a întâmplat atunci când bunicul a venit să locuiască la noi şi mi-a furat camera şi despre cum eu am pornit un război împotriva lui şi el împotriva mea şi ce s-a întâmplat până la urmă.

O scriu pe foi veline la maşina de scris a tatălui meu fiindcă dna Klein, care e profa mea de engleză din clasa a cincea, a spus că ar trebui să scriem o poveste despre o întâmplare importantă din vieţile noastre şi să o povestim „realist şi fără minciuni“ şi să o scriem exact cu cuvintele pe care le-au folosit cei din jurul nostru dacă ni le aducem aminte şi să punem semne de punctuaţie şi toate cele.

A spus şi să scriem propoziţii scurte. Când mă uit mai sus la cum am început, deja îmi dau seama că mă descurc îngrozitor. Primele două propoziţii mi-au ocupat aproape jumătate de pagină.

Sora mea mai mică, Jennifer, tocmai a intrat şi m-a întrebat ce fac şi i-am spus. Mi-a zis să-l bag şi pe Pac-Man în povestea mea şi poate şi pe Femeia Fantastică, la care se uită în reluare în fiecare după-amiază pe Canalul 6.

— Nu, i-am răspuns eu.

— De ce nu?

— Pentru că e o poveste despre mine şi bunicul, prostuţo. Nu vreo chestie inventată cum sunt alea de la televizor.

— Poate să apară şi un cal în ea? m-a întrebat.

Lui Jennifer îi plac caii la nebunie. Decupează poze cu ei din reviste şi şi le pune pe pereţii din camera ei.

— Fără cai.

— O zână?

— Nu!

— Pun pariu că o să fie o poveste plictisitoare, a zis ea.

Jennifer purta şapca cu Pac-Man, tricoul cu Super Man, o curea pe care scria JEANS şi nişte bascheţi pe care scria STÂNGA şi DREAPTA pe bombeuri. Arăta ca un panou publicitar pe două picioare.

— O să iasă o poveste grozavă, am spus eu.

— Cum începe?

— Nu ştiu. Asta încercam să-mi aduc aminte când ai intrat aşa hotărât aici.

— Cred că ar trebui să începi cu mine, a zis Jenny, fiindcă eu am aflat că bunicul avea să vină să locuiască la noi cu mult înainte să auzi tu de aşa ceva.

— Bună idee, am spus eu.

— Şi să scrii acolo că sunt foarte frumoasă, cu părul lung şi blond şi nişte ochi albaştri minunaţi.

— Notat.

— Abia acum o să ai o poveste bună, a spus ea.

2

Începutul

Îmi place să citesc poveşti care au o mulțime de capitole scurte. Pentru că fac povestea să curgă mai repede şi ştii întotdeauna unde ai rămas. Aşa că puteţi fi siguri că povestea mea va avea o mulţime de capitole mititele.

Toată povestea a început cu adevărat atunci când Jennifer a venit la mine în cameră cu privirea aia pe care o are de obicei atunci când ştie ceva ce eu nu ştiu.

Ăsta-i unul dintre lucrurile care îi plac lui Jennifer cel mai mult pe lumea asta: să afle un secret. Nu că s-ar pricepe la păstratul secretelor. Nu e deloc bună la capitolul ăsta. De fapt, în mod normal pot să o fac să-mi spună orice vreau să aflu, fiindcă sunt fratele ei mai mare şi ea e doar un copilaş.

— Ştiu ceva ce tu nu ştii, a zis Jennifer.

S-a dus în celălalt capăt al camerei, până la balansoarul stricat.

— Nu te aşeza pe balansoarul meu, i-am spus eu.

Mi-a aruncat o privire şi a făcut una din grimasele ei tipice, dându-şi ochii peste cap şi bosumflându-se.

— De ce nu?

— Pentru că o să se desprindă din nou braţul de spătar, aşa cum se întâmplă întotdeauna fiindcă te legeni prea tare.

— N-o să fac asta, a zis ea, ceea ce era o minciună.

Mereu îmi strică balansoarul.

Balansoarul a stat multă vreme în sufragerie, până s-a stricat. Urma ca mama să-l arunce la gunoi, dar eu l-am salvat şi l-am adus la mine în cameră. Tata spune că într-una din zilele astea îi va prinde braţul foarte bine ca să nu se mai desprindă tot timpul.

Jennifer stătea în picioare fix lângă balansoarul meu.

— Nici măcar să nu-l atingi! i-am zis eu înainte să apuce s-o facă.

— Nu vrei să ştii ce am aflat? m-a întrebat ea.

— Deja ştiu tot ce ştii tu şi multe altele, am spus eu.

Mi-am ridicat cartea de pe pat, ca şi când terminasem discuţia, şi m-am prefăcut că încep să citesc.

— E despre bunicul.

Am continuat să citesc.

— Bunicul Jack.

Am ignorat-o.

— Din Florida.

Asta m-a făcut să râd. Avem un singur bunic Jack şi locuieşte în Fort Lauderdale, în Florida.

— Ţin minte cine e, am zis eu.

— Nu e amuzant, Peter Stokes, a spus Jennifer.

Bunicul Jack se simte prea singur acolo în Florida de când a murit bunica, aşa că şi-a vândut casa şi vine să stea cu noi. Chiar aici, în casa asta. Am auzit-o pe mama vorbind la telefon cu tata despre asta. Noi trebuie să-l înveselim, tu şi cu mine, fiindcă îl doare piciorul destul de tare şi alte chestii din astea. Şi e foarte trist din cauza bunicii.

— Bunicul vine să locuiască cu noi? am întrebat-o.

— Da, a zis ea şi a încuviinţat din cap.

— Mă bucur, am spus eu.

Şi chiar mă bucuram. Îmi place mult de bunicul, dar nu apuc să-l văd prea des fiindcă locuieşte prea departe.

— Măcar de data asta ai aflat şi tu un secret bun, Jenny, am spus eu.

— Nu ăsta era secretul, a zis ea şi şi-a pus mâna în şold şi a rămas într-o poziţie ca de statuie sau mai ştiu eu ce. În care cameră crezi că va sta?

— Nu ştiu. Sus la al treilea etaj, probabil, în camera de oaspeţi.

A zâmbit şi şi-a băgat limba printre dinţi ca să se vadă.

— Ah, nu, a spus ea, acolo o să fii tu trimis.

— Eu?!

— Da.

Mi-a zâmbit fiindcă mârâiam destul de tare.

— Vrei să spui că bunicul primeşte camera mea?

— Nu pot să-ţi spun, a zis Jennifer. Ăsta e secretul.

Robert Kimmel Smith și-a dorit să fie scriitor de la opt ani, când a citit prima carte care l-a emoționat profund. A început să scrie după ce povestea pe care i-o spunea la culcare fiicei lui, Heidi, ajunsese mult prea stufoasă. Acea poveste a devenit  bestsellerul Chocolate Fever. Iar Război cu bunicul a prins viață după ce fiul său, Roger, i-a declarat solemn că îi place atât de mult camera lui încât nu ar vrea să mai locuiască vreodată în altă parte.

Război cu bunicul a fost distins cu Parents’ Choice Award, Mark Twain Award, precum și cu William Allen White Children’s Book Award și California Young Reader Medal.

Război cu bunicul este ecranizat, cu Robert de Niro, Christopher Walken și Uma Thurman în rolurile principale.

Printre celelalte cărți ale lui Smith se numără Jelly Belly, Mostly Michael și The Squeaky Wheel. Pentru întreaga sa operă, Smith a fost recompensat cu New York Library Association Knickerbocker Award for Juvenile Literature. A mai scris și povestiri și piese de teatru, precum și scenariul adaptării TV a cărții Chocolate Fever, în cadrul programului CBS Story Break

Autor foto: George Hausman
elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here