După un parcurs de-a lungul căruia a scris poezie și proză scurtă, editorul, scriitorul și jurnalistul cultural Dan Pleșa a semnat recent și primul său roman, Miere neagră (Ed. Vellant, 2023). Este un debut în roman care își câștigă, de la bun început, atenția publicului larg. Și este, mai ales, un debut care ar trebui să deschidă, pentru scriitorul Dan Pleșa, un drum curajos și către alte viitoare romane.
În literatura contemporană care surprinde generații, fragmente și vieți frânte sub regimul ceaușist, romanul lui Dan Pleșa aduce o notă de originalitate acolo unde credeam că s-a scris aproape tot ce se putea scrie. Însă Miere neagră demonstrează din plin abilitatea de a extrage o nouă perspectivă din miezul terorii: un tânăr se hotărăște să-l ucidă pe „ceaușescu” (scris cu minusculă în întregul roman). Se ascunde în blocul turn din apropierea Sălii Palatului, locul în care urma să își țină dictatorul discursul din cadrul congresului. E universul celui care alege să fie el însuși bomba care va dezamorsa regimul, e cel care se sacrifică în vreme ce îi urmărim viața, iubirile destrămate, paginile de jurnal și mărturiile din zilele de arest. E cel care nu se teme să-l urască fățiș pe „ceaușescu” și cel care știe exact în ce dăți l-a urât cel mai tare pe dictator. E cel care demască, arată cu degetul, își mărturisește sieși și lumii întregi:
„Cele mai rele nu au fost miliția, foamea, frigul, lipsa libertății și propaganda aia de căcat. Cel mai rău și cel mai rău a fost că ăla care părea bun și simpatic și ușor disident era sluga lui ceaușescu care te băga la închisoare sau îți termina viața, și activistul care părea sluga regimului închidea ochii, se căca pe ele de planificări, de ordine și indicații ce veneau de sus, și se comporta ca un om”.
Demolarea casei lui Buni, moartea unchiului Virgil și avortul Iuliei sunt punctele roșii pe o hartă a unei vieți trăite sub un regim caustic. Libertatea e doar o iluzie, un gând pe care cei mai mulți nici nu îndrăznesc să-l gândească, primejdia pândește de oriunde, nesiguranța e stăpână peste vieți fragile. Frica e primul sentiment în fața unei noi relații, e începutul unei noi prietenii, e prima carte de vizită, ascunsă, înaintea prezentărilor oficiale. Încrederea e o loterie periculoasă:
„Ce te face să ai încredere în cineva și ce te face să îți păstrezi rezerva aceea de a vorbi deschis. Nu are nicio legătură cu ceva explicit. Însă în încrederea asta, dacă e corect sau incorect acordată cuiva, stă supraviețuirea”.
De la o voce care tace ajunge la vocea care vrea să dărâme zidurile ridicate în jurul fiecărui individ. Furia se hrănește din deziluzii și durere:
„Am simțit cum crește în mine o disperare căreia cu greu puteam să-i fac față, disperare care s-a transformat într-o dorință atroce să-i lovesc pe toți din jurul meu. O furie surdă îndreptată împotriva tuturor. O țară în care nu poți face ce vrei cu trupul tău, nici dacă ești bărbat, nici dacă ești femeie”.
Pe pilonii unei societăți-capcană nu se poate construi nimic durabil, e „o lume întunecată în care distracția trece trufașă pe lângă și peste tristețe”, e realitatea în care visul pătrunde ca unică salvare și, totodată, ca un hău în care riști să fii prins, închis, izolat. Pragul dintre luciditate și iluzie se fărâmițează, sub angrenajul permanent al fricii nimic nu rezistă:
„Orice din jurul tău care te făcea să te bucuri era o capcană amăgitoare, construită să te aducă cu picioarele pe pământ. O capcană în care, dacă-ți înfigeai botul, o sârmă ghimpată te plesnea peste nas până țâșnea sângele”.
Fericirea nu poate exista pe deplin, momentele de bucurie sunt frânturi trecătoare.
Două elemente conturează cocktailul exploziv care ar urma să arunce lumea supusă tiraniei în aer: cartea Atentate care urmau să schimbe lumea și sintagma „dulce ca mierea e glonțul patriei”. Mici indicii care însă ne vorbesc uneori mai profund ca orice și care devin buton declanșator. Însă crima, odată săvârșită, se transformă într-un uriaș semn de întrebare. Nimeni nu pare să fi fost martor la uciderea dictatorului. Revoluția se pune însă în mișcare, iar noua societate eliberată se află în fața unor noi dileme, a unor noi provocări. Lumea se predă în mâinile celor care au avut și înainte puterea, disperarea își face din nou loc în inima celui a crezut că va putea schimba totul. Deziluziile preiau controlul, dezamăgirea ia locul speranței. Scrisul rămâne unica salvare și, spre final, are rolul unei curățiri, al unei alinări parțiale căci vindecarea nu e posibilă:
„Scrisul pentru tine, despre tine, chiar dacă nu te mai poate curăța și nu-ți mai poate aduce înapoi inocența, te face să ai sinceritatea sufletului unui copil de trei ani”.
Văzută ca dintr-un turn, societatea de tranziție încă își caută axul de supraviețuire, întocmai ca protagonistul. Singurătatea nu dispare, dar capătă contururi mai clare, iar asta vine la pachet cu o certitudine care echilibrează balanța existenței.
Scrisul devine instrumentul prin care realitatea de dinainte și după revoluție este remodelată, este supusă și prinsă între pagini, acolo unde nu se poate dilua, acolo unde totul capătă noi valențe, mai ușor de îndurat.
Reușita romanului stă tocmai în exercițiul scrisului, în trăsături care amintesc de proza spontană a lui Kerouac, în Călătorul singuratic, câștigându-și însă o originalitate deplină în peisajul prozei contemporane. Romanul, pentru cei care îl vor citi, va răspunde unor întrebări-cheie cu privire la anii din timpul regimului ceaușist. Dar sunt întrebări și răspunsuri ascunse, gata să se dezvăluie în fața celor care vor avea curajul să înainteze prin realitatea densă și iluzia grea ca mierea neagră.
Dan Pleșa, „Miere neagră”, Editura Vellant, anul publicării: 2023, nr. pagini: 280
Cartea poate fi cumpărată de la:
…iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Rene Böhmer / Unsplash
scrie un comentariu