Realitatea e înșelătoare când ești cu un picior aici și cu un picior în altă lume – despre „Instabil” de Ruxandra Burcescu

O altă dovadă a zodiei faste sub care se află literatura română contemporană este romanul de debut al tinerei autoare Ruxandra Burcescu. Născută la Giurgiu, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, dar și a unui masterat în publicitate, lucrând în domeniul marketingului, Ruxandra Burcescu a activat și în zona drepturilor omului, mai exact, a reportajului pe probleme de încălcare a acestora.

Nu știu dacă această experiență a sensibilizat-o în mod semnificativ sau ea a fost catalizată în cadrul mentoratului cu Marius Chivu și Florin Iaru, asigurat de programul „Prima Carte”. Ceea ce pot spune cu certitudine este faptul că, explorând o nișă narativă deosebită – etosul rural al relațiilor familiale (în special al celor dintre părinți și copii) și exploatând cu mare pricepere filonul „vrăjitoriei”, adiacent culturii populare – Ruxandra Burcescu realizează un tablou greu de egalat al abuzului.

Cu mână sigură și cu o mare intuiție a subtilităților psihicului uman, dar și a tipologiilor relaționale, autoarea aduce aproape de perfecțiune tipul mamei dominatoare și abuzive și pe cel al fiului/fiicei acesteia, care nu se poate forma ca personalitate decât contorsionându-și spiritul spre a capta adierile de bunăvoință ale unei iubiri materne care, de cele mai multe ori, rănește.

Acest tandem relaţional este ilustrat, în principal, de cuplurile Dorina-Mircea şi Angela-Lorelei. Atât Dorina, cât și Angela întruchipează mama autoritară prin excelență, frizând chiar patologicul (Dorina) al căror copil, ajuns adult, fie se răzvrătește continuu (Lorelei), fie sucombă sub povara unei iubiri ce nu-i este destinată, ci îl atinge prin ricoșeu (Mircea).

Fiind ele însele victimele unor frustrări profunde, mamele Ruxandrei Burcescu transfigurează propriul chin interior într-o nesecată capacitate de a produce durere în urmașii lor. Este aproape traumatic modul în care autoarea ne face martorii ravagiilor sufletești pe care o iubire maternă patologică le poate produce la nivelul psihicului copilului său.

Tânăra autoare amplasează aceste portrete relaționale în cadre perfect potrivite – pe de o parte un mediu rural rămas într-un arhaism conceptual și cutumiar deplin („eu te-am făcut, eu te omor”/ „unde dă părintele, crește”) și, pe de altă parte, un mediu urban, aflat în degringolada unei perpetue reașezări și reconstrucții post-revoluționare. Asistăm astfel la un melanj absolut inedit în care poveștile urbane cu șefe abuzive (cum altfel?!) și relații amoroase ambigue se întrețes cu istorii rurale despre strigoi și vârcolaci, despre iubire și păcat. Acestea din urmă ilustrează, cum nu se poate mai bine, dualitatea realității compusă din văzut și nevăzut, din carne și spirit, din viață și moarte.

Ruxandra Burcescu înaintează cu atâta siguranță pe tărâmul minții personajelor sale, încât ele par a avea o viață proprie, ce se mișcă în perfectă sincronicitate unele în raport cu altele și ale căror acțiuni au o logică congruentă cu cea a mediului în care trăiesc. Mi-a plăcut felul în care, pe parcursul narațiunii, figura lui Mircea, inițial doar o imagine (o figură pe o piatră de mormânt) și o idee obsesivă în mintea lui Lorelei, prinde contur și consistență, într-un mod diametral opus celui în care un om devine strigoi. E de notat și măiestria de prestidigitator cu care autoarea ne surprinde prin rolul conferit babei Sela, de la apariția fulgurantă, absolut insignifiantă de pe la mijlocul cărții, până la personajul-cheie din final, care dezghioacă tainele unor vieți marcate de grele păcate.

Remarcabilă este și existența unor imagini foarte tari, puternic încărcate emoțional, care au potențialul de a rămâne în memoria cititorului: copacii ștampilați de palma însângerată a Anuței, pedeapsa aplicată de Dorina lui Mircea, care împreună cu semne ale nefirescului (câinele fantomatic al domnului Anghel, mâțele din biserică, existența a două grupe sanguine la o singură persoană), fac din această poveste tenebroasă cu accente psihologice un roman de nelăsat din mână.

Adăugați la acestea cântecul inefabil (mi-a adus aminte de coloana sonoră din Twin Peaks) care, ca un fuior sonor topește nefirescul în normalul zilelor obișnuite, spre a-l insinua în viețile oamenilor, și avem deja un excelent suport pentru un posibil scenariu de film.

În „Instabil”, Ruxandra Burcescu glisează extrem de atent pe intervalul dintre alegere și posibilitate, pe echilibrul lor eteric ce face posibile devierile bunelor intenții sub imperiul obsesiilor și al frustrărilor, surprinzându-ne cu firescul violenței. Aș spune că romanul Ruxandrei Burcescu este o (altă) lectură necesară pentru demitizarea figurii (etern iubitoare) materne sau a spațiului (idilic al) copilăriei.

Ruxandra Burcescu, „Instabil”, Editura Humanitas, anul apariției: 2022, nr. pagini: 232

Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:

Fotografie reprezentativă: Annie Spratt / Unsplash