Cartea lui Polly Samson, Un teatru pentru visători, a fost considerată, pe bună dreptate, încă din primul an de la publicare, „o dramă plină de hedonism, magie și carnalitate”, așa cum notează Times Literary Supplement, un roman care pare scris sub soarele care încălzea, în 1960, insula grecească Hydra.
Devenită bestseller la scurt timp de la publicare, cartea scrisă de Polly Samson, autoare aleasă fellow de Royal Society of Literature în 2018, vine în urma unui bogat parcurs scriitoricesc. Descoperim, într-un roman care pare să fi fost scris chiar atunci, la cald, în prezența lui Leonard Cohen și a lui Marianne, în preajma lui Charmian și a lui George Johnston, cum arătau cercurile acestor tineri rebeli care ajungeau în Grecia pentru o viață liberă, pentru creație, pentru regulile pe care să și le poată scrie ei înșiși. Nimic nu era însă ușor, nimic nu era sigur pe această insulă în care rănile continuau să existe sau să apară în noi contexte în care nimic nu mai putea fi salvat.
Poeți, pictori, muzicieni, scriitori, cu toții își pun speranțele în această insulă splendidă, în inima acestui „teatru pentru visători”. Scriitorii Charmian Clift și George Johnston par să îi adune pe ceilalți în jurul lor, să fie părinții lor spirituali, mai ales pentru Erica, cea care va rememora timpul petrecut aici împletit cu o copilărie a abandonului:
„Cuvântul «familie» mi-a pus un nod în gât și încep să văd în jur ca în ceață. Mă duc la ușă și las dulceața soarelui să mă scalde. Privirea îmi baleiază peste pâlcurile de pini și terasele dărăpănate și urcă spre munții arși de soare și cer. Nu vreau să mai plâng”.
Aici însă doar insula e statornică, pradă unor timpuri fără de vârstă. În rest, nimic nu e solid, relațiile se clatină întocmai ca nestatornicia mării, punctele centrale nu rămân niciodată acolo unde ceilalți speră să se fixeze.
Erica vine aici în speranța că va deveni scriitoare, va urmări viețile celorlalți, va nota totul în caietele sale, va descoperi iubirea profundă și suferința de după, va înțelege viața așa cum poate nu ar fi făcut-o niciodată dacă ar fi rămas acasă, în umbra tatălui ei cel aspru, lipsită de căldura maternă. Moștenirea ascunsă lăsată de mama ei e cea care o salvează, cea care îi deschide porțile către o libertate mult râvnită. Atunci când o va întâlni pe Charmian, va ști că a luat cea mai bună decizie când a plecat spre Grecia, va descoperi, la sfatul celei care fusese prietena bună a mamei sale, că a venit „vremea să rupem aceste legături și să învățăm să zburăm, să creăm pentru noi însene o lume a alegerilor libere și, deși o priveliște atât de nemărginită poate fi înfricoșătoare, ea e în egală măsură și mai atrăgătoare decât să pășești pe poteci umblate, într-o lume a bărbaților”. Va privi totul, mai întâi, cu naivitatea și curiozitatea unei adolescente care cunoaște pentru prima dată lumea și, mai apoi, prin ochii unei tinere care, încet-încet, cunoaște nu doar bucuria de a trăi din plin, ci și deziluzia care însoțește orice vis.
Dinamica relațiilor e furtunoasă, în ton cu marea nehotărâtă, în ton cu acele timpuri în care drogurile erau un obicei în rândul tinerilor care își doreau din ce în ce mai multă libertate, abandonând orice loc care, în viziunea lor, îi încorseta și le îngrădea libertatea. Leonard Cohen va fi acolo mereu, o prezență carismatică, discretă, dar atrăgătoare, o forță înainte de a deveni un nume care, ca toți ceilalți de pe insulă, va seduce și va abandona.
Axel Jensen și Marianne Ihlen, un alt cuplu real, repovestit și reimaginat aici de Polly Samson e prins în una dintre cele mai bolnăvicioase relații, dar lupta continuă care se dă e cea a femeilor care își doresc să reușească să facă totul prin forțele proprii și care, în același timp, se văd subjugate bărbaților, dependente de ei, financiar și nu numai, incapabile să ia până și cel mai mărunt împrumut de la bancă fără prezența unui soț sau a unui tată.
Dincolo de farmecul și de strălucirea insulei Hydra, miraculos redate și miraculos surprinse de autoare în acest volum, amintirile Ericăi din copilăria sa sunt pline de o candoare dureroasă, de o duioșie nespusă față de copilul care a fost cândva și care nu-și va mai recupera niciodată mama:
„Când am găsit cărarea, aceasta a dus la o stradă pavată necunoscută, scăldată în lumina caldă a unui felinar, și ne-am oprit la o ceainărie, și eu am început să plâng, și m-am ascuns în haina mamei, fiindcă îmi dădusem seama că acea crenguță pe care o aveam pe post de armă nu va fi suficientă să ne salveze, și mâna ei a tremurat în timp ce ne-a turnat ceaiul în cești”.
Rareori ne e dat să citim, cu atât de multă savoare, un roman care a făcut furori justificate, un roman care a cucerit generația actuală de cititori prin rememorarea și reimaginarea unui timp pe care nu mai au cum altfel să îl cunoască.
Polly Samson e o maestră a acestui joc, îndemânarea ei pare că o depășește pe cea a lui J. R. Moehringer când a scris Dulcele bar, volumul său de memorii. Și e aproape hilar, nu-i așa, să le comparăm, numai că ficțiunea lui Polly Samson se transpune armonios și magistral în rândurile care se țes pe marginea unor realități documentate, adeseori dureroase și cunoscute întregii lumi.
Prezentul își pierde aici granițele pentru că ne scufundăm cu totul în apele limpezi din jurul insulei Hydra, pierdem noțiunea timpului, pierdem simțul propriei ființe, convinși că suntem, rând pe rând, la una dintre petrecerile acestor artiști, pe unele dintre treptele încinse de soare, către plajă, în una dintre încăperile în care Charmian pregătea ceva pentru cină. Magia pură pe care o obține Polly Samson odată cu acest roman este inegalabilă și farmecă printr-o convingere pe care a avut-o încă din clipa în care a descoperit memoriile lui Charmian Clift, Peel Me A Lotus, și pe care nu a abandonat-o niciodată. Dacă Hydra era o speranță, un loc al regăsirii și al rătăcirii în egală măsură, romanul lui Polly Samson este, cu adevărat, un magnific teatru pentru visători.
Polly Samson, „Un teatru pentru visători”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2022, nr. pagini: 336, traducere: Vali Florescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Nick Karvounis / Unsplash
scrie un comentariu