Ne-am întâlnit la cea mai recentă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, când Israel s-a aflat în centrul atenţiei ca ţară invitată. Prins în nenumărate acţiuni de promovare, Rony Oren şi-a făcut timp pentru un scurt interviu. Despre bucuria creaţiei şi despre fericire, pentru că toţi oamenii asta urmăresc, fiecare în felul său. 🙂 Dincolo de ce a intrat în interviu, am mai vorbit şi despre familie, chestiuni chiar foarte personale, Rony dovedindu-se un partener de discuţie extrem de jovial şi, mai ales, un foarte bun psiholog.
Domnule Oren, ați condus nenumărate ateliere de lucru în toată lumea. Copii şi adulți, deopotrivă, empatizează cu arta dumneavoastră.
E adevărat, în domeniul animației, că vorbim de lut ori de plastilină, mesajul se aplică tuturor, de orice vârstă și cultură. Limbajul animației se aplică tuturor.
La început, vă doreați ca numai copiii să fie încântați de munca dumneavoastră sau vă gândeați şi la adulți?
Sunt o persoană copilăroasă şi cred că o să rămân aşa până la sfârşit, aşa că mi-e uşor să comunic cu cei mici. Sunt cu totul deschişi, nu au prejudecăți şi se constituie într-o audiență perfectă şi prin curiozitatea specifică vârstei lor.
Totuși, e mai dificil să lucrați cu adulți?
Nu cred. Nu orice se face pentru copii e bun. Vedem o mulțime de filme care nu prezintă ce trebuie pentru vârsta respectivă. Consider că trebuie să înțelegi copiii şi să cunoşti foarte bine limbajul care poate ajunge la ei. Televiziunea este plină de materiale proaste, aşa cum are şi foarte multe materiale de calitate. De aceea, şi pentru copii, ca şi pentru adulți, trebuie să cauți cu atenție ca să găseşti ceva frumos şi util, şi, de asemenea, să munceşti din greu ca să produci ceva de calitate.
Cum ați reuşit să mențineți un echilibru între calitatea produselor dumneavoastră şi latura comercială? Este o industrie şi trebuie să vă şi vindeți cumva…
Reclamele pe care le fac în Israel îmi susţin munca pentru copii. De acolo vin banii, mai ales că programele pentru copii au de obicei bugete foarte mici. Însă şi reclamele acestea au rolul lor, pentru că mă provoacă profesional. Nu accept chiar orice, nu fac chiar orice reclamă, însă ce vreau să subliniez este că întotdeauna cele două laturi profesionale ale vieţii mele au fost într-o strânsă relaţie.
Cum ați defini bucuria? Dar fericirea? Pentru că, prin tot ce faceţi, asta vizaţi.
Cred că aşa suntem noi în mod natural. Fericirea este ţinta, să fii tu fericit şi să-i faci pe ceilalţi la fel este starea naturală a omului, însă cumva, din cauza circumstanţelor, uneori suntem nefericiţi. Dacă priviţi la un copil, starea lui naturală este fericirea, curiozitatea, joaca. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pierdem starea asta, iar eu mă tot lupt să merg invers.
Viaţa are şi multe momente nefericite. Cum vă convingeţi că acele momente vor trece şi că fericirea va reveni?
Ştiu că n-am niciun control asupra a ceea ce se întâmplă, însă am un soi de control legat de cum să mă raportez la ce se întâmplă. Când ştiu că un anumit lucru nu depinde de mine, mă raportez la el cu o anumită detaşare. Momentele fericite, ca şi cele nefericite, fac parte din viaţă. E un detaliu pe care încerc să-l infiltrez şi în filmele mele, care urmăresc şi cer curiozitatea, bucuria, dar şi înţelepciunea. Încerc să fiu fericit şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa mea în fiecare zi.
Arta dumneavoastră se bazează pe trei forme: sfera sau mingea, cârnatul şi clătita. Dacă ar fi să împărţiţi oamenii în cele trei forme, ce aţi fi dumneavoastră?
(râde) Ideea aici este că fiecare personaj se obţine din toate formele, aşa că toate au câte puţin din fiecare formă, proporţia fiind diferită.
Şi atunci, la dumneavoastră, care ar fi proporţiile?
Înainte de toate, să spun că eu sunt asemănător plastilinei. Poate soţia mea m-ar contrazice, însă cred că sunt o persoană care se poate adapta uşor. Chiar cred că în mine sunt toate formele. Însă nu trebuie să uităm cea de-a patra formă de bază, morcovul… (râde) Şi da, în mine e câte puţin din fiecare formă.
Ce importanţă acordaţi culorii? Puteţi să-mi spuneţi ce culoare v-ar corespunde?
La mine ar fi ceva între verde şi albastru, între apă şi toate semnificaţiile culorii verde. Ştiţi, aşa ceva nu m-a mai întrebat nimeni până acum. Din ce formă sunt ori ce culoare am. (râde) Am avut sute de interviuri până acum, aşa că sunteţi foarte original…
Mulţumesc! Studioul dvs. independent funcţionează din 1978, însă de atunci tehnologia s-a schimbat mult. Cum credeţi că vor arăta filmele dvs. de animaţie peste 10 ori 20 de ani?
Esenţial, până acum nu s-a schimbat nimic. Tehnologia, da, însă esenţa animaţiei, lucrul cu mişcarea, spiritul şi subiectul ei nu s-au schimbat. Avem astăzi posibilităţi mai multe şi pentru că ne putem corecta mai repede şi mai uşor munca. Când am deschis studioul, am cumpărat aparatură de valoarea unui apartament de astăzi. În schimb, azi, descarci un soft gratuit de pe internet şi practic poţi să faci cam aceleaşi lucruri la un nivel profesionist. Pe de altă parte, imediat, poţi distribui produsul muncii tale pe internet. La începutul carierei mele, ca să arăt ce am lucrat ori ca să văd ce mai e nou în lume, trebuia să merg la diverse festivaluri. Acum, deschizi Youtube sau Vimeo şi ai totul la dispoziţie.
Ce vă diferenţiază de alţi animatori? Ideea?
Sunt atât de mulţi animatori talentaţi şi mereu apar idei noi… Mai ales că, astăzi, internetul face totul atât de accesibil, încât există un soi de concurenţă care face bine domeniului. Aş zice că semănăm şi că nimic nu se schimbă în mod esenţial, însă fiecare vedem aceeaşi idee din unghiuri şi în culori diferite, ceea ce ne face pe undeva unici.
Cred că un alt lucru pe care l-a adus modernizarea tehnicii de animaţie a fost posibilitatea ca dvs. să puteţi produce mai multe filme în fiecare an.
Nu chiar. Poate chiar dimpotrivă. Şi o să vă explic. La începutul carierei mele, turnam filmul, dar nu puteam să mă verific, lucram „la rece”, cum se spune. Lipeam bucăţi de film, apoi trimiteam filmul către laborator – la început, aveam un laborator în Israel, dar după ce s-a închis, trebuia să trimitem filmele la Los Angeles sau Londra – dura ceva timp până ajungea acolo şi până revenea la noi, când eu aveam posibilitatea să-mi văd pentru prima dată filmul. Aşa că, dacă aveam erori, cât de mici, trebuia să repet toată procedura. Acum, când văd fiecare fragment în timp real, pot corecta imediat ce nu îmi place. Însă acum îmi ia cam de trei ori mai mult timp, pentru că sunt perfecţionist şi vreau să modific întruna. Atunci, dacă erau erori nesemnificative, rămâneau în film. Acum, nu-mi mai permit să le las, aşa că-mi ia mai mult timp, dar şi calitatea rezultatului este superioară.
Statistic, faceţi mai multe filme astăzi?
Nu chiar, pentru că anul trecut, de pildă, m-am concentrat pe cărţi. La un moment dat, nişte copii au venit la mine la studio şi m-au rugat să-i învăţ tehnica modelării plastilinei. Le-am explicat şi am fost uimit de cât de repede au prins. Era uimitor! Atunci mi-am dat seama că trebuie să popularizez şi mai mult tehnica aceasta şi m-am gândit să scot o carte. Aşa că m-am dus la un fotograf profesionist şi am construit o carte, The Secrets of Clay, care avea să devină bestseller în Israel, despre cum se poate construi un personaj din plastilină…
Aveţi o responsabilitate foarte mare, pentru că filmele şi cărţile dvs. educă şi influenţează comportamentul oamenilor. Cum o simţiţi?
Când ai intenţii bune, totul e mai simplu. Majoritatea filmelor mele se bazează pe înţelepciunea populară, pe fabule, şi caut surse de inspiraţie în scrieri vechi, care au trecut proba timpului. Sunt foarte responsabil asupra conţinutului, dar mă bazez şi pe calitatea surselor pe care le folosesc.
Ce credeţi că ar trebui să facă editorii pentru a aduce cărţi mai atractive pentru copii?
Depinde de vârstă. La vârste mici, copiii sunt foarte deschişi. Avem cărţi uimitoare pentru copii şi cred că totul ţine de talentul de a-i convinge pe cei mici de posibilitatea fantastică pe care o au de a se distra cu ajutorul cărţilor. Cartea trebuie să se aşeze în centrul vieţii copiilor, dar pentru a ajunge la aşa ceva e nevoie de timp investit. Aici, părinţii joacă un rol important. E vorba de selecţia cărţilor, dar şi de timpul pe care părinţii sunt dispuşi să-l aloce educaţiei copiilor. Asta este problema, nu cărţile. Cărţi există.
Israelianul Rony Oren este unul dintre cei mai îndrăgiţi şi mai premiaţi animatori din lume. Printre cele mai cunoscute serii TV produse de el se numără The Egg, Foxy Fables, Tales of a Wise King şi Grabbit the Rabbit, difuzate în peste 80 de ţări. A devenit cunoscut pretutindeni datorită celor peste 500 de filme de animaţie cu figuri modelate în lut şi celor peste 300 de cărţi pentru copii. „Frame by Frame” este numele studioului său, fondat în 1978, în care a creat filmele sale, care au la bază metoda „modelării în lut” („Clayground Method”). Oren a obţinut numeroase premii de animaţie de film şi ilustraţie de carte şi a avut ocazia să fie prezent cu o selecţie personală în cadrul Radio and Television Museum din New York şi Los Angeles.
Sursa foto reprezentativă: israelbookfest.ro.
scrie un comentariu