libris.ro

Deși Moby Dick nu mi-a plăcut în mod particular, am găsit foarte nimerit că Jennifer Egan și-a prefațat al său Manhattan Beach cu un rând din romanul lui Herman Melville: meditația și apa sunt pururi însoțite”, căci apa mării este leitmotivul acestei saga minunat construite.

Cu un debut interesant dar care, pe mine, nu m-a prins în mod deosebit, Manhattan Beach începe să se dezvolte căpătând, progresiv, amploare și forță, într-un mod aproape surprinzător. Construită în opt părți, Manhattan Beach se relevă, la final, ca un roman deopotrivă istoric – o frescă a Statelor Unite în perioada dintre Marea Criză și cel de-al Doilea Război Mondial – dar și psihologic. În plus, Jennifer Egan reușește că construiască personaje de excepție: Anna Kerrigan și Dexter Styles, secondați de Ed Kerrigan, se detașează, prin forța lor de caracter, din suita numeroaselor personaje ale cărții.

Astfel, romanul debutează cu scena vizitei lui Ed Kerrigan, însoțit de fiica lui Anna, în vârstă de 12 ani, la reședința lui Dexter Styles, ce se întrevede de la început o forță. Scena, narată din perspectiva Annei și filtrată prin inocența ei copilărească, ne-o relevă pe mica Anna ca pe o altă forță, în devenire, ce se va constitui în contraponderea feminină a lui Dexter Styles.

„Gândul ei s-a întors la nisip, la frig, la durerea din picioare și la bărbatul curios de lângă ea – toate acestea împreunate acum cu dorința pe care o simțise de a avea păpușa aceea.

A zis că sunt puternică, a răspuns ea cu un nod în gât.

Ochii i s-au încețoșat pentru o clipă.

Și așa și este, Toots, a spus el, sărutând-o pe creștetul capului. Oricine își dă seama de asta.

Se simte, încă de la începutul romanului, o atmosferă grea, apăsătoare, populată de adevăruri tenebroase, încadrată însă de priveliștea minunată a mării. Ed Kerrigan, un irlandez stabilit cu familia în Brooklyn, traversează o perioadă grea, ca mulți alții, în vremurile Marii Crize. În plus, existența celei de-a doua fiice ale sale, având un grav handicap, apasă atât conștiința lui Ed, cât și bugetul familiei, date fiind necesitățile speciale de îngrijire. În acest cadru, un angajament obscur și ilegal față de Dexter Styles, proprietar de cluburi de noapte și alte stabilimente, pare, cumva, soluția miraculoasă de supraviețuire.

Partea a doua a romanului descrie un salt în timp. Anna, rămasă fără tată, despre a cărui dispariție misterioasă nu ni se oferă niciun indiciu, este deja matură și lucrează la șantierul naval din Brooklyn, căci acum, țara fiind în război, femeile pot să aibă slujbe destinate tradițional bărbaților. În acest mediu de lucru dur, Anna are revelația vocației ei profesionale: își dorește să devină scafandru și să ajute la repararea navelor de război. Cu dârzenia-i caracteristică, ca o lamă de oțel, își urmărește idealul, în ciuda umilințelor și prejudecăților superiorului ei, locotenentul Axel, și a celorlalți colegi.

Cu prilejul unei rare ieșiri nocturne într-un club, Anna cea aparent împlinită și împăcată cu destinul ei,  îl (re)întâlnește pe Dexter Styles și descoperă, cu acest prilej, că undeva, în adâncul sufletului ei, ideea că tatăl ei a fugit și și-a abandonat familia este ca o epavă pe care trebuie să o aducă la suprafață. În mod simetric, descoperim exact aceeași derivă sufletească a lui Ed Kerrigan, oficial dispărut, neoficial viețuind, invizibil, ca angajat pe un vas al marinei comerciale.

„Cu ochii ațintiți la marea aceasta nouă și stranie, Eddie învățase să plutească într-o stare semiconștientă, la pândă, dar nu trezit de-a binelea. Sângele s-a izbit în scânteieri aurii de globii oculari. Mintea i s-a umplut de o goliciune vuitoare. Să nu gândești, să nu simți – pur și simplu să fii, fără durere. Își amintea de viața lui dinainte, dar amintirile nu ocupau decât o încăpere din mintea lui și mai erau și altele – mai multe decât crezuse Eddie.”

De la acea întâlnire cu Dexter Styles se declanșează o înlănțuire de evenimente, care îi creează Annei impresia că pur și simplu acestea trebuie să se întâmple și că au legătură, inexorabil, cu misterul dispariției tatălui ei. În acest punct, romanul capătă o nuanță de thriller psihologic, exact atât cât să mențină, la cote maxime, interesul cititorilor, acest suspans, subtil creat, articulându-se perfect cu pasaje descriptive ce amintesc de Moby Dick:

„Când ochii i se obișnuiseră într-un târziu, aruncase o privire și observase marea: o întindere infinită, hipnotică, semănând cu ce voiai: scări, ceară, argint bătut, carne zbârcită. Avea o structură și niște straturi care nu se vedeau de pe uscat, o suprafață mișcătoare lunecând peste stânci.”

Există, în roman, și o poveste de dragoste, pe cât de frumoasă, pe atât de surprinzătoare. Dacă nu ați intuit-o, vă spun că doar magnetismul unei atracții, aproape ireale, reușește să aducă împreună cele două forțe caracteriale ale romanului: Anna și Dexter Styles. Din acest moment, există deschise atâtea (posibile) canale narative, încât ar fi păcat să stric plăcerea descoperirii aceluia ales, magistral, de Jennifer Egan pentru a închide povestea…

Jennifer Egan, „Manhattan Beach”, Editura Pandora M, anul publicării: 2019, nr. pagini: 506, traducere: Paul Slayer Grigoriu


Cumpăraţi cartea de la:

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here