Salonul de carte „Polemos” – ediţia a XIV-a

0
113

Editura Militară marchează Ziua Armatei României, 100 de ani de la participarea României la Primul Război Mondial şi Centenarul Marii Uniri, prin cea de-a XIV-a ediţie a Salonului de carte „Polemos” – istorie, ştiinţe politice, securitate şi apărare (17-20 octombrie 2018, Cercul Militar Naţional, Galeria Artelor).

Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă, între orele 11:00 şi 13:00. Intrarea este liberă. 

 

PROGRAMUL EVENIMENTELOR

Miercuri, 17 octombrie
11:00 – Deschiderea Salonului.
13:00 – Deschiderea oficială a Salonului.
13:15 – Lansări de carte la Editura Militară: Românii în „Marele Război”. Anul 1917. Documente, impresii, mărturii, coordonator Mihail E. Ionescu, şi The Union of Bessarabia with Her Mother-Country Roumania; The Right of the Roumanians to Bessarabia in the Light of History and Ethnography and on the Basis of Self-Determination, autor Ion G. Pelivan. Vor vorbi: Mihail E. Ionescu, Gheorghe Vartic, Petre Otu.
14:00 – Prezentarea Proiectului Acum 100 de ani [www.acum100.ro]. Va vorbi: Radu Olteanu.
14:15 – Lansări de carte la Editura Militară: Aeronautica română în serviciul Marii Uniri şi Vasile Niculescu, pilotul Marii Uniri, autor: Valeriu Avram. Vor vorbi: Valeriu Avram, Adrian Pandea.
15:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Cruciada Diviziei de Cremene. Cu tricolorul în Caucaz: viaţa şi memoriile generalului Ioan Dumitrache, Cavaler al „Crucii de Fier”, autor Florian BichirVor vorbi: Dorel Buşe, Florian Bichir.
16:00 – Lansare la Editura Marist: Revista de istorie militară Tactica şi Strategia, nr. 5. Va vorbi Cristian Mareş.
16:15 – Lansare de carte la Editura Detectiv Literar: Bună dimineața, patria mea! Antologie de poezie patriotică. Vor vorbi: Dorel Vidrașcu, Marian Nencescu, Florin Dochia.
17:15 – Lansare de carte la Societatea Scriitorilor Militari: România va fi o ţară mare, autor M. Macoveanu. Moment artistic oferit de „Poetul și Cântăreațaˮ. Vor participa: Mihăiță Macoveanu – poet, Mădălina Mantu – cântăreață de jazz.

Joi, 18 octombrie
11:30 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei RomâneDunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, relaţii politice şi diplomatice (vol. V), coordonator Andreea Atanasiu Croitoru. Va vorbi coordonatoarea.
11:45 – Lansare de carte la Editura Muzeului Marinei RomâneAnuarul Muzeului Marinei Române, Tom XX. Va vorbi Andreea Atanasiu Croitoru.
12:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura NeXT book: Artileria de Coastă – Mărire şi decădere, autor Marian Radu. Vor vorbi: Ştefan Nicolae, Marian Radu.
13:00 – Lansare de carte la Centrul Tehnic-Editorial al ArmateiPerdeaua de fum, autor Liviu Beleuzu. Vor vorbi: Alin Crivineanu, Liviu Beleuzu.
14:00 – Lansare de carte la Editura MilitarăRomânia şi revoluţia din Rusia (1916-1919): note pentru o sinteză istoriografică, autor Mihail E. Ionescu. Vor vorbi: Mihail E. Ionescu, Adrian Pandea.
15:00 – Lansare de carte la Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989: Decembrie 1989. TASS este împuternicită să declare…, autor Cristian Chirca. Vor vorbi: Gelu Voican Voiculescu, Constantin Corneanu, Antoaneta Olteanu, invitați speciali: Nikolai Morozov și Vyacheslav Samoshkin.
16:00 – Lansare de carte la Editura Detectiv LiterarAbsconditus, autor Dumitru Manolache. Vor vorbi: Dorel Vidrașcu, Marian Nencescu, Florin Dochia.
17:00 – Lansare de carte la Editura ArgonautPantelimon Halippa și problema Basarabiei în dosarele Securității, 1965-1979, editor Vadim Guzun. Vor vorbi: Oana Demetriade, Vadim Guzun.
18:00 – Lansări de carte la Centrul Tehnic-Editorial al Armatei: Managementul strategic şi Negocierea şi medierea în relaţiile internaţionale, autori: Alexandru-Ciprian Bogdan, Vasile Bogdan. Vor vorbi: Alin Crivineanu, Vasile Bogdan.

Vineri, 19 octombrie
12:15 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Ex Ponto: Amiralii României, autor Marian Moşneagu. Va vorbi autorul.
12:45 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura StudIS: Monografia Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale, autori: Petrică Pîrvu, Marian Moşneagu şi Dănuţ Andronie. Vor vorbi autorii.
13:00 – Lansare de carte la Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura NeXT book: Un erou al Marinei Regale Române  căpitan comandor Alexandru Dumbravă, autor: Ioan Damaschin. Va vorbi autorul.
14:00 – Lansare de carte la Editura AgoraPovestiri istorice, autor Dumitru Almaşilustraţia Valentin Tănase. Va vorbi Valentin Tănase.
15:00 – Lansare de carte la Editura Detectiv Literar: O noapte și câțiva pași, autoare Coca Popescu. Vor vorbi: Dorel Vidrașcu, Marian Nencescu, Florin Dochia.
16:00 – Lansare de carte la Editura Militară: Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989), autor Petre OprişVor vorbi: Liviu Ţăranu, Aurel Pentelescu, Petre Opriş.
17:00 – Lansări de cărţi la Editura EditgraphO viaţă trăită demn. Generalul Ion Dobran, la 100 de ani. Album omagial, autori: Aurel Pentelescu, Dan Antoniu (vor vorbi: Ion Dobran, Dan Antoniu, Aurel Pentelescu), şi Pagini din tinereţea lui Gheorghe I. Brătianu (1898-1953), autori: Aurel Pentelescu, Liviu Ţăranu (vor vorbi autorii).

Sâmbătă, 20 octombrie
13:00 – Festivitatea de închidere a Salonului de carte „Polemos”.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here