Am rescris textul acestei cronici de câteva ori. Am tot șters și am tot scris din frică, cu teama că nu voi reuși să vă povestesc suficient de bine despre o carte care m-a tulburat, o carte care m-a înfuriat, întristat și șocat cum rar mi s-a mai întâmplat în ultima perioadă. „Iepurele blestemat”, volumul de proză scurtă semnat de Bora Chung și tradus de Iolanda Prodan pentru Anansi, este o sumă de narațiuni foarte elegant închegate, povestiri în care linia centrală este cea a justiției divine în formele sale cele mai dure, obscene și grotești. Da, exact aceştia sunt termenii care ar putea descrie impactul pe care l-a avut volumul asupra mea: o bijuterie grotescă, o obscenitate memorabilă care mă va bântui mult timp după final.
În cele zece povestiri cât are volumul, Bora Chung, o autoare de care n-am mai auzit până acum, amestecă viguros niște concepte vechi de spiritualitate cu mizeria umană, răul cu binele, magia cu realul fad. „Capul”, povestea unui om născut din reziduuri umane, este cea care mi s-a întipărit pe retină și cea care m-a convins că am în mână un exemplar de literatură experimentală foarte bun, dar nici celelalte nouă povestiri nu scad standardul de calitate.
Construcția narativă a povestirilor mă duce cu gândul la niște microromane, în care cititorul completează spațiile rămase. Undeva tăcerea este spartă de un țipăt, în altă parte dintr-un vas de toaletă răsar doi ochi care te urmăresc… Chiar și după deznodământ, după ce descâlcești întreaga istorie, tot mai vine acel moment de facepalm, de cătrănire că n-ai fi putut să ghicești ce va urma.
Stilistic, autoarea reușește să plăsmuiască din haos niște fabule neordinare, niște istorii care oglindesc până unde poate să cadă în păcat mintea omenească. O femeie naște un copil care nu are tată biologic, o altă femeie se iubește cu un robot android, alta leagă o relație cu o fantomă pe care o tot atârnă în ștreang… Peste tot sunt femei, întregul volumul este o emanație a feminismului literar, doar că o formă defetistă, fatidică. De fapt, este probabil cel mai feminist volum de proză scurtă pe care l-am citit în acest an. În el putem identifica sentimentul de vinovăție, pregnanța presiunii sociale care se așază pe umerii femeilor, nevoia noastră de a fi mereu validate, înțelese și iubite cu adevărat.
Fantasmagorice în esența lor, povestirile par să mențină un tempo, un ritm sacadat care alternează între momente de apatie, în care naratoarea doar punctează realitatea așa cum este ea, și șocul, impactul vizual care se va lipi de mintea cititorului extrem de puternic, va rămâne sedimentat mult prin puterea vizuală.
Da, „Iepurele blestemat” e o carte foarte cinematografică, o carte pe care ar putea să o ecranizeze Yorgos Lanthimos (da, am simțit similitudini cu stilistica lui regizorală), o carte despre care poate că nu vei vorbi cu prietenii la o cafea. Este acel gen de lectură despre care se vorbește doar în cercurile unor cititori care pot accepta diversitatea monstruoasă a metaforelor, cititori cărora le place să perceapă că dincolo de sânge și mâzgă este ascuns un sens durut, un sens valabil pentru inechitate, fie că trăiești în Coreea sau în România.
Bora Chung, „Iepurele blestemat”, Editura Pandora M, anul publicării: 2024, nr. pagini: 272, traducere: Iolanda Prodan
scrie un comentariu