elefant.ro

După „Hoții de frumusețe” l-am regăsit pe Bruckner în acest nou roman ce tratează într-o manieră modernă o temă universală: timpul. Mulți filosofi au fost preocupați de strădania de a afla ce este timpul, care este  substanța lui, dacă este un dat obiectiv sau doar o percepție creată de propria noastră minte. Dintre toți aceștia, îmi vine în minte Leibniz cu a sa teorie potrivit căreia timpul nu este perceptibil în sine, el are o natură ideală…

Construit ca un roman postmodernist cu clare accente distopice, „Un an și o zi” este o meditație – parabolă asupra timpului și a sensului curgerii sale.  Se scurge timpul doar într-un singur sens? Ceea ce ni se întâmplă și devine trecut este ceva fundamental pierdut sau poate fi regăsit într-o altă dimensiune temporală? Dar dacă ceea ce am pierdut este chiar un an din propria noastră viață?!

Anticipând parcă astfel de întrebări neliniștitoare, romanul debutează cu scena unei decolări, care, pentru Jézabel Thevenaz reprezintă startul, de la bun început greșit, al unei călătorii.

„Călătoria începuse prost. Poate vreodată să înceapă bine o călătorie cu avionul? Să vorbești despre siguranță la începutul unui periplu nu înseamnă oare să subliniezi ceea ce vrei să eviți, un pericol de moarte?”

Călătoria aceasta, însă, are ceva special: ea trebuie îndeplinită, nu este opțională, căci reprezintă materializarea unei ultime dorințe a tatălui său, aceea ca ceasul conceput de el să ajungă, prin intermediul fiicei sale, la bunul său prieten din Montreal.

Într-o logică a unei fizici superioare, oroarea lui Jézabel pentru zboruri și avioane capătă forma concretă a unui univers bizar și înspăimântător – un hotel desprins parcă dintr-o zonă crepusculară – care își proiectează asupra ei tentaculele spre a o anihila. Prinsă într-o captivitate ce anulează timpul și omoară identitatea, Jézabel trăiește într-o altă dimensiune temporală și într-un univers paralel, lipsit de sens:

Rezolva uneori pe câte o foaie de hârtie câteva probleme de matematică simple, ecuații de gradul unu, doi sau trei, însoțindu-le de graficele lor respective pentru a-și exersa spiritul, calcula derivatele, desena figuri de trigonometrie. Și dacă nu era și ea însăși decât un algoritm rătăcit de Dumnezeu?”

În această citadelă populată cu personaje la limita grotescului – contesa du Barry, cea care își oferă turiștilor sânii, oficiind serviciul de doică pentru adulți, sau Malinche, varianta postmodernă a unui veritabil temnicer medieval, Jézabel găsește un singur suflet ce pare că are legătură cu normalitatea: un motan. Motanul Leibniz.

Parcursul lui Jézabel în această existență halucinantă, ce pare un pasaj tranzitoriu dar care are capacitatea de a se duplica la nesfârșit, o face pe Jézabel să se întrebe un singur lucru: de ce i se întâmplă toate acestea? Oare ceasul tatălui său, acel mecanism special a cărui menire este cu totul alta decât aceea de a indica timpul, este declanșatorul acestei experiențe ce pare să semene cu Purgatoriul?

Hotărâtă să se sustragă acestui vortex temporal, Jézabel își organizează evadarea, dar chiar și acum intervine hazardul și, în ciuda tuturor previziunilor, este eliberată fără condiții, într-un mod la fel de absurd precum fusese capturată, confiscându-i-se inclusiv plăcerea evadării.

Lecția pe care și-o impune Jézabel este aceea de a renunța la misiunea încredințată de tatăl ei și de a-și regăsi existența anterioară și, o dată cu ea, normalitatea. Dar curgerea firească a timpului a fost deviată: ca într-un scenariu din „Ziua cârtiței”, Jézabel este expulzată în trecutul din care a încercat cu disperare să scape. Se regăsește în aceeași buclă a timpului, ca un algoritm rătăcit de Dumnezeu…

Pascal Bruckner, „Un an și o zi”, Editura Trei, anul publicării: 2019, nr. pagini: 239, traducere: Nadine Vlădescu


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Zane Lee pe Unplash.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here