„Sidereus nuncius sau Anunțul stelar“ de Galileo Galilei – în dezbatere la Librăria Cărturești Verona

0
182

„Seară italiană“ la Librăria Cărturești Verona dedicată volumului Sidereus nuncius sau Anunțul stelar de Galileo Galilei, prima traducere în limba română a lucrării care a schimbat din temelii felul nostru de a privi lumea.

Editura Humanitas vă invită luni, 7 ianuarie, de la ora 19, la Librăria Cărturești, Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13–15), la prima „seară italiană“ din 2019, un eveniment dedicat volumului Sidereus nuncius sau Anunțul stelar de Galileo Galilei, apărut recent în colecția „Biblioteca italiană“, în traducerea lui Gheorghe Stratan.

La eveniment vor vorbi Gheorghe Stratan, profesor universitar, doctor în fizică, specialist în istoria științei, Dana Jalobeanu, conferențiar universitar, doctor în filozofia științei și director de programe la centrul de cercetare Fundamentele Modernităţii Europene, Universitatea Bucureşti, Magda Stavinschi, astronom, cercetător principal la Institutul Astronomic al Academiei Române, cercetător asociat la IMCCE – L’Institut de mécanique céleste et de calcul des éphémérides, Paris, și director al multor asociații și comitete științifice internaționale, academician Nicolae Victor Zamfir, director general al Institutului de Fizică și Inginerie nucleară „Horia Hulubei“ și managerul proiectului ELI – Extreme Light Infrastructure.

Dezbaterea va fi moderată de Smaranda Bratu Elian, italienist, coordonatorul colecței „Biblioteca Italiană“.

„Cu descoperirile sale astronomice, Galilei a dezvăluit o nouă dimensiune a experienţei: vechiul cer, contemplat până atunci, nu mai exista, mai exact nu existase niciodată, şi era înlocuit cu un cer nou, pe care nimeni de-aci înainte nu-l mai putea ignora. Dar dacă ele, odată verificate, au trezit entuziasm şi admiraţie mai ales printre susţinătorii teoriei copernicane, altora schimbarea paradigmelor de care s-a pomenit le-a produs nelinişte sau spaimă. În versurile sale devenite celebre din Anatomy of the World (1611), poetul englez John Donne afirma că «noile stele» văzute prin telescop decretau sfârşitul unui univers perfect, deplin şi ordonat. Vechile certitudini, care le dădeau oamenilor siguranţă, se fărâmiţau, haosul ameninţa imaginea consolidată a universului şi, odată cu ea, poziţia omului înăuntrul lui şi chiar ordinea constituită a relaţiilor sociale. Donne socotea că noua astronomie punea sub semnul îndoielii totul: atât concepţiile referitoare la univers, cât şi pe cele privitoare la ordinea politică, morală şi socială.“ – Franco Giudice

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here