Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoriceşti din România.
Simona Antonescu s-a născut la Galați în anul 1969 și a copilărit în localitatea Țintea (județul Prahova). După absolvirea Liceului „Constantin Dobrogeanu Gherea” (actualul Colegiu Național „Nichita Stănescu”) din Ploiești, a urmat cursurile Facultății de Chimie din cadrul Institutului Politehnic București.
A debutat în anul 2015 cu Fotograful Curții Regale, roman câștigător al Concursului de Debut al Editurii Cartea Românească și al Premiului de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. Romanul a fost finalist al Festival du Premier Roman de Chambéry și a fost reeditat în 2016 în colecția Top 10+ a Editurii Polirom.
Urmează romanele Darul lui Serafim (Cartea Românească 2016) și Hanul lui Manuc (Polirom 2017), acesta din urmă finalist la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași. Romanul Hanul lui Manuc a fost de asemenea reeditat în colecția Top 10+ a Editurii Polirom. În anul 2019 publică Ultima cruciadă, roman câștigător al Premiului Cartea Anului al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Brașov, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor și finalist la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași. În anul 2021 publică romanul În umbra ei (Editura Polirom), nominalizat la Premiile de Proză ale Ziarului de Iași.
În cadrul colecției Biografii romanțate a Editurii Polirom publică volumul Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos. Participă la proiectul Scriitori de poveste al Muzeului Literaturii Române Iași cu volumul Povestea Otiliei Cazimir.
Începând din anul 2018, Simona Antonescu publică, la Editura Nemi, seria de cărți Istoria povestită copiilor. Până în prezent au fost publicate nouă din cele zece volume ale seriei. Câteva dintre titlurile cărților: Decebal și un solomonar misterios, Mircea cel Bătrân și Școala Scutierilor, Vlad Țepeș și Ordinul Dragonului etc.
- Fotograful Curții Regale a fost foarte bine primit de reviste și blogurile importante de carte;
- Partea cu care pot contribui eu este o atitudine deschisă, sinceră, prietenoasă și caldă cu care răspund oricând, oricăror întrebări venite din partea cititorilor;
- Să-ți asumi faptul că vei primi critici face parte din viața obișnuită a unui scriitor.
Când aţi debutat în volum şi cât de mult aţi aşteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii” sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecţii de manuscrise de către o editură?
Planul cu care am pornit pe acest drum cuprindea și varianta publicării pe speze proprii, era un fel de plan B. Nu am mai ajuns însă la această variantă, pentru că manuscrisul a fost câștigător al unui concurs de debut care avea ca premiu chiar publicarea. Este vorba despre Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească din 2014, iar cartea se numește Fotograful Curții Regale, apărută în anul următor. Pentru mine, așteptarea nu a fost prea lungă. Lucrurile s-au desfășurat cursiv, am scris cartea pe perioada unui an, apoi am trimis manuscrisul la concurs și, după câteva luni, am primit anunțul, iar cartea a fost luată în lucru de editură.
V-aţi sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
Singurii sfătuitori în anul acela au fost cei din familie și prietenii, care au susținut ideea și au fost alături de mine. Exista pe atunci un fel de cenaclu literar online unde postasem câteva pagini, ca să testez cititorii neimplicați afectiv, iar reacțiile au fost foarte încurajatoare.
Susţineţi citestema.ro:
V-a influenţat debutul modul în care aţi privit ulterior lumea literară din România? Poate v-aţi făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, aţi remarcat mai uşor reacţii nepotrivite…
Multă vreme m-am simțit o impostoare în lumea literară, trăiam cu senzația că am reușit prea ușor, așteptările mele fuseseră altele. Mă pregătisem pentru o perioadă de câțiva ani în care să bat cu manuscrisul pe la ușile editurilor. Astăzi înțeleg că acel concurs a fost un mare noroc. Prieteniile cu scriitorii au venit mult mai târziu, în parte pentru că eu eram foarte retrasă și nu aveam încredere în mine, nu simțeam că aparțin acelei lumi.
Aţi fost mulţumit/ă de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărţi în revistele tipărite sau online?
Fotograful Curții Regale a fost foarte bine primit de reviste și blogurile importante de carte. S-a scris mult despre ea, e puțin spus că am fost mulțumită, eram fericită.
Cum v-aţi promovat debutul? Sau cât credeţi că ţine de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărţi? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica şi scriitorul în vreun fel în acest proces?
Ideal ar fi ca scriitorul să fie parte din munca aceasta de promovare, dar atunci când personalitatea sa nu se mulează pe acest gen de activități, este mai greu. Probabil că s-a creat un mit al scriitorului care este introvertit și agorafob, ușor nesociabil și mare iubitor de izolare, dar procentul acestui tip de personalitate printre scriitori este la fel cu cel din întreaga societate. Sigur că motorul principal al promovării se află în editură. Eu am avut bucuria să am, pentru cartea de debut, un turneu de lansări propus de Librăriile Humanitas prin țară. De asemenea, cartea a fost trimisă de editură la toate revistele și blogurile de carte. Mi s-a părut atunci foarte vizibilă și nu mi-am schimbat părerea nici acum, după nouă ani. Partea cu care pot contribui eu este o atitudine deschisă, sinceră, prietenoasă și caldă cu care răspund oricând, oricăror întrebări venite din partea cititorilor, un respect tradus printr-o mare răbdare față de omul care și-a rupt din timpul lui ca să acorde atenție cărții mele. În plus, vorbesc cu drag despre ele pe rețelele de socializare. Cred că modestia este emoția care ar trebui să ne împiedice să reacționăm la o critică, nu emoția care să ne împiedice să arătăm lumii că ne bucurăm din tot sufletul când vedem coperta noii cărți.
Ce sfat aveţi pentru cei care ar vrea să publice, dar nu ştiu când şi cum?
Cred că de un mare ajutor sunt, astăzi, cursurile de scriere creativă despre care vorbeai la început. Pe lângă cursul efectiv, s-a creat acolo o comunitate de oameni aflați în pragul publicării, iar contactul cu oameni care au aceleași preocupări, împărtășirea temerilor comune, a reușitelor, ajută mult. Sunt editori invitați, care vin ca să răspundă la întrebări. Sunt scriitori care vin și discută despre pregătirea unui manuscris. Cheia pentru întrebările acestea, când și cum, se află în învingerea reținerilor și solicitarea de păreri despre manuscris de la cât mai multe persoane. Să-ți asumi faptul că vei primi critici face parte din viața obișnuită a unui scriitor. Nu poți fi scriitor fără să ai tăria de a asculta o opinie defavorabilă, a accepta că așa se vede de la omul acela, a învăța ceva de aici și mai ales a nu considera că ești criticat tu, ca persoană.
scrie un comentariu