carturesti.ro

O femeie se îndrăgostește de trei ori și de fiecare dată lucrurile se repetă. Povestea se derulează în Bucureștiul artistic, văzut cu ochii provincialei și revizuit în cabinetul unei psihologe. Actualitate, viziune feminină, o poveste cu emoție și suspans.

Romanul l-am scris în București, vara trecută. La drept vorbind, o schiță de-a lui a stat ani de zile uitată într-un folder, până în momentul în care a ajuns la scriitoarea Doina Ruști. Într-o dimineață mi-a telefonat și mi-a spus să transform totul într-un roman. A repetat de vreo trei ori cuvântul talent. Am zâmbit și i-am răspuns că nu mă văd scriind roman… De-a lungul anilor mai scrisesem proză, eseuri, cronică literară, prefațasem cărți, dar roman nu îndrăznisem să încerc. Persuasivă cum este, m-a convins să accept provocarea. Dar, îmi rămâneau în continuare două mari temeri: una legată de faptul că cine a terminat facultatea de filosofie scrie prost literatură (pentru că va specula în orice situație ideile și nu va lăsa cititorul să aleagă liber fără să-i facă discret cu ochiul ca într-o complicitate și, în cele din urmă, autorul va păcătui prin apodictică) și una legată de proba onestității. Știam – din numeroasele interviuri cu scriitori pe care le-am realizat în timp – că doar talentul, talentul singur, nu e suficient. Că poți rata totul dacă nu e dublat de inteligență și mai ales de suflet, de onestitate. Cât despre inteligență, am ales să cred că nu e loc de speculații! Cu onestitatea am avut de luptat, pentru că a trebuit să depășesc un anumit trac. Scriind cărți de istorie, mă obișnuisem să mă ascund în spatele documentelor. Or, la literatură, abordarea este diferită. Dacă cititorul simte că nu ești sincer, te părăsește după primele două-trei pagini. Și e dreptul lui să o facă. E ca și cum ai zburda prin agoră dezbrăcat și, la un moment dat, zărit fiind, ești tentat fie să îți acoperi chipul cu palmele, fie să întinzi mâinile ca pentru îmbrățișare… Ar mai fi provocarea pe care mi-am impus-o singură – aceea de a scrie la persoana întâi. E o capcană îngrozitoare, iar întregul construct al romanului presupune, sine qua non, un cu totul alt fel de empatie. Sau măcar la alt nivel. Și da, mai există și confuzia între autor și personajul narator. Aici mizez pe profunzimea cititorului, pe ludicul său, pe cât de mult vrea să intre în lumea mea, dar mai ales pe faptul că este un cititor experimentat, cu câteva lecturi la purtător. Pentru că da, recunosc, îmi doresc cititori inteligenți!

PS Poate ar trebui să spun și câte fondante au fost sacrificate în timpul scrisului… Pentru că romanele despre psihanaliză fac casă bună cu fondantele. Să fi fost vreo…

Foto: arhiva personală

Pe scurt, romanul: o discuție într-un cabinet de psihanaliză este un pretext pentru introspecția personajului principal. Suntem ceea ce am crezut că am uitat. Suntem suma întâlnirilor noastre, adunătura eterogenă de îmbrățișări, despărțiri, de chipuri de morți – dragi sau anonimi – de înfiorări, mirări, dureri, frustrări sau fericiri uitate prin colțuri de suflet. Purtăm totul cu noi inconștient sau nu. Și asta ne doboară în timp sau, dimpotrivă, ne înalță, ne dă puterea resemnării. Și chiar dacă singurătatea adesea ne sperie, nu rămânem niciodată singuri – undeva, la un moment dat, ne vom regăsi. Toți, cu toții. Adică, mă joc cu mintea cititorului. Cu voia lui, firește. 😊

Tot romanul, varianta mai scurtă:

Hai să mă joc cu tine,

albastru e o culoare oribilă

undeva există o cameră albastră

ca un cabinet în care

tataie cântă la muzicuță

chiar dacă e mort

– Și dacă nu e bine, dacă întâlnirea noastră nu e de bun augur?

– Toate lasă urme,

 răspund caii negri cu orbite albe.

– Tot ce vezi, ce simți, ce pipăi, iei cu tine, te usucă,

a spus un cal.

Avea ceva baroc și chic designul de pe pachetul de Rothmans

Suntem ceea ce am crezut că am uitat.

– Caraghioaso, ce frumoasă ești! 

– Și atunci dacă tu ești eu, eu cine sunt?

– Detalii. Aiureli. Crochiuri.

Caii mei sunt negri

– Mă dai și pe mine cu parfum?

– Ești, nebună, dragă, dacă tu crezi că plec la munte când ăștia anunță ploaie,

A spus doctorul și mi-a întins o foaie

Mă ridic de pe pernă.

Undeva tot ne întâlnim.

Toți.

Cu toții.

– Sonia, fii drăguță și taie asta!

Editura Litera, anul publicării: 2021, nr. pagini: 256

Puteţi cumpăra cartea de la:

Simona Preda (n. 4 decembrie 1978), cu un doctorat în istorie și o prodigioasă activitate științifică, este totodată autoarea mai multor monografii și studii. Dintre cărțile sale, amintim Patrie română, țară de eroi! (2014) și Regina-mamă Elena, mariajul și despărțirea de Carol al II-lea (2018). Este cunoscută și ca publicistă, prin articolele din „România literară”, „Orizont”, „Ramuri” ș.a.


Fotografie reprezentativă de Iuliana Neciu. Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here