cronici kooperativa poetică poezie recomandări

singurătatea nu ne face mai buni. Și nici Moluccella laevis – despre debutul Elenei Bălășanu & alte formule de supraviețuire

scris de Andrei Zbîrnea

Cum ar arăta o lume în care oamenii ar comenta POEZIA la fel cum comentează gafele și deciziile controversate ale politicienilor? Un spațiu virtual sau un perete virtual unde versurile se tabloidizează per se și nu din rațiuni exterioare. Viața poeziei și nu viața poetului, cum s-ar zice. Ți-ar plăcea să existe un canal de YouTube sau Instagram Reels, unde să consumi cu nesaț Tablopoetry? Iar convenția ar fi una singură: ce a mers azi, nu va mai funcționa și mâine. Doar imaginează-ți!

CE nu ar intra în aceasta morișcă, în acest vortex asemănător poate Squid Game-ului (la nivel distopic și la un grad de violență mult încetinit față de serialul sud-coreean), ar fi poezia gentilă, feminină (pe alocuri chiar discret-feministă) a Elenei Bălășanu. singurătatea nu ne face mai buni (Editura Aius, Craiova, 2020)este un adevărat anti-manual de mindfulness, un câmp de bătălie cu angoasele și anxietatea, în care nu există timp pentru meditația de seară de 12 minute și nici de I need my space. Pentru că „sub ochii noștri/ viața curge ca o rană deschisă” (sunt lucruri pe care nu le știu încă, p. 32), iar orice coping mechanism trebuie explicat colegilor sau colegelor de apartament. Fie ei copii, soț, frați sau prieteni care-mpart o chirie. OR explicația face ca magia să dispară, și nu vrei asta.

Explicația anti-midufulnessului e una la îndemâna oricui, dar e greu de pus în practică în afara poemului și a unei forme explicative de RITM. Zâmbește când o vezi, că apoi oricum se întoarce în mare. Moluccella laevis AKA floarea-scoică. Alt mod de a spune Carpe Diem, Baby!  Dar OARE viteza cu care curge istoria mare ne dă voie să ne trăim istoriile mici din apartamentele de bloc?

„aici o să crească o floare-scoică/ îmi spune zâmbind/ apoi se întoarce în mare” (floare-scoică, p. 54)

Scurt moment botanico-pseudo-științific: Referirea numelui florii la Irlanda se datorează probabil culorii verzi a receptaculului. Alte denumiri populare (pe lângă „floarea-scoică”, care vine de la caliciile în formă de scoică) sunt „doamna în cada de baie” (floarea din caliciu), și „menta Molucca”  (Insulele Molucca). Numele genului se referă la Insulele Molucca din Indonezia, de unde se credea că sunt originare plantele. „Laevis” înseamnă neted. (…) Moluccella laevis nu are probleme serioase cu insectele și cu bolile. Acestor plante nu le place în general căldura și nici umiditatea. (sursa – decostyle.mayra.ro)

singurătatea nu ne face mai buni, dar…

Nici Elenei Bălășanu nu-i plac umiditatea și căldura din exteriorul poemelor sale, ea trăind imersată în versurile ce construiesc un spațiu aseptic, safe, în care dominanta o reprezintă katharesul liric. Influențate mai mult sau mai puțin de pandemia de COVID, textele discretei poete din Craiova își caută ZENUL, pe care l-ar putea locui, spre exemplu, „un somn liniștit fără alte urme”. Până la urmă, „nu asta ne dorim cu toții?” (I – p. 8)

Până și scenele domestice au o candoare și o duioșie pe care cu greu le mai poate cineva cartografia în 2020 și-un pic fără să ne facă să verificăm nivelul de carbohidrați înscris pe etichetă. Dar Elena Bălășanu reușește, cu resurse nemărginite și cu un KIT de austeritate autentic, să dea cititorului impresia de ACASĂ. Pe care telemunca a cam fisurat-o ireversibil/iremediabil.

„Azi îmi mănânc pâinea prăjită/ cu miere și unt,/ îmi beau ceaiul de fructe/ și nu simt nimic”. (IV – p. 12)

Singurătatea nu ne face mai buni, DAR ne învață sau ne pregătește să trăim cu celălalt. Și, după cum spune criticul Gabriel Nedelea în postfață, Elena Bălășanu „și-a trecut poemele prin toate arderile necesare, dând dovadă de un curaj catalizator.” Pentru Elena, viața poeziei e mai importantă decât viața poetei. Iar asta e o formă de altruism pe care nu o întâlnim foarte des.

o altă dimineață

ce îți mai poți dori

când ai avut totul

un copil prinde jucăria

și nu înțelege

de ce îi scapă iarăși

primăvara aduce doar vânt

și priviri pierdute

am citit undeva

că pielea mea uscată

este de vină

pentru toată energia statică

ce îmi traversează corpul

doar dimineața vrăbiile

mai ciugulesc liniștea

Elena Bălășanu, singurătatea nu ne face mai buni, Editura Aius, 2020, nr pagini: 66

Puteţi cumpăra cartea de la:

despre autor

Andrei Zbîrnea

Născut în ’86 în Urziceni, dar adoptat în (stil mafiot la fel ca-n) `98 de Berceni. Jurnalist, copywriter, câteodată poet. Om bun la toate la Atelierul Mornin’ Poets. Speră ca într-o zi să poată scrie și proză (ziua aia e AICI). Coordonator al proiectului de recenzii Kooperativa Poetică.

Cea mai recentă carte publicată – nick cave@bergen (CDPL, 2021). A mai publicat Rock în Praga (Herg Benet, 2011), #kazim – contemporani cu primăvara araba (Herg Benet, 2014), Turneul Celor Cinci Națiuni (frACTalia, 2017) și Pink Pong (împreună cu Claus Ankersen, frACTalia, 2019 – volum trilingv).

A participat la FILIT 2019 & 2021 și la Poezia e la Bistrița 2021. A fost tradus în limbile cehă, daneză, maghiară, franceză și engleză.

În 2015 a obținut marele premiu al Festivalului Antares (Galați, Brăila, Sulina) pentru Poezie. În 2021 a obținut premiul al II-lea la Concursul Național de Poezie „Ion Chichere”, Reșița (Ediția a VI-a).

FAN al echipei Borussia Dortmund și al serialului The Office (versiunea din State). Este gazda podcastului BETURI Show, unde sportul actual este analizat pe îndelete.

adaugă un comentariu

scrie un comentariu