elefant.ro

Așa-zisul histrion, cum prea bine îl numește Marius Ianuș (și o să vedem și de ce), Hose Pablo, publica în toamna anului trecut la Editura Paralela 45, colecția Avanpost, după Căpșune în inima mea (samizdat, 2007) și Google translate: Ștefan-Vodă (Tracus Arte, 2012), HYPE, volum constituit din cinci cicluri al căror personaj generat și totodată degenerat sublim, deziluzionat, cu o identitate fărâmițată, fără – din păcate – valori, se avântă în mod pur funambulesc (cum altfel), folosindu-se de permutări secrete, într-un joc (în care fără să își dea seama cititorul cade victimă) despre, printre altele, (dez)iluzie, nesiguranță, fericire toate într-o cheie brutalistă, isterică spre propriul amuzament.

Paradoxal, punctul de plecare (Zero) este dublat de același punct (către care tinde), totul fiind deja acumulat (insuportabil) – traseu post-pre, sau viceversa – (re)construcția unui caracter pentru construcția unei destinații, o înflorire, precum o hârtie pe care n-ai boțit-o calumea; un caracter cu o dorință absurdă de reboot încât, cu stângăcie, apelează uneori la divinitate (Doamne Dumnezeule / vreau info zero / niciun fel de informație măcar pentru o zi… / …îmi place să cred că zero informație / înseamnă lumină ieșind din gură). Acțiunea întreprinsă se petrece de cele mai multe ori din interior spre exterior (a tânji după exterior, a se teme de), la fel cum, tot aici, personajul caută apropierea celorlalți dar nu o asimilează (ce-ar fi să nu-mi mai pese / se desprind de mine zilele / exact cum aș rupe o bucată de tapet învechit), alienare pe care o acceptă (eu mi-am cumpărat niște lumânări / și m-am dezis de electricitate / 2 dolari pentru o lumânare bună / liniștea îmi suflă în ureche / greutatea mă aruncă într-un colț).

În cel de-al doilea ciclu de poeme, Titan, se consolidează, folosită fiind aceeași abordare, ideea-pattern de a atinge banalitatea cu orice preț, de a recupera trecutul, ba mai mult, de a (se) transforma (într-un obiect) – claustrare dintr-o anterioritate aproape uitată, sentiment (inconfort) pentru inserții organice (ca o mașinărie disfuncțională / dorul e o curvă beată / ce își bagă mâna în chiloții tăi), imagistică episodică stocată pe un hard disk suferind (bad sector).

Odată cu Galeak, registrul poetic „suferă” o schimbare de ordin ludic, autoironic – construcție în oglindă – ideile unui joc (voce) schizoid se lovesc / rotesc de / în craniu într-un ritm brownian (centrifugă); aspect transpus și în tăietura versului (eu sunt un debil pe care îl pui / într-un spital / și pe care încerci din răsputeri să-l / ștergi din kreierul tău / încerci să-l îmbetz în ultimul hal). Același tonus, însă poate plusând mai mult pe partea de melodicitate (-psiho-, de ce nu vine faima mea, ok) (dar nu trebuie să uităm totul e psiho, psiho) (gardul e roșu / mingea e verde / zile sunt multe / multe sunt negre), reutilizând-o pentru a crea disconfort (sieși), este păstrat în Faima mea, cel de-al patrulea ciclu. Cu toate astea, nu renunță la punctul de plecare, pasta care leagă volumul, ba mai mult, se reîntoarce la el prin Un loc safe inexistent, poate cel mai de impact ciclu, ultimul, spațiu în cadrul căruia se regăsesc toate căutările personajului (inclusiv înstrăinarea față de natură, dezobișnuința de a trăi lângă ea, de a conlucra), ale bufonului, loc care le include și le concentrează (inexistent) pentru a putea fi obținut hype-ul, anti hype-ul, fără de care n-ar avea finalitate și scop în sine. N-ar putea fi (teoretizat). Nu poate fi.

Bumper

Mă întreb când o să vină ziua ceea în care voi ceda,

în care mi se va prăbuși acoperișul minții și o voi lua cu totul razna,

exact ca unii câini care au mâncat din grămezile de terci otrăvit

și care au crezut că s-au săturat și le e bine, doar până când

otrava ajunge în sânge, la ficat, la creier (durează o clipă)

și unica soluție pe

care o ia creierul lor e să alerge brusc și frenetic într-o direcție incertă

(spre un loc safe inexistent)

lovindu-se de tot felul de obstacole, de picioarele trecătorilor,

de bumperele mașinilor parcate, de garduri, emițând sunete

surde la impact – tâcccc.

Atunci, în ziua ceea, mă voi urca pe bicicletă, posedat de dracul,

spinning full gas, neștiind ce-i cu mine și încotro mă îndrept

și lovindu-mă brutal de stâlpi sau plăcuțe de circulație,

de tablele ruginite

mă voi ridica, nesimțind fractura la umăr și nici sângerarea la cot

voi privi cadrul metalic, furca de carbon, roțile

și dacă totul va fi bine (dar va fi) mă voi urca din nou pe bicicletă

spinning full gas în demență, într-o direcție incertă,

spre un loc safe inexistent

Hose Pablo, „Hype”, Editura Paralela 45, anul publicării: 2019, nr. pagini: 88


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Joshua Rawson-Harris pe Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here