cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Start și restart în avangarda maghiară

Kassák Lajos (1877-1967), considerat fondatorul avangardei artistice și literare maghiare, a pledat pentru autonomia ideologică a artei și a artistului, fapt ce i-a atras multe neplăceri din partea autorităților sovietice maghiare.

Personalitate complexă a literaturii maghiare contemporane, Zalán Tibor (născut în 1954), este un nume de referință pentru poezia avangardistă a anilor 1975-1990 și pentru dramaturgia ultimelor două decenii.

Asocierea dintre cei doi autori și cele două poeme, ambele traduse în limba română de către George Volceanov, nu este câtuși de puțin întâmplătoare. Ba chiar dimpotrivă, căci ele sunt, așa cum se va vedea, poeme-surori sau poeme în oglindă despărțite de un arc de timp, mai exact de o jumătate de secol.

Poemul Calul moare. Păsările își iau zborul, compus și publicat inițial în anul 1922 este considerat „certificatul de naștere” al avangardei maghiare. Deși este o operă prin excelență avangardistă, plină de formulări aparent abstracte și de asocieri de imagini și expresii cel puțin originale, într-un stil ce aduce foarte bine cu dadaismul grupării de la Zürich, poemul lui Kassák Lajos este în egală măsură și unul plin de sens, de semnificații politice și artistice, pe care însă numai mințile pregătite le pot descifra din „codul” abstractului asumat.

De exemplu, primul vers al poemului, „Timpul a nechezat atunci, adică și-a desfăcut, ca un papagal, aripile”, poate avea multiple conotații, toate cât se poate de valabile: asociind timpul cu un cal nervos și apoi cu un papagal poate sugera ideea unei rupturi drastice și totodată cu consecințe uluitoare asupra ordinii lumii, ceea ce este clar o descriere foarte contrasă și totodată foarte exactă a comunismului. Totodată, asemănarea timpului cu un cal-papagal poate să însemne și pornirea într-o călătorie, nu atât fizică, cât mai curând spirituală, una prin haosul noii orânduiri, în care omul este obligat să se redescopere și să se reașeze în valorile sale ființiale, firești.

De asemenea, finalul poemului este la fel de sugestiv: „eu sunt Kassák Lajos/ și deasupra capetelor noastre zboară samovarul de nichel”. Prin aceste versuri poetul își asumă integral tot ce a scris și, de parcă ar trage de ultimele puteri, poemul fiind unul fluviu, cu punct doar la final, își avertizează confrații că puterea sovietică, simbolizată de „samovarul de nichel” este în continuare deasupra capetelor lor. 

Poemul lui Zalán Tibor, Cântec pentru Căluțul de lemn uitat în ploaie, scris în 1977 a fost considerat de Farkas Jenő, drept „o replică la celebrul poem al lui Kassák Lajos și certificatul de naștere al neo-avangardei maghiare”. Pe bună dreptate, întrucât Zalán Tibor, dincolo de faptul că invocă în poemul său numele lui Kassák Lajos, scrie aproximativ în aceeași manieră, drept pentru care este considerat la rândul său fondator al neo-avangardismului. De asemenea, și el se revoltă și luptă prin poezie împotriva ororilor comunismului, care la o diferență de 50 de ani de la publicarea poemului care l-a inspirat, Calul moare. Păsările își iau zborul, încă este suveran atât în Ungaria cât și în restul statelor din blocul comunist. Aș spune că Zalán Tibor este încă și mai vocal și mai direct decât Kassák Lajos. Priviți cu câtă limpezime, cu cât curaj și cu câtă forță în glas își începe poemul:

În bisericile întunecoase împuțite ale Asiei (a se citi Rusiei/ Siberiei)/ unde liliecii se-așează pe inima aurită a lui Isus/ în bisericile cu turle peste turle/ unde ard lunile negre și se prăbușesc geamurile cu vitralii/ în bisericile necruțător mântuite cu icoane/ unde pitacii zornăie ca niște cătușe în pumnul cerșetorilor/ în bisericile cu pereții-mproșcați de sânge de-o tăcere/ mortală/ unde sfinții tropăie în cizme de pâslă”.

Versurile sale au forța celor ale lui Vladimir Maiakovski, doar că acum avem de a face cu un Maiakovski „pe dos”. De altfel, Lajos mersese în URSS pentru a vedea comunismul „la el acasă” și, asemenea lui Panait Istrati, s-a întors de acolo scârbit de realitatea aceea necruțătoare. Spre deosebire de „al nostru”, el a devenit dizident și anticomunist convins, deși finalul poemului său, în care este invocat din nou poemul lui Kassák, îl ilustrează cumva obosit, resemnat, ezitant:

nu mai aveam călăuză (se referă probabil la moartea lui Kassák)/ o pasăre a țipat în vânt/ tot mai departe tot mai încolo/ iubita mea lacrimile mele ca perlele cad bătând darabana pe creier/ în omătul nesfârșit ce-mi vine până la piept/ cu limba umflată în gura ce-mi gâfâie/ apele au restituit nuferii nopții/ liliecii s-au întors în lună/ undeva a nechezat Căluțul de lemn răpciugos/ – am izbucnit în plâns/ – m-am pus pe înjurat/ am pornit spre casă cu pași ezitanți

Așadar, volumul de față reunește două poeme-manifest atât din punct de vedere artistic cât și politic, atât etic, cât și estetic. Avem de a face cu două revoluții literare, cu ecouri în viața politică, semnate de doi stâlpi ai avangardei și neo-avangardei maghiare, de două simboluri ale rezistenței anticomuniste, doi autori care au făcut și continuă să facă istorie în literatura maghiară contemporană.

Calul moare. Păsările își iau zborul (Kassák Lajos). Cântec pentru Căluțul de lemn uitat la soare (Zalán Tibor), Editura Tracus Arte, anul publicării: 2023, nr. pagini: 66

Cartea poate fi cumpărată de la:

…iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):

Fotografie reprezentativă: Jez Timms / Unsplash

despre autor

Romeo Aurelian Ilie

Născut în 1988, în Slobozia, Ialomița.

Absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și al unui master în teologie la Universitatea din București.

Din anul 2008 publică poezie, cronică de carte și eseu literar în diverse reviste culturale, printre care Helis (Slobozia), Ex Ponto (Constanța), Convorbiri literare și Timpul (Iași), Tribuna (Cluj-Napoca), Urmuz și Revista Nouă (Câmpina), Dunărea de Jos, Argo, Viața Liberă și Axis Libri (Galați), Poesis International (București), Dilema Veche (ediția on-line).

De asemenea publică articole de teologie în revistele Bărăganul Ortodox (Slobozia), Almanahul Bisericesc al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor (Slobozia) și Ex Ponto (Constanța).

În anul 2018 a debutat cu volumul de poeme Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutul (Editura Tracus Arte), în urma câștigării premiului „1, 2, 3 și” în cadrul Premiului Național pentru Debut în Poezie „Traian T. Coșovei”, ediția 2017.

scrie un comentariu