elefant.ro

Poet şi jurnalist cultural, Ştefan Manasia a debutat recent în proză, la Editura Polirom. Este „Cronovizorul” un experiment?

Ştefan Manasia, iată că după şase volume de versuri vă surprindeţi cititorii cu proză. Fiind vorba despre un debut, o întrebare se desprinde firesc din acest context: cum a apărut nevoia de a scrie proză, după atâta implicare în poezie?

Cine îmi citeşte atent volumele de versuri descoperă uneori mici derapaje în proză. De pildă, Bonobo sau cucerirea spaţiului (2013) se încheie cu o povestire science fiction. E vorba de un text la care ţin foarte mult: editarea unui vis care m-a tot bântuit. Sabotez/subminez genuri din plictiseală şi din curiozitate. În ultimul deceniu am publicat câteva povestiri prin reviste, am citit de două ori în cenacluri. Dar – exceptând o lună magnifică din anul 2017 (rezidenţă FILIT la Iaşi) – mi-au lipsit liniştea & calmul pentru a scrie un volum întreg de „proză”. Multă vreme poezia s-a lipit mai uşor de o specie panicată ca mine.

„Un volum experimental, pe care nu orice cititor îl poate digera.” Afirmaţia îi aparţine lui Alex Goldiş, care a adăugat şi că literatura română de azi are nevoie de astfel de proiecte. Daţi dreptate acestei afirmaţii? Cât de experimental v-aţi dorit să fie romanul dumneavoastră?

L-am scris şi rescris. L-am asamblat şi reasamblat încercând să distrug cât mai puţin din viziunea care l-a generat. Sunt de acord cu Alex Goldiş, Cronovizorul este un text experimental, iar cititorii inteligenţi şi curioşi au nevoie de cărţi care nu le fac imediat cu ochiul, nu le oferă clasica „reţetă”. Sunt convins că romanul meu – sau rhomanul, cum i-ar fi spus poate Naum – îşi va găsi cititorii & interpreţii lui.

Pentru că aţi trecut de la poezie la proză, sunt curios să aflu ce credeţi acum: e un drum cu sens unic sau vă veţi întoarce la poezie? Ori poate sunteţi tentat să experimentaţi şi altceva?

Pandemia asta mi-a adus, ca multora legaţi de tastatură, „posibilitatea unei insule”. Am trecut uşor peste sevraj şi, în lunile de autoizolare, am reuşit să scriu şi să editez nu doar Cronovizorul, dar şi poeme cât pentru un nou volum (unele au apărut între timp în revistele Poesis Internaţional, Steaua şi Apostrof). Cum spuneam la început: nu cred în puritate (în metisaj, da!), nu sunt un taliban al genurilor literare, glisez uşor de la proză la poem şi viceversa. Mi-ar plăcea să scriu, la un moment dat, teatru. Sau să fac cinema.

Cum aţi scris proză faţă de cum scriaţi sau scrieţi poezie? Cititorii sunt interesaţi de chestiunile practice, concrete: folosiţi creionul şi hârtia ori, poate, telefonul mobil ca să notaţi măcar ideile în faza lor incipientă? Staţi la birou când scrieţi sau la umbra unui pom, cu o carafă de vin alături?

Privesc cu mefienţă telefonul mobil. Folosesc un laptop muribund (îmi place riscul). Scriu şi pe coli A4, şi în două-trei carneţele… Structurez, în continuu, totul la mine-n cap… Uneori am un lapsus oribil şi pe urmă revelaţia că fragmentul scris de mână pe o fişă, acum douăzeci de ani, păstrat în dosarul roşu de sub canapeaua din living, e taman capitolul lipsă din roman. Rar am fost mai fericit ca atunci când am scotocit după şi am descoperit, acolo unde ascunsesem prevăzător, Bunica mea, Soljeniţîn

Acum, mi-ar plăcea să revin puţin la o idee anterioară, cea legată de experiment. Cui aţi recomanda acest roman, cine aţi vrea să îl citească şi de ce?  

Dragă Constantin, nu pot fi profiler-ul propriilor mei cititori. Oniromanţi, anarhoecologişti, postgrunge, călători exasperaţi de lockdown, curioşi faţă de tot ce ne înconjoară (dar începe să se dizolve-ntr-o realitate nekro), libertini & libertarieni, fani ai literaturii fără E-uri, neînseriabile, riscate, cine poate să-i ştie? Dar: acţiunile noastre maculează ireversibil ecosistemul – mai bine să stăm câteva ceasuri în plus în pat şi să citim. PS: câteva capitole din Cronovizorul mă tulbură şi pe mine, pentru că descriu epidemii, autoritarisme, regatul extincţiei şi au fost scrise-rescrise acum mai mulţi ani…

Editura Polirom; anul publicării: 2020; nr. pagini: 224

Puteţi cumpăra cartea de la:


Credit foto scriitor: Irina Roxana Georgescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here