cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Suntem cu toţii spectatori: „Meditaţiile bătrânului despre libertate” de Vlad Sibechi

Meditațiile bătrânului despre libertate, publicat în 2019 la editura Tracus Arte, este volumul câștigător al premiului Regele dimineții, în cadrul concursului de debut în poezie Alexandru Mușina.

Vlad Sibechi și-a organizat textul în patru părți, fiecare având câte un titlu care trasează harta cuvintelor-cheie ce apar obsesiv în capitolul următor, mantre cu puteri magice. 

Spre exemplu, cea de-a doua parte a volumului poartă titlul „Hic et nunc” și în poemul deschizător, „azi inventez un nou personaj”, întâlnim din nou adverbul de timp, subliniind timpul vorbirii.  

Mai mult decât atât, în următoarele poeme, forme-omolog ale latinescului precum „sunt aici” dar și „acum suntem înainte de toate oameni” sau „zilele astea nu mă mai mulțumește nimic” ori „prefer să stau pe întuneric/să apar brusc în lumina farurilor”  pentru că „aici nu spune nimeni o vorbă bună” – par a produce în text reverberația liniștitoare pe care așa-numitul prim sunet „Aum” (nu foarte diferit de „acum”) o produce în corp.


Susţineţi citestema.ro:


De ce „hic et nunc”? De ce „aici” și „acum”? Ce înseamnă „aici” și ce înseamnă „acum”? Relativitatea restrânsă ne spune că prezentul este o noțiune subiectivă, iar expresiile ca „aici și acum” tehnic ar fi niște indicative condiționate de perspectiva subiectului, dar în cazul de față, subiectul, poetul, pare a se ralia prin utilizarea corespondentului românesc „aici și acum” la filosofia existențialistă, în care ființa se dăruiește istoriei: „se întunecă/ istoria mușcă din mine ca o pasăre de pradă” sau  unui „aici” care nu indică concret spațiul, locul, ci mai degrabă o vreme, una în care „rebelul” lui Jünger afirmă „astăzi nu se mai fac revoluții/ detronări”, dar ura lui nu este îndreptată către tirania democrațiilor false, ci „este apolitică” căci „nu orice rană se pansează cu tricolorul”, nu-i așa?

Privite de aproape, observăm că unele dintre poeziile lui Vlad Sibechi sunt cusute cu un prezent narativ care generează o temporalitate coincidentă, în care timpul poetului este mutat în timpul cititorului (Natasha). Alternanța diferitelor forme de prezent cu verbe la timpuri trecute produce adâncime (între ziduri).

Acest lucru îi permite să aducă în lumina „clară a prezentului” fiorosul  gând determinist „la urma urmei suntem cu toții spectatori” și, în „logica haosului”, gândul devine „o confirmare a spaimei” care pâlpâie în penumbra timpului. (Ultimele zile ale pelicanului).

Prezentul etern, această „modalitate stilistică a subordonării faptelor la idee” – după Tudor Vianu – împrumută poeziei lui Vlad Sibechi ceva din autoritatea unui bătrân înțelept, hârșit într-ale disperării, care poate afirma: „adevăratele bestii sunt alea/ care se văd la radiografie” sau „lumea e formată din silabe zbârcite și putrede” ori „sunt rare momentele în care chiar realizezi ceva” și-n cele din urmă „existența noastră e posibilă doar printre ruine” – fără ca acestea să pară simple truisme. Lucru dificil de obținut!

De asemenea, foarte plăcut la acest volum este și ritmul, cadența cu care fiecare vers continuă în celălalt. Muzicalitatea poeziei sale vine din felul în care Vlad Sibechi taie versul, dar și pentru că absența semnelor de punctuație oferă fluiditate, iar privirea poate aluneca purtată de ingambamento și elemente „iconoclaste” de versificație, precum rima „accidentală” îmbrățișată,  împerecheată, încrucișată.

Succesiunea repetată a vocalelor închise cu frecvență joasă (numai în primul poem 10 versuri se termină în „e”) și a vocalelor medii, nerotunjite („ă”) produce un efect auditiv armonios atât de potrivit cu titlul volumului.

„Aum” face omul ajuns aproape de iarna vieții, iar acest murmur-mantră poartă în el genetica unei meditații în care libertatea și singurătatea devin surori de cruce.    

Vlad Sibechi, „Meditaţiile bătrânului despre libertate”, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2019, nr. pagini: 90


Fotografie reprezentativă: Alicia Robert-Tousignant / Unsplash

despre autor

Cristina Paşcanu

Prea multe lucruri nu sunt de spus. Numele meu este Pașcanu Cristina-Casandra. Asta scrie în buletin.
Pseudonim: Dimineți târzii. Și, da, am obiceiul de a posta pe blog și pe instagram gânduri despre ceea ce citesc. Am 25 de ani. Cât de curând n-am să mai fiu studentă la Universitatea „Transilvania”, Facultatea de Litere, Master Inovare Culturală, în Brașov, pentru că, da, toate au un sfârșit. Sunt din Bacău, am terminat Facultatea de Litere, Franceză-Română, la Universitatea „Vasile Alecsandri”, dar spre dezamăgirea nimănui și-a tuturor eu tot nu știu să vorbesc fluent în franceză. De publicat, n-am publicat nimic, dar cochetez cu poezia și teatrul. Va urma! Nu știu ce, dar rămâne de văzut pentru că viitorul nu-mi aparține.

scrie un comentariu