Poţi citi cel de-al doilea roman al Martei Petreu, „Supa de la miezul nopţii”, în mai multe feluri.
Cel mai uşor e să fii atent doar la ce se întâmplă: femei care-şi povestesc trecutul tulbure, legat, în fiecare caz, de acelaşi bărbat brutal şi acaparant. În cheia asta, prima care povesteşte este Pauline, cea de-a doua soţie a lui Marcu, emigrată şi recăsătorită în Belgia, însă marcată pentru totdeauna, după cum ea spune, de acel trecut dur alături de Marcu. Ulterior, Pauline i se destăinuie Todorei, cea de-a treia soţie a lui Marcu, sosită în vizită după ce şi căsătoria ei cu bărbatul acesta terminator se va fi încheiat.
Marcu e un farmacist cu pretenţii de om cult, o brută care cucereşte femeile pentru a-şi bate joc de ele. Interesant – ca literatură – este modul în care se justifică timpul pe care femeile i-l acordă lui Marcu, timpul şi dragostea lor, pentru că nimeni nu le pune pistolul la tâmplă acestor femei, ci ele singure cedează avansurilor. Şi mai e de văzut de ce, deşi îşi bate joc de toate femeile, Marcu ţine la fiica lui, Olguţa, pe care caută s-o protejeze şi s-o ţină cât mai aproape.
La nivelul acesta al lecturii, personajele implicate deapănă pe rând firul unor istorii care se întrepătrund şi se susţin sau se contrazic. Sunt, vorba unuia dintre personaje, numai „amintiri care dor” şi, prin urmare, istoria aceasta legată pare a avea rol tămăduitor. Ori, poate, justificativ, în funcţie de personaj.
Apoi, cartea Martei Petreu poate fi citită şi cu atenţie la chestiuni de fineţe, la unele replici şi preferinţe ale personajelor, cum ar fi faptul că Marcu intonează din când în când arii din Don Giovanni. Astfel, el pare un Don Juan transpus în România (Clujul) anilor 60 (interpretare frumos detaliată aici). Ori poţi să mai citeşti şi gândindu-te fie la precedentul roman al Martei Petreu, excelentul „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului” (Polirom, 2011), pe filiera relaţiei părinte-copil, fie, şi mai adânc ori specializat, încercând să analizezi cum personajul Todora este în acord cu universul liric din „Apocalipsa după Marta” (integrala poetică a Martei Petreu, 2011). (variantă prezentată aici)
Sunt feluri diferite de a citi această carte, care păstrează apăsarea şi drama din „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”, dar care pare să fie „mai puţin” memorabilă decât precedentul roman. Se vede atenţia pentru finisaje şi forme, dar asta afectează povestea în sine, care, după decantare, nu este decât ce am spus la început: destăinuirea în şir a unor femei care se plâng de trecutul (asumat) alături de un bărbat. Care bărbat îşi spune şi el punctul de vedere, pentru a te şoca şi mai mult cu brutalităţile şi grobianismul lui.
Marta Petreu, „Supa de la miezul nopţii”, Editura Polirom, 2017, 320 de pagini
Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, carturesti.ro şi pe site-ul editurii
Fotografie reprezentativă de Laura Louise Grimsley pe Unsplash
scrie un comentariu