În curând în librării: Cartea neisprăvirii de T.O. Bobe – un autor aşteptat şi care schimbă registrul de la un titlu la altul.
Pentru cei care nu au deschis cartea dvs. – şi sunt şanse mari să fie foarte mulţi, din moment ce interviul acesta are loc înainte de lansarea cărţii – o să divulg un secret: prima frază a romanului începe cu un anume „domn Teo”, despre care şi aflăm imediat că este scriitor. Este firesc să vă întreb, mai întâi, cât din acest personaj sunteţi dvs.? Este, e adevărat, o întrebare banală pentru orice interviu cu un scriitor, dar mi se pare cea mai logică în acest context.
Din mine, care sînt mă-sa, pentru că la urma urmei eu l-am făcut, fie și prin sciziparitate, aș zice că are sigur inteligența, pentru că așa am citit pe undeva mai demult, că inteligența se moștenește de la mame. Restul e moștenit de la nenumărații lui tați care m-au inseminat de-a lungul anilor: cărțile pe care le-am citit, întîmplările care mi s-au întîmplat, muzica ascultată, filmele văzute, senzațiile, fie tactile, olfactive sau de alt fel, călătoriile pe care le-am făcut, nostalgiile mele, furiile, fricile și probabil or mai fi și altele, dar mi-e lene acum să mă gîndesc la ele și să le inventariez chiar pe toate. Îmi pare rău că nu pot oferi, pentru cititorii care se pricep la cifre, și un răspuns în procente, dar, cum mă pricep cît de cît numai la litere, vor trebui să se mulțumească doar cu atît.
Pentru un scriitor liber-profesionist, aşa cum sunteţi descris în informaţiile biografice de la începutul cărţii, este curios un ritm de publicare ca al dumneavoastră. Cartea aceasta apare la vreo opt ani după Contorsionista (Humanitas, 2011), iar între timp, dacă e corectă constatarea mea, aţi avut doar contribuţii episodice în antologii. Sunt sigur că aveţi o explicaţie pentru această pauză lungă (nu mai spun că şi până la Contorsionista aţi aşteptat vreo şase ani după Centrifuga). Sigur, au mai fost şi reeditările… Totuşi, nu sunt prea mulţi ani între volume?
Iată, nu mi-am închipuit niciodată că o să trebuiască să dau explicații pentru că am scris atît de puțin, altfel, cu siguranță, m-aș fi străduit să fiu mai harnic. Pe de altă parte, ca să-l parafrazez a nu știu cîta oară pe Cristian Gațu, care în momentul retragerii, cînd a fost întrebat de ce se lasă de handbal, a răspuns că preferă să-l întrebe lumea de ce se retrage, nu de ce nu se retrage, aș zice și eu că prefer să fiu întrebat de ce public atît de puțin, în loc să fie invers. Îmi pare rău că n-am și alt răspuns, pentru că mi se pare o întrebare bună, și la fel de bună mi s-ar părea și formulată invers și adresată, desigur, celor care publică mult mai des.
Ştiu, nici nu ar fi rentabil să publicaţi de dragul banilor. Nu în România. Dar mă gândesc că aveţi publicul dvs., care vă aşteaptă, încă de la Bucla (personal, v-am descoperit odată cu cartea Cum mi-am petrecut vacanţa de vară, în ediţia de la Polirom, 2004). Cum ţineţi legătura cu aceşti cititori? Doar prin reeditări? Ori prin Facebook? (am văzut că aveţi perioade de activitate intensă pe această reţea socială)
Sper din toată inima să nu am doar publicul meu, să nu existe oameni care mă citesc doar pe mine, așa cum de altfel nici nu se întîmplă. E foarte bine ca oamenii să citească nu doar cît mai mulți autori, ci și autori cît mai diverși. De fapt, acesta e publicul meu ideal, cel care nu așteaptă o carte de T.O. Bobe, pentru că nu sînt și nici nu vreau să devin un brand recognoscibil. De fapt, T.O. Bobe, ca marcă stilistică sau ca formulă narativă, nici nu există. Uitați-vă la cărțile mele de pînă acum! Vi se pare că seamănă prea mult Cum mi-am petrecut vacanța de vară cu Bucla sau Contorsionista cu vreuna dintre celelalte două? Sînt aproape sigur că, dacă n-ar fi fost semnate, foarte puțină lume le-ar fi atribuit aceluiași autor. Așa mi se pare mie normal și cumva cinstit față de cititor, să-l respecți suficient, încît să nu-i dai de fiecare dată ceva asemănător cu altceva de dinainte, ci să debutezi în fața lui cu fiecare nouă carte. De aceea nici nu țin să păstrez legătura cu ceva ce s-ar numi „publicul meu”, iar faptul că am un cont pe facebook ține strict de viața mea personală. Sînt pe facebook așa cum e orice om de acolo, nu în calitate de autor.
Revenind la „Cartea neisprăvirii”, aş dori să le spuneţi cititorilor cam care a fost parcursul ei. Când aţi început să o scrieţi şi cât de dificil v-a fost să o duceţi la capăt? Cât aţi rescris, cât aţi „tăiat”, cât de greu de gestionat a fost „domnul Teo”?
Sincer să fiu, nu știu să răspund la întrebare, pentru că în momentul în care am început să scriu ACEASTĂ carte aveam scrisă deja aproape o treime din ea. De fapt, e abuziv spus „această carte”. Cînd am hotărît să o scriu nu știam cum o să arate decît în linii foarte, foarte vagi, și asta pentru că în bună măsură Cartea neisprăvirii își descrie propriul proces de geneză. Dar, ca să dau un termen aproximativ, din momentul acela, cînd aveam deja părți din ea, a mai durat pînă la final aproximativ un an și jumătate. Iar, pentru că am lucrat pe computer, nu știu să estimez cît am tăiat pe măsură ce scriam, oricum nu foarte mult, fiindcă nu m-a interesat să fie nici o carte calofilă, nici una cu o structură bine determinată. Dimpotrivă, cu cît s-ar fi văzut mai clar în ea pilonii unei construcții (care există totuși), cu atît mai mult ar fi fost o carte ratată.
E normal să vă întreb şi de ce este vorba despre o carte „a neisprăvirii”. Cum aţi ajuns la acest titlu?
La întrebarea asta nu pot să răspund deloc, pentru că fie ar trebui să transcriu aici toată cartea, fie ar trebui să fac un spoiler, ceea ce nu mi-ar ierta niciodată eventualii cititori.
Sunteţi genul de scriitor activ pe „reţele”, postaţi des, luaţi atitudine… Sunt convins că aţi citit, chiar în timp ce scriaţi la cartea aceasta, articole despre cât de puţin citesc românii. Dacă românii nu citesc, pentru cine mai scrieţi?
Nu cred că iau așa des atitudine. E drept că îmi mai vărs acolo din cînd în cînd ofurile, ca tot cetățeanul exasperat, dar majoritatea postărilor mele sînt mai degrabă parascovenii, ca ale mai tuturor oamenilor de pe facebook. Iar, dacă românii nu mai citesc, ce pot să fac? Scriu și eu pentru restul lumii: pentru aromâni, pentru sași, pentru lipoveni, pentru minoritatea maghiară și, mai ales, pentru românce.
Ce speranţe aveţi de la „Cartea neisprăvirii”? Să se isprăvească măcar un tiraj? Sau să fie cea mai furată carte din librăriile româneşti?
Sînt prea bătrîn pentru speranțe de vreun fel sau altul.
T.O. BOBE s-a născut în 1969 la Constanţa, a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti și a fost magaziner în portul Constanţa, secretar literar la Teatrul Mic din Bucureşti, redactor şi scenarist de televiziune, copywriter, iar în prezent este scriitor liber-profesionist. Volume individuale: Bucla (Univers, 1999; Humanitas, 2015), Darul lui Moş Crăciun (Humanitas, 2003, 2011, 2017), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), Centrifuga (Polirom, 2005), Contorsionista (Humanitas, 2011). A participat la mai multe volume colective și este prezent în antologiile Experimentul literar românesc postbelic (Paralela 45, 1998), Best Of. Proza scurtă a anilor 2000 (Polirom, 2013), 111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română (Nemira, 2016). Volumul Bucla a fost tradus în limbile germană și engleză, iar fragmente din Cum mi-am petrecut vacanța de vară și Contorsionista au apărut în reviste sau antologii în engleză, germană, franceză, polonă, croată.
Citiţi un fragment din carte, în avanpremieră – aici.
scrie un comentariu