elefant.ro

Savu Popa este poet, prozator și profesor. S-a născut în 1991, la Ocna Sibiului, iar astăzi predă limba română copiilor din localitatea natală. A debutat în anul 2017 cu volumul Ipostaze, la editura Paralela 45. În anul următor publică volumul de poeme Noaptea mea de insomnie, la editura Cartea Românească. Iar în 2021 îi apare cel de-al treilea volum, tot de poezie, O cameră fără prize, la Casa de Pariuri Literare.

Volumul este structurat în cinci cicluri poetice, asemenea celui anterior, dar împărțirea este mai curând una tematică decât dictată de diferențe stilistice sau estetice stricte. Și aceasta deoarece în fiecare dintre aceste cicluri poetice, Savu Popa ne livrează atât poeme de mici dimensiuni, așa-numitele blitz-poeme, cât și texte poetice de largă respirație, astfel încât, privit de la distanță, cu ochii întredeschiși, volumul pare scris în alfabetul Morse: punct punct linie – linie punct – punct linie punct și așa mai departe. Se știe că acest tip de limbaj codificat se folosește îndeosebi în război. Poetul însă, mai pacifist, îl folosește, după cum am putea deduce din primul său poem din acest volum, la războiul de țesut poezia sau realitatea: „Când eram mic,/ Credeam că/ Realitatea/ Era concepută la/ Un uriaș război de țesut,// Materialele folosite,/ Vreo câteva/ Fire de in, cânepă, bumbac,// Nu foarte lungi.// Dar ce lucru măreț, durabil/ Ieșea din ele,/ Încât/ Celor bătrâni,/ Când se apropiau de lucrătura/ Acestui război/ Nemaiîntâlnit în viața lor,/ Le dădeau lacrimi de copil”.

Și dacă tot vorbeam mai sus despre tematici poetice, să vedem despre ce scrie Savu Popa. În primul rând, vorbește foarte mult despre dragoste, fie ea împlinită sau nu, reală sau doar visată/proiectată. Se știe că a mai scrie astăzi poezie de dragoste poate fi riscant, pentru că o astfel de poezie poate fi ușor percepută fie ca sentimentalistă (se poate citi și sentimentaloidă), fie ca ultra-intelectualistă, caz în care este stoarsă la maximum de orice picătură de emoție lirică. Însă Savu Popa își propune prin intermediul poeticii sale preponderent minimaliste să reașeze poezia de dragoste într-o poziție de echilibru, dozând cu atenție atât metafora, cea care aduce frumos în vers, cât și patosul discursului, cel care determină propulsarea fiorului liric spre centrii receptori ai cititorului. Așa se face că cele mai reușite poezii de dragoste ale lui Savu Popa sunt cele de tipul blitz-poeme: „Dragostea/ E atunci când/ Liniile din palma mea/ Se unesc/ Cu cele din palma ta,/ Devenind/ Fire de înaltă tensiune”; „Să te îndrăgostești/ Înseamnă/ Să treci/ Pe fusul orar/ Al altei inimi”; „Cred/ Că m-am îndrăgostit/ De partea geroasă/ A frumuseții tale”.

Dar pentru că „Poezia (este)/ Un buton/ De dat/ Realitatea/ La maximum”, iar „Poeții (sunt)/ Niște infractori,/ Încercând mereu/ Să modifice/ Codul penal/ Al realității”, Savu Popa scrie și despre realitate, înțeleasă atât ca luciditate, ca putere de a discerne între bine și rău, între visare și trezvie, cât și ca receptare critică a evenimentelor cotidiene, ca luare de poziție, dacă nu la modul activ, bătăios, militant, cel puțin sub forma unor poeme care ar trebui să sensibilizeze opinia publică și/sau autoritățile. Iar poate cel mai puternic poem de acest fel este cel dedicat evenimentului prinderii și uciderii unui pui de urs scăpat pe străzile Sibiului: „Înainte de a fi ucis,/ puiul de urs s-a uitat la noi/ ca la o tristă fotografie/ făcută într-o zi de bâlci,/ developată prematur// Mult timp,/ Ochii de pe acoperișurile Sibiului,/ Ne vor privi/ Cu ochii puiului de urs,/ Vom trece/ Cu privirea în pământ”.

De asemenea, tot din sfera poemelor realității, mai atrage atenția cel despre privirea peștelui uriaș din ligheanul tatălui (și poate nu întâmplător avem și aici de a face cu privirea, căci ce alte organe pot surprinde mai bine realitatea și o pot propulsa mai departe, dacă nu ochii): „Tata ducea într-un lighean un pește uriaș,/ un pește lucios, umed/ un pește din ape înghețate de spaime,// un miros înțepător de noroi și moarte,/ un miros puternic de motorină,/ în urma scrâșnirii din dinți a mamei,/ un miros de mucegai,/ în urma gândurilor mele goale,/ un miros de alge uscate/ avea tăcerea tatălui.// Ochii peștelui deschiși, vii, atât de vii,/ mă hipnotizau privindu-mă,/ ceva se mișca în albul lor,/ ceva se mișca în aerul/ căruia fisurile/ îi desenau coroana unui arbore negru.// Am făcut un pas în spate,/ eram cu picioarele goale,/ podeaua rece,/ podeaua de plumb,/ podeaua tremura,// Tata l-a luat, l-a pus jos pe niște ziare,/ mâinile sale arătau de parcă ar fi frământat/ creierii tuturor morților,/ mâinile sale care, după prima lovitură,/ rămăseseră fără amprente// C-un cuțit,/ am început să curățăm solzii,// mai întâi de pe ochii mei.// Senzația de amețeală, greață, nasul înfundat,/ mestecam în gol, palmele uscate, știam că nimic nu va mai fi la fel,/ ochii, albul lor care inunda/ o cameră fără prize, singurătatea”.

Și chiar dacă s-ar putea conchide asupra faptului că Savu Popa se simte mai liber în a scrie poezia realității în poeme de amplă respirație, el reușește totuși să surprindă chintesența realității și într-un blitz-poem: „Ca o mângâiere/ A unor palme grele/ În mănuși chirurgicale,/ Pătate de sângele altora,// Timpul trece”.

Dar pentru că nu vi l-am prezentat decât pe Savu Popa – poetul îndrăgostit de ideea de dragoste și pe Savu Popa – poetul lucid care surprinde realitatea brută în versuri sfâșietoare, nu aș vrea să vă privez nici de a-l cunoaște pe Savu Popa – poetul ludic, fie doar și pentru a ne face o imagine cât mai corectă despre acest poet, l-aș numi eu, al echilibrului liric, și cum altfel, decât prin intermediul unui poem care punctează cumva locul de întâlnire dintre dragoste și realitate: „Cea mai frumoasă poveste de dragoste,/ A micului păianjen verde/ Cu micul păianjen negru,/ Amândoi pe o perdea.// Am tras cu aspiratorul,/ I-am aspirat,/ Împreună s-au rostogolit/ Repede, repede/ În aerul aspiratorului,/ S-au iubit până la fundul sacului”.

Acestea fiind spuse, nu îmi mai rămâne decât să vă îndemn să citiți sau să ascultați noul volum de poezie semnat de Savu Popa, pentru că face parte din noua serie de volume disponibile și în ediție sonoră a celor de la Casa de Pariuri Literare.

Savu Popa, „O cameră fără prize”, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 82


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Michael Yero pe Unsplash

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here