Să evoci tragediile provocate de sărăcie poate fi un demers stereotip, marcat de multe locuri comune. Să scrii despre o tragedie provocată de sărăcie (din India modernă, în cazul nostru) reușind să redai o perspectivă nuanțată căreia să nu îi lipsească, pe lângă gravitatea inerentă a faptelor, o anume doză de reziliență, umor și prospețime, reprezintă semnul unui talent și al unei dedicări de care Deepa Anappara dă dovadă din plin.
În India secolului XXI dispar zilnic în jur de 180 de copii din familii sărace, fapt documentat de autoare în perioada în care activa ca jurnalist, scriind diverse reportaje și articole pe tema educației. Dincolo de tragedia dispariției copiilor, mai înspăimântător pare să fie faptul că popularizarea acestora în mass-media se face doar în notă senzaționalistă, pentru creșterea cotelor de audiență, sau în rara situație a capturării vreunui răpitor.
Pe lângă sărăcie, marginalizare, abuzuri și violențe, copiii din familiile indiene defavorizate se confruntă și cu spectrul răpirilor, în scopuri dintre cele mai tenebroase: prostituție, exploatare sau trafic de organe. Tonurile acestei poze a celei mai sărace părți din societatea indiană sunt îngrozitor de sumbre.
Și totuși… în mod cu totul surprinzător, unii copii care lucrează ca gunoieri sau cerșesc la intersecții ori muncesc din greu pentru a rotunji mizerele venituri ale familiilor lor, nu dau dovadă de o atitudine de victimă, ci arată o energie și un umor dezarmante, după cum constata Deepa Anappara în demersul ei de investigație. Este vorba, probabil, de un anume gen de reziliență în fața unei societăți nedrepte, dar căreia trebuie să încerci să îi faci față cumva.
Cam așa ar putea fi interpretată povestea pe care Deepa Anappara ne-o înfățișează în romanul ei de debut, „Patrula djinnilor”. Ceea ce salvează romanul de nota dramatismului ieftin este ineditul abordării alese: aceea de a nara întâmplările așa cum sunt ele percepute de către copii. Perspectiva acestora este lentila magică ce transformă o realitate absurdă și abrutizantă într-un univers în care poți găsi deopotrivă suspans, umor și (chiar) inedit.
Jai, un băiețel de 9 ani, pasionat de serialele polițiste (în special de „Patrula de poliție”) pornește, alături de prietenii lui, Faiz și Pari, în aventura investigării dispariției unui copil pe care îl cunosc, ceea ce le prilejuiește incursiuni în cele mai neobișnuite și periculoase locuri ale metropolei indiene: bazarul pe timp de noapte, capătul Liniei Purpurii de tren etc.
Aventura lor, care are, pe lângă inerenta notă ludică, și o surprinzătoare rigoare în planificarea și desfășurarea investigațiilor, exact așa cum se vede în serialele polițiste de la TV, se izbește de inerția poliției, defetismul părinților sau credințele de tot felul, între care cea referitoare la niște „djinni” (duhuri rele) care fură copii ocupă un loc fruntaș. Și în tot acest timp, alți copii continuă să dispară din basti-ul (așezare, cartier) lui Jai, ca și cum un spirit malefic își ia tainul zilnic de suflete nevinovate.
Totul culminează cu însăși dispariția lui Runu – Didi, sora lui Jai, ceea ce va produce masa critică de nemulțumire care va determina o reacție în lanț, ca într-un domino uriaș, la capătul căruia va apărea cealaltă parte a metropolei: lumea sclipitoare și „fițoasă”, în care există imobile somptuoase, haine de lux și corupție la nivel înalt.
De altfel, abundența particulei „fițos” cu derivatele sale pare să descrie obsesia zilnică a visurilor de bunăstare din mintea săracilor locuitori ai basti-ului. Iar basti-ul, cu groapa lui de gunoi, cu complexul de toalete, cu dejecțiile și mizeria lui, e un personaj în sine, ca și smogul, care sufocă oamenii și locurile.
În această lume mizeră oamenii dau dovadă de o autentică și reală solidaritate: vecinii au grijă reciproc de copii, își aduc de mâncare unii altora atunci când sunt la ananghie, se ocupă în comun de treburile gospodărești. E o lecție de umanitate pe care cei mici o dobândesc de la părinți și care, probabil, se va metamorfoza în reziliența lor ca adulți, știind că săracii se pot bizui unii pe alții.
Aceasta, spre deosebire de lumea celor bogați, în care banii care cumpără totul, distrug totul și dau la iveală tarele unui întreg sistem: oportunismul clasei politice, corupția forțelor polițienești, servilismul, parvenitismul, mercantilismul mass-media.
E o lume complicată cea înfățișată de Deepa Anappara, cu contraste izbitoare, cu tensiuni etnice, cu intoleranță și violență, dar și cu nebănuite accente de omenie și solidaritate, astfel că pătrunderea în miezul ei nu a fost un drum ușor, după cum mărturisește autoarea, dar a fost, cu certitudine, un demers reușit.
Deepa Anappara, „Patrula djinnilor”, Editura Pandora M, anul publicării: 2021, nr. pagini: 400, traducere: Daniela Rogobete
Puteţi cumpăra cartea de la:
Photo by Chelsea Aaron on Unsplash
scrie un comentariu