Antonia Ilie (născută în anul 2005, la Mălini, jud. Suceava) este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava şi este membră a Casei de Poezie Light of ink. La ediția din 2023 a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”, Antonia Ilie a primit pentru volumul în manuscris Premiul Editurii Charmides și Premiul Revistei Euphorion, în urma cărora îi apare și volumul de debut, Infrasonor, la editura Charmides, la finele anului 2023.
Inevitabil, văzând vârsta poetei și statutul ei de elevă, am putea fi tentați să îi analizăm poezia ținând cont și de aceste auspicii. Ceea ce pe de o parte ar fi justificabil, dar pe de alta ar fi riscant, întrucât îngăduința ar putea funcționa ca o „circumstanță atenuantă” în detrimentul unei critici cinstite. Însă în ceea ce o privește pe Antonia Ilie nu va fi cazul să ne preocupăm foarte mult de vârsta ei sau de statutul de elevă decât pentru a evidenția forța și coerența discursului poetic. Pentru că, într-adevăr, aceasta ne oferă, încă de la poemul de deschidere, cel ce dă și numele volumului, o poezie matură, așezată, în care metaforele sunt foarte bine camuflate în spatele unor simboluri bine plasate, și în care imaginarul bogat și bine inserat, contribuie din plin la crearea atmosferei ce transmite la nivel aproape subliminal mesajul poetic:
„very bad girl/ singură în bazin/ pipăi mozaicul și țevile/ o cârtiță somnoroasă/ prin apa cleioasă/ înainte de târâșul final/ în oglinda apei/ se holbează nebunia/ te țin prostește de mână/ (sicofanți de bulevard/ la ore grele de-amiază)/ mâna trece prin țesuturi/ pe partea fără soare/ vorbe săgeți prin pereți/ ajung la urechi străine/ greață pentru dragostea/ care ne rupe/ respir cu degete boante/ vibrația vocii de sus// o casă de talpide/ în galeria inimii/ în vârtej”.
Imediat după acest poem, care funcționează ca un fel de Prefață, volumul se împarte în trei secțiuni sau cicluri poetice: LinguE, Short smokeS și Eu fără, dintre care, cel din mijloc se diferențiază din punct de vedere estetic, fiind format din poeme scurte, dar deosebit de pregnante. Însă despre acestea voi vorbi la momentul oportun.
Dar despre ce scrie Antonia Ilie? În primul rând, despre toxicitatea unor sentimente nefirești, despre „dragostea care ne rupe” și despre toate frământările și tensiunile personale care derivă din lupta cu flagelul toxicității. Iar dacă în prima secțiune a volumului o face într-o manieră slow, în care este atentă la limbaj, în care ține la „eticheta” decenței poetice: „cu spatele la mine/ la capătul patului/ nu mă iei în brațe/ nu-ți plimbi mâinile/ pe tot corpul/ mă lași să visez/ că nu te-am cunoscut/ mă lași să-mi înfig unghiile/ tremuri din când în când/ probabil visezi”; în cea de-a treia alege să se exprime într-o manieră hard, în care își dă frâu liber furiei, durerii și vulnerabilității, pe care le lasă să se manifeste inclusiv prin cuvinte considerate dure, care însă în contextul creat par cât se poate de firești: „Eu fără/ vulvă clitoris canal vaginal uter trompe uterine ovare/ fără glande mamare/ sunt o ființă angelică/ capabilă de orice”.
Revenind la secțiunea mediană, cea despre care spuneam mai sus că se diferențiază din punct de vedere estetic de restul volumului, voi menţiona mai întâi că este formată din 39 de scurte poeme, sau mai curând din 39 de „scurte țigarete”, urmând denumirea englezească a ciclului. Însă din punct de vedere stilistic și al conținutului, în aceste flash-uri poetice Antonia Ilie își face tot atâtea autoportrete interioare, în sensul că, în fiecare dintre acestea, prezența sa este cât se poate de reală, în această secțiune fiind de departe cât se poate de autentică și de asumată. Descoperim aici mai multe fațete ale poetei și desigur ale femeii Antonia Ilie: luptătoarea, dezertoarea, femeia-copil, femeia matură, mistica, păcătoasa, melancolica. Dar personal cel mai bine am simțit-o pe poetă în Smoke11, unde am recunoscut-o pe melancolică: „nu schimba/ așternuturile/ nu șterge parchetul/ vreau pijamale/ îmbibate cu sex nu/ cu moarte”.
În încheiere voi mai spune doar că avem de a face de departe cu un debut foarte puternic, atât prin prisma conținutului sau al temelor abordate, cât mai ales prin maniera de a construi fiecare poem și fiecare secțiune, cu maximă precizie, cu maxim discernământ, cu un deosebit simț al frazării și al distribuirii imaginilor poetice astfel încât să dea naștere acelei atmosfere necesare înțelegerii și chiar a „împroprierii” poeziei de către cititor, care este atras astfel în lumea interioară a poetei. Cititorului i se oferă astfel șansa de a-și reanaliza sistemul de valori și sentimente atât față de sine cât și față de ceilalți. Putem vorbi așadar inclusiv despre rolul terapeutic al poeziei Antoniei Ilie, deși în mod sigur, aceasta nu și-a propus să fie o vânătoare de empatie, ci doar să își spună povestea, să își pună durerea pe tavă, cu maximum de asumare, riscând totul pe cartea sincerității.
Antonia Ilie, „InfrasonoR”, Editura Charmides, anul publicării: 2023
Fotografie reprezentativă: Dimitri Bong / Unsplash
scrie un comentariu