elefant.ro

Cât de subţire este linia dintre ceea ce credem că ştim despre noi şi ceea ce ne ia prin surprindere atunci când viaţa ne supune la noi încercări? Nimic, doar noaptea este romanul de debut, scris în 1948, al lui John Williams. După doi ani şi jumătate în aviaţia Statelor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, Williams a urmat cursurile Universităţii din Denver şi a obţinut în 1955 titlul de doctor în literatură engleză la Universitatea Missouri. În 1965 publică romanul Stoner (Polirom, 2014, 2016) şi în 1972 publică romanul Augustus (pentru acest roman a călătorit în Italia cu o bursă Rockefeller). Romanul Augustus (Polirom, 2017) a obţinut National Book Award for Fiction, iar prestigiul lui Williams a învăluit lumea chiar şi la mai bine de jumătate de secol distanţă de la debutul său.

Nimic, doar noaptea redă realitatea interioară a omului care a suferit o traumă şi a celui care, în acelaşi timp, îşi doreşte ca viaţa sa să continue în modul cel mai firesc cu putinţă. La 24 de ani, Arthur Maxley îşi trasează liniile realităţii prin aburii alcoolului, scindat între ceea ce e adevărat şi ceea ce mintea sa nu îl lasă să înţeleagă. O tragedie care a avut loc în copilărie şi la care a fost martor i-a zdruncinat întreaga viaţă. Reîntâlnirea cu tatăl său, aflat el însuşi într-o continuă fugă faţă de trecutul comun, scoate la iveală momentele fericite petrecute alături de mama sa, văzută aproape ca un miracol de Arthur copil. Însă echilibrul fragil se sparge, legătura cu tatăl nu poate fi continuată. O nouă întâlnire, de data aceasta cu o necunoscută, nu demonstrează decât fragilitatea propriei vieţi, a unui strigăt mut de ajutor din partea celui care îşi doreşte, mai mult decât orice, să înţeleagă.

Romanul lui John Williams este despre forţa pe care trecutul o are asupra noastră, despre cum ne putem frânge în faţa lucrurilor pentru care nu am putea fi pregătiţi niciodată. Această căutare a unei stabilităţi în mijlocul unei ceţe continue este, la o scară mai mică, un aspect constant al vieţii moderne, iar Nimic, doar noaptea este, din acest punct de vedere, de o actualitate înduioşătoare.

Singurătatea lui Arthur e accentuată de necuvinte. Nu se poate comunica pe deplin din niciuna dintre direcţii. Nu există prieteni, familie, un sistem de sprijin. Însă, în fracţiuni de secundă, un posibil viitor echilibrat îşi face simţită prezenţa. Stabilitatea ar putea fi obţinută. Însă numai dacă oamenii ar vedea dincolo de tăcere, dacă şi-ar putea înzeci empatia, dacă ar asculta cu adevărat.

Foamea lui Arthur este un strigăt de ajutor, un chip care să-l ajute să iasă din întunericul propriului adevăr:

„Poate că era foamea de o imagine neîncadrată de rama unei oglinzi, de imaginea unei feţe străine care să-l privească în ochi şi să scânteieze, de o voce care să străpungă ca o suliţă carapacea umflată de singurătate în care era închis.”

Nevinovăţia lui Arthur, vârtejul acesta cangrenos în care a fost prins fără voia sa, stă sub semnul inocenţei de copil în relaţie cu mama sa, cea pe care, ca orice copil, o iubea cu o forţă aparte, cu dorinţa enormă de a o avea lângă el senină, iubitoare, neclintită în zâmbetul ei, în echilibrul său care – şi Arthur avea să înţeleagă mai târziu – se putea face mii şi mii de cioburi:

„Dar cele mai rare momente – de o năucitoare frumuseţe pentru el – erau cele în care intra în camera lui plutind, ca un înger alb, se aşeza lângă el, îl îmbrăţişa delicat, fără să spună mare lucru, dar privindu-i figura dornică, scăldată în lumina lunii, cu calm şi duioşie. Când se întâmpla asta, lui îi era teamă să se mişte, îi era teamă aproape să şi respire, ca nu cumva cea mai mică mişcare să sfărâme edificiul de cristal al dispoziţiei ei nerostite.”

Sondăm în propria singurătate. Încercăm să extragem de acolo indicii, răspunsuri, chei ascunse pe care ne imaginăm că cineva ni le-a lăsat cu siguranţă în urmă. Vrem să aflăm, dar nu ştim cum să găsim adevărul. Trecutul poate să apese, poate fi uitat, poate fi acoperit complet, ca o rădăcină putredă din care nu vrei să mai crească nimic. Dar, cel mai adesea, trecutul îşi cere dreptul la propriul său prezent, în viaţa ta. Lui Arthur, trecutul i-a construit un prezent singuratic. O anulare a ceea ce ar fi putut să fie dacă tragedia nu s-ar fi întâmplat. O dovadă a vieţii fireşti, împlinite numai pe jumătate. Iar definiţia lui Williams pentru singurătate e omul contemporan care s-a pierdut pe sine însuşi:

„Silueta singuratică pe întinderea invariabilă a deşertului nu e la fel de singură cum e cea pierdută în nesfârşirea unui oraş aglomerat. Cel care e singur în deşert e permanent conştient de propria însemnătate, oricât de redusă, şi de relaţia lui cu spaţiul pe care îl poate cuprinde cu privirea. Însă cineva solitar în mijlocul unei mulţimi care roieşte îşi pierde conştiinţa de sine ca individ.”

Nu e de mirare că, zeci de ani mai târziu, romanul de debut al lui Williams îşi găseşte locul în rafturile bibliotecilor din întreaga lume. Căutăm, cu toţii, aceleaşi răspunsuri. Presiunea celorlalţi se traduce prin a încerca să cauţi adevărul, să-ţi regăseşti echilibrul, să încerci să urmezi aceeaşi linie subţire, dar vizibilă, pe care o urmează şi ceilalţi. Însă realitatea interioară a lui Arthur nu poate fi transpusă în cotidianul banal, în normalitatea înţeleasă de ceilalţi. O singură frază conţine în ea miezul a ceea ce, uneori, nu se poate spune nici într-o carte:

„O forţă fără nume îl împingea dintr-un loc în altul, îl făcea să meargă pe drumuri pe care nu avea niciun chef să le parcurgă, să intre pe uşi necunoscute, pe care nu avea nicio dorinţă să le descopere. Totul era întuneric fără nume şi prin întunericul acesta păşea el.”

Un vertij, cu fraze complexe care descriu întretăierea dintre pierderea simţului realităţii şi aspectele solide ale existenţei, aşa s-ar descrie romanul lui John Williams dacă ar fi să ni se ceară un singur cuvânt. Dar un vertij în care lecţiile ne sunt oferite prin ceea ce Arthur nu va reuşi să spună nimănui, niciodată.

John Williams, „Nimic, doar noaptea”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 200, traducere din limba engleză şi note de Ariadna Ponta


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Olesya Yemets pe Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here