În cel mai nou volum de proză scurtă semnat de Ștefania Mihalache, Gene dominante, timpul se rotește în sensul invers al acelor de ceasornic, decojind istoria mai multor generații de femei întocmai ca spirala formată de coaja unui măr, decupată cu grijă ca să nu se rupă. Povestirile din acest volum compun, pe de o parte, o singură istorie, un singur mod de a înfrunta viața, de a o trăi, purtând cu sine mai departe trecutul moștenit.
Pitorescul, autenticul și naturalețea limbajului sunt la ele acasă, prinse și folosite cu excelență în paginile unui volum care descrie nu doar momentele unei copilării trăite în miezul unui cămin fericit, ci și tensiunile din sânul familiei în anii de comunism, desprinderea de ceea ce, din afară, poate părea de neatins. Un context social și politic dificil va influența întotdeauna viața de familie. Și fiecare generație nouă poartă cu sine „genele” unui trecut care i-au modelat părinții, bunicii. Iar toate aceste dovezi se desprind și ies în față din cadrele vieții de zi cu zi: momentul în care se coc caisele, o scenă în restaurant, o vacanță la mare, pregătirea și, mai apoi, încercarea de a face să dispară rapid niște pipote aduse pe furiș de Nuca de la cantină:
„Ileana deschide gura și închide ochii. Primește în gură trei căpșuni mari, zemoase și parfumate cu gust de pipote. Gura ei devine o creatură independentă care abia acum învață convulsiile, urmărind mișcările creaturii mai mari din fața ei.
Chiar pe sub fereastra lor trece mașina cu sirenă, brăzdându-le fețele cu o lumină albastră, rapidă. Doamna Craiu cea bătrână se oprește din mestecat. Ilenei i se pare că și din respirat. Așa că se oprește și ea. Dacă intră chiar acum peste ele și le găsesc cu pipotele în gură? Dacă le arestează și pe ele, și pe Nuca? Dar mașina trece mai departe. Ileana respiră.”
Scenele pe care le reușește Ștefania Mihalache în aceste povestiri sunt fără cusur. E un fel de a povesti arătând greul și frumusețea în egală măsură, mai ales prin ochii copilului Ileana, odată cu amintirile în care pătrunde lumina unei dimineți de vară și glasul unei bunici iubitoare.
La maturitate se ajunge împreună cu aceste rememorări, femeile din Gene dominante sunt continuarea poveștii celeilalte, sunt parte din același fir narativ al vieții. Nucleul în care, la un moment dat, se regăsesc toate are o candoare aparte, revărsată dintr-o copilărie a blândeții, în ciuda oricăror alte greutăți. De trecut nimeni nu scapă, secvențele care ies la iveală sunt cele care și-au pus amprenta, cele care nu se pot șterge oricât am încerca:
„Salata maică-sii crescuse, dădea afară din castron, se transformase într-o pădure de salată și pe urmă într-o junglă de salată verde și umedă și cu aromă de lămâie. Muncesc ca un prost toată ziua și tu nu poți să pui o masă de prânz. Nu, că ea e doamnă, declama taică-su către un public invizibil.” (Downtown View)
Ceea ce nu se vede ajunge la suprafață, trecând de linia subțire a prezentului, de ceea ce nu ne poate proteja de urmele unui trecut pe care îl purtăm cu noi.
Ileana, Lidia, doamna Craiu „cea bătrână”, Nuca sunt personaje care fac parte dintr-un univers familiar, vom regăsi aici un amestec perfect compus dintre mediul rural, tranziția către oraș și anii de după, totul pe fondul unei perioade în care comunismul dicta, modela și fărâmița destine. Însă aici e subtil, se strecoară prin amănunte, prin scene în care își scoate ghearele și distruge tot ceea ce ar fi putut continua să rămână armonios.
Viețile acestor personaje care se regăsesc de la o povestire la alta sunt elementele aceluiași puzzle, sunt firescul unei singure vieți, exemplificarea autentică a modului în care tot ceea ce pierdem rămâne cu noi și cum, uneori, alegem să ne prefacem că am reușit să lăsăm trecutul în urmă.
Există, la Ștefania Mihalache, un fel de a scrie care amintește de Natalia Ginzburg și, mai recent, de Nadia Terranova, autoare care se împrumută din imediata apropiere, a tot ce ține de familie, de cunoscuți, de copilărie și de prezent deopotrivă. Există o tonalitate aparte a scrisului care e similară ritmului impus de cele două nume amintite. Există, mai presus de toate, vocea sigură a unei scriitoare care nu va dezamăgi niciodată prin proza pe care o scrie, prin siguranța care îi aparține, prin stilul care îi este, în cele din urmă, propriu și autentic. Ștefania Mihalache a oferit cititorilor un volum de proză scurtă excelent, un titlu care merită toată atenția noastră.
Ștefania Mihalache, „Gene dominante”, Editura Humanitas, anul publicării: 2022, nr. pagini: 160
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: LUM3N / Unsplash
A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018.
Din octombrie 2019 a fondat şi co-organizează Clubul de carte CititOARE - club de lectură cu scop terapeutic, dedicat mamelor.
