„Trei surori” de Heather Morris – fragment (Editura Humanitas Fiction)

Noul roman al lui Heather Morris, „Trei surori”, a fost publicat recent în colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu, traducere din engleză de Luana Schidu.

Roman bazat pe o extraordinară poveste adevărată, întregește tabloul zugrăvit de bestsellerurile internaționale Tatuatorul de la Auschwitz și Călătoria Cilkăi, vândute în România în peste 100.000 de exemplare.

După succesul internațional al romanelor Tatuatorul de la Auschwitz, vândut în peste 7 500 000 de exemplare, și Călătoria Cilkăi, Heather Morris a primit invitația să meargă în Israel pentru a descoperi istoria a trei surori, supraviețuitoare ale lagărului Auschwitz-Birkenau. Petrece un timp alături de o familie extraordinară și, datorită deja bine cunoscutului ei dar de a asculta, află o nouă poveste fabuloasă. Bazat pe fapte reale, Trei surori este un roman vibrant despre puterea speranței în vremuri potrivnice și despre încrederea în forța dragostei, chiar și după pierderi devastatoare.

La sfârșitul anilor 1920, trei fetițe dintr-un orășel din Slovacia sunt rugate de tatăl lor să promită că vor avea mereu grijă una de cealaltă. Fac ușor o astfel de făgăduință, neimaginându-și ce greutate va căpăta ea nu peste mult timp. La 15 ani, Livi e trimisă la Auschwitz. Cibi, care are 19 ani, nu poate concepe să-și lase singură sora mai mică și decide să o însoțească. Magda, în vârstă de 17 ani, reușește să se ascundă o vreme, dar până la urmă ajunge și ea în lagăr. Cele trei surori se reîntâlnesc în cel mai cumplit loc cu putință: la Auschwitz-Birkenau. Cruzimea și teroarea pe care le au de înfruntat sunt inimaginabile, dar amintindu-și de tatăl lor și de rugămintea acestuia, de devotamentul mamei și de nesfârșita ei afecțiune, luptă din toate puterile pentru a trăi.

În primăvara anului 2019, fiul unor supraviețuitori ai Holocaustului se pregătește să călătorească în Israel și cumpără, ca s-o citească pe drum, cartea Tatuatorul de la Auschwitz, pe care i-o dă apoi mamei sale. „Trebuie să fie despre Lale și Gita, spune ea imediat. Am fost toți la Birkenau, iar cu Gita am fost și colegă de școală.“

Mama lui este Livi, cea mai mică dintre surorile Meller. Cea mai mare, Cibi, a murit în 2015, dar Livi și Magda, nonagenare, trăiesc în Israel și vor să-și spună povestea, povestea celor trei surori unite pe viață de iubire și devotament. Au învins mașinăria morții, au supraviețuit, au întemeiat familii numeroase, iar Heather Morris este cea aleasă să le consemneze istoria și să o aducă în fața lumii.

„Înfometate, precar îmbrăcate ca să îndure ierni aspre, suferind de tifos și forțate la munci grele, cele trei surori au supraviețuit regimului de lagăr, au fugit dintr-un marș al morții și și-au clădit o viață nouă în Israel. Povestea lor este redată în acest roman sfâșietor, dar cu obstinație dătător de speranță.” Los Angeles Review of Books

„O nouă poveste tulburătoare, spusă cu atâta înțelepciune și talent. E greu să nu fii mișcat de o asemenea carte.“ The Mail on Sunday

„Heather Morris zugrăvește cu măiestrie viața eroinelor sale din copilărie până la bătrânețe, punând în echilibru ficțiunea cu cercetările ample asupra parcursului surorilor Meller. Cititorii vor fi deosebit de inspirați de această poveste despre reziliență.“ Publishers Weekly

„Un roman uluitor.“ People Magazine

Heather Morris s-a născut la Te Awamutu, în Noua Zeelandă. Și-a început studiile universitare la Canterbury University, în 1986, iar după ce s-a mutat în Australia le-a finalizat la Monash University, în 1991. În 1996 s-a înscris la un curs pentru scenariști profesioniști la Australian College of Journalism. A urmat apoi mai multe workshopuri și seminare de scenaristică, atât în Australia, cât și în SUA. În 2003 l-a cunoscut pe Lale Sokolov, și prima formă a poveștii lui s-a constituit într-un scenariu cu care Heather Morris a câștigat International Independent Film Awards în 2016. Impulsionată de succesul avut și de părerile celor care au citit scenariul în cadrul competiției, l-a rescris ca roman. Apărut în ianuarie 2018, Tatuatorul de la Auschwitz (The Tattooist of Auschwitz; Humanitas Fiction, 2018, 2019, 2022) cunoaște un mare succes internațional, fiind publicat în peste 50 de țări și vândut în peste 7 500 000 de exemplare în întreaga lume. I s-au acordat numeroase premii, printre care: Premiul pentru cel mai bun roman istoric din 2018 (Polonia), Prémio Livro do Ano Bertrand 2018 (Portugalia), Wordery Book of the Year 2018, Nielsen Gold Bestseller Award 2019 și Specsavers Book of the Year 2019 (Marea Britanie), Eason’s Book of the Year 2018 (Irlanda), Small Publishers’ Adult Book of the Year 2018 (Australia) și Apple Book of the Year 2018 (SUA). Sincronicity Films a cumpărat drepturile de ecranizare și pregătește un serial TV. Apărut în octombrie 2019, al doilea roman semnat de Heather Morris, Călătoria Cilkăi (Cilka’s Journey; Humanitas Fiction, 2020), urmărește destinul unuia dintre cele mai puternice personaje din Tatuatorul de la Auschwitz și a fost publicat în peste 40 de țări. Apărută în 2020, Povești despre speranță. Cum găsim inspirație în viața de zi cu zi (Stories of Hope. Finding Inspiration in Everyday Lives; Humanitas Fiction, 2021) este prima carte de nonficțiune a lui Heather Morris, devenită și ea bestseller internațional. Cel de-al treilea roman al său, Trei surori (Three Sisters; Humanitas Fiction, 2022), lansat în octombrie 2021, care are de asemenea la bază fapte reale, este în curs de publicare în peste 30 de țări și se află deja în topurile de vânzări din Australia, Marea Britanie, Belgia și Polonia.

FRAGMENT

Vranov nad Topl’ou, martie 1942

— Nu te uita înapoi, te rog, Livi. Te implor, nu te uita înapoi, îi tot spune Cibi surorii sale.

Fetele ies de pe aleea din fața casei și pășesc pe stradă. În ușă, mama lor plânge în brațele bunicului. Livi se uitaseînapoi când închisese poarta. Icnetul ei de durere la vederea nefericirii mamei sale a fost ca un pumnal în inima lui Cibi, dar trebuie să fie puternică pentru Livi, pentru mama lor.

Cibi își îndreaptă spatele și, mutându-și valijoara dintr-o mână într-alta, o prinde pe Livi de talie, și cele două fete se îndepărtează.

— Continuă să mergi și atât, ține pasul cu mine, te descurci bine, Livi. O să ne întoarcem acasă cât ai clipi.

E o amiază luminoasă de primăvară. Aerul e limpede și răcoros, cerul, de un albastru intens. Buclele șaten-închis ale lui Livi scânteiază în soare, iar onduleurile lui Cibi saltă grațios în timp ce merge. Sunt conștiente că vecinii stau în grădinile lor și le privesc pe ele și pe celelalte tinere evreice îndreptându-se spre sinagogă. Instinctiv, poate chiar cu încăpățânare, Livi și Cibi privesc drept înainte.

Cibi nu e sigură că vorbele sale de alinare au vreun efect asupra lui Livi. Sora ei se sprijină de ea, tremurând ușor. Unde se duc? Ce se așteaptă de la ele? Dar întrebarea care o chinuie mai mult decât oricare alta se referă la Livi: o să i se permită să rămână cu sora ei?

La cincisprezece ani, micuță pentru vârsta sa, cum o să se descurce Livi singură?

— Ar trebui să fie și Magda aici, cu noi, spune Livi deodată, după o lungă meditație. N-am zis că o să fim mereu împreună?

— Magda e în siguranță, acum asta-i important. Tu și cu mine ne avem una pe cealaltă – o să ne facem treaba, o să ne întoarcem acasă și atunci o să fim împreună.

— Și pactul nostru, Cibi, să nu ne despărțim niciodată…?

— Acum nu e nimic de făcut.

Cibi n-a vrut ca vorbele să-i sune atât de tăios: Livi începe să plângă.

— Promite-mi, Cibi, spune ea printre suspine, promite-mi că o să ne întoarcem acasă și o să fim iar cu Magda, mama și bunicul!

— Pisicuța mea scumpă, îți promit că într-o zi, curând, o să pășim iar pe strada asta, în drum spre casă. Doar că nu știu când – dar o să te apăr până la ultima suflare, care va veni peste foarte mult timp. Mă crezi, Livi?

— Sigur că te cred. Lacrimile lui Livi s-au oprit pentru o clipă. O strânge de braț pe sora ei. Tu ești Cibi. Nimic n-o împiedică pe Cibi să obțină ce vrea!

Cele două surori schimbă câte un surâs vag.

Cibi se uită la celelalte fete care poartă valijoare ca ale lor și merg în aceeași direcție. Le vede mamele plângând în hohote trase înapoi în casă de tații îndurerați. Trec printr-un coșmar. Unele fete sunt singure, altele cu surorile sau verișoarele lor, dar nimeni nu traversează strada ca să meargă alături de ele. Cumva, știu că această călătorie trebuie s-o facă singure.

— Livi, de ce nu sunt și băieți? întreabă Cibi.

— Poate că pe băieți i-au luat deja.

— Am fi auzit dac-ar fi fost așa. Atunci de ce numai fete, Cibi? Cu ce le pot fi de folos fetele când e vorba de muncă grea?

Cibi râde forțat, doar ca să scadă tensiunea.

— Poate că cineva și-a dat seama că putem să facem tot ce nu pot să facă băieții.

Ordinele fuseseră clare: să se prezinte la sinagogă în ziua de Șabat, la ora cinci după-amiază. Le întâmpină priveliștea unor soldați din Garda Hlinka stând de o parte și de alta a ușii școlii de lângă clădirea principală. E de fapt o sală de clasă mare, unde fetele, încă din copilărie, au primit educație religioasă. Cibi, ca întotdeauna, e copleșită de venerație în fața sinagogii, edificiul înalt în care ea și familia ei s-au rugat și au fost alinate de prieteni după moartea tatălui și a bunicii lor. Mereu a fost un loc în care s-a simțit în siguranță printre ai ei, dar astăzi nu-i mai oferă nicidecum această liniște. Naziștii au distrus-o. Garda Hlinka a distrus-o.

Fetele sunt mânate în clasă, în timp ce se țipă la cei câțiva părinți care au decis să nu respecte ordinul de a sta deoparte: sunt loviți cu bastoanele și li se spune să plece acasă.

— Stai aici, îi spune Cibi lui Livi, dându-i drumul surorii sale și lăsându-și jos valiza.

Dând fuga afară, o prinde de mână pe o tânără care se agață de mama ei, refuzând să se despartă de ea. Un soldat o lovește pe femeie în spate de mai multe ori, dar ea nu-i dă drumul fiicei sale. O mică mulțime privește acest spectacol brutal într-o tăcere îngrozită.

— Hai, vino cu mine!

În clipa asta, curajul lui Cibi e mai vizibil decât frica.

Trasă de ea, fata se desprinde de mama sa. Plângând, țipând, se întinde iar spre aceasta, care e dusă de-acolo de soldați.

— O să am eu grijă de ea, doamnă Goldstein, strigă Cibi în timp ce o tot îmboldește pe fată – Ruth – să intre.

Tot mai multe fete intră în sală, cu frica întipărită pe fețele înlăcrimate. Încăperea e plină de durere și disperare.

— Ruthie! Ruthie! Aici! strigă o voce.

Cibi se uită în jur și o vede pe Evie, tânăra ei vecină, făcându-i semn lui Ruthie Goldstein.

— E verișoara ta, nu-i așa? o întreabă Cibi, și Ruthie dă afirmativ din cap.

— Acum o să fiu bine, îi spune ea lui Cibi cu un zâmbet chinuit. E din familia mea.

Cibi se întoarce unde a lăsat-o pe Livi.

— Ar trebui să găsim un loc lângă perete dacă e să stăm mai comod, îi spune, trăgând-o din centrul sălii.

Surorile rămân în picioare, așteptând instrucțiuni, privind cum tot mai multe fete sunt aduse înăuntru. În ciuda aerului răcoros al primăverii, sala e sufocantă și zgomotoasă – fetele se strigă una pe alta, plâng. Cândva o încăpere plină de amintiri fericite din copilărie, acum e un spațiu ostil.

În timp ce lumina zilei pălește, în tavan se aprind două beculețe care împrăștie peste sală o lumină galbenă mată.

Deodată, fără nici o avertizare, ușa e trântită și spaima fetelor e și mai intensă.

— Mi-e frică, Cibi! Vreau acasă! plânge Livi.

— Știu, și eu la fel, dar nu putem. Hai să ne așezăm un pic. Acum, când stau sprijinite cu spatele de perete, Cibi îi pune valiza lui Livi între picioare, apoi face la fel și cu a ei. Trebuie să ai grijă de valiză cu orice preț, înțelegi? Să n-o scapi din ochi.

— Ce-o să se întâmple cu noi? întreabă Livi.

— Cred că o să stăm aici peste noapte, așa că ar fi cazul să ne facem comode. Cibi o ia pe Livi pe după umeri, trăgându-i capul pe pieptul ei și ținând-o strâns. Ți-e foame, pisicuțo?

Livi plânge din nou, scuturând din cap.

— Închide ochii și încearcă să dormi un pic.

— N-aș putea să dorm.

De undeva dinlăuntrul ei, Cibi își amintește cuvintele cântecului de leagăn cehesc pe care i-l cânta cu mult timp în urmă micuței Livi. Încetișor, începe să cânte.

Hajej můj andílku

Hajej můj andílku hajej a spi,

matička kolíbá děťátko svý.

Hajej dadej, nynej, malej,

Matička kolíbá děťátko svý.

Hajej můj andílku hajej a spi,

matička kolíbá děťátko svý.

Hajej dadej, nynej, malej,

Matička kolíbá děťátko svý.

Îngerașul meu

Dormi, îngerașule, dormi liniștit,

Mama își leagănă pruncul iubit.

Nani, micuțule, nani, drăguțule,

Mama își leagănă pruncul iubit.

Dormi, îngerașule, dormi liniștit,

Mama își leagănă pruncul iubit.

Nani, micuțule, nani, drăguțule,

Mama își leagănă pruncul iubit.

Cibi o îmbrățișează strâns pe Livi. În câteva minute, îi aude respirația domolindu-se. Cibi trimite toată dragostea pe care o simte pentru surioara sa în trupul adormit.

— N-o să las pe nimeni să-ți facă rău, îi șoptește ea în buclele frumos mirositoare.

Sprijinindu-se din nou de perete, Cibi se uită cum alte fete se luptă pentru un loc unde să se poată așeza, negociind pentru un spate de care să se poată rezema, un petic de podea lângă perete. Unele își deschid valizele și scot cutiuțe de tablă, bucăți de pâine, brânză. Le oferă mâncare și celorlalte. Cibi se gândește la Hachshara și se întreabă ce-or fi făcând cei din tabără. Duminică se vor întreba unde e, de ce nu s-a întors. Încearcă să nu se gândească la mama și bunicul, stând acasă, la o cină frugală. Vor reuși oare să mănânce? Se întreabă dacă Magda s-a mai întremat. Își dorește să fi fost și ea aici, dar poate îi e mai bine în spital.

Alinată de acest gând, Cibi închide ochii și își amintește de zile mai fericite.

— Cine unde doarme o să stabilim mâine, după ce o să știm câți dintre voi vor să rămână la instrucție, să facă parte din Hachshara. Între timp, găsiți-vă un loc și încercați să vă odihniți puțin. Vă promit că mâine o să primiți toți paturi, saltele, pături și perne.

— Unde sunt toți băieții? strigă o fată.

Cibi îi remarcă zâmbetul îndrăzneț, ochii strălucitori.

— În altă parte a taberei. Și înainte să-i căutați, să știți că sunt departe de aici.

— Eu mă numesc Cibi, tu? o întreabă Cibi pe fata îndrăzneață.

Stau culcate una lângă alta pe scândurile de lemn, strângându-și hainele în jurul corpului ca să se apere de vântul care suflă prin crăpăturile mari din pereți.

— Aliza. Îmi pare bine să te cunosc, Cibi. De unde ești?

— Vranov. Tu?

— Bardejov, dar nu pentru multă vreme. Abia aștept să ajung în Palestina.

— Știu ce vrei să spui. Nu-mi vine să cred că sunt aici cu adevărat, spune Cibi, chicotind nervos.

— Oare o să ne antrenăm împreună cu băieții? întreabă Aliza, parcă fără să se adreseze cuiva anume.

— Ăsta e singurul motiv pentru care ai venit aici, să cunoști băieți?

Fata întinsă alături se ridică în capul oaselor.

— Nu, vreau să merg în Palestina, îi spune ea.

— Ei bine, eu sunt aici numai pentru băieți, se aude o voce din fundul încăperii.

— Mâna sus toate cele care sunt aici pentru că vor să plece în Palestina, spune Cibi tare, ca s-o audă toată lumea.

Toate fetele din cameră se ridică, și toate ridică mâna.

— Acum mâna sus toate cele care sunt aici ca să cunoască băieți, spune Cibi.

Fetele schimbă priviri între ele, se aud chicoteli și, din nou, se ridică toate mâinile.

În loc să doarmă, cum li se spusese, fetele vorbesc și glumesc, schimbând nume, locuri de origine, ambiții.

Cibi este extrem de mândră de hotărârea ei de a fi aici, printre aceste fete necunoscute, unite în țelul lor. Sacrificiul de a-și părăsi familia și a-și urma visul de a deveni pionier pe un tărâm nou și făgăduit n-o să fie în zadar. O să muncească din greu ca să ajungă în Palestina, și apoi o să trimită după surorile ei, după mama și bunicul. În cămăruța asta, goală de paturi, dar plină de sentimentul aventurii, camaraderia dintre femei îi sporește lui Cibi dorința ardentă de a începe Hachshara cât mai repede.

Ea e una dintre fetele care mâine-seară vor avea un pat.

Aliza se ridică în picioare.

— De ce credem că sunt băieții aici? strigă ea.

Fetele îi răspund strigând și ele la unison:

— Ca să meargă în Palestina ȘI CA SĂ CUNOASCĂ FETE.

Cibi se trezește tresărind.

— Vreau la mama! Vreau la mama! răsună vaietul înecat în plâns al unei fete.

Livi se foiește, gemând în somn. Cibi îi șoptește vorbe de alinare și ea se liniștește.