Editura Polirom a publicat recent cea de-a treia carte a prozatorului Tudor Ganea. Porci este un roman distopic, care se citeşte repede şi care te şi îngrozeşte, dar te şi face să râzi.
3 ani, 3 romane la aceeaşi editură, Polirom. Se subînţelege că te vinzi bine…
Nu e un secret că piața de carte din România e jos, jos de tot (am citit recent că englezii vând de șaptezeci de ori mai multă carte decât noi, ungurii de șase ori mai mult, bulgarii de două ori, etc.) așa că la noi, dacă ieși în 2000 de exemplare și le mai și vinzi într-un an, ești bine! În ceea ce mă privește, știu că Miere și Cazemata și-au epuizat tirajele inițiale și au mai fost trase încă două. Mi s-a spus că e bine. Trist, dar bine.
Toate cărţile tale sunt scurte şi au titlul dintr-un singur cuvânt. Pe când un roman de peste 500 de pagini cu titlul mai lung de 8 litere?
Până acum am dat la pește în ape de munte. Aici totul curge repede, albia e îngustă, peștele suplu. Îmi place păstrăvul, dar aș pescui și niște pește oceanic. Deocamdată cobor în aval. Sper să ajung la fluviu și apoi la mare, cât mai repede. Depind mult și de gura de vărsare: deltă sau estuar? Voi vedea…
Înainte să scrii cartea, nu aveai de unde să ştii ce probleme vor fi cu porcii în România. Însă ai atins, fără să vrei, un subiect care ar putea fi exploatat pentru succesul cărţii tale. Dacă nu mai sunt porci de tăiat, iată că se mai găsesc Porci de citit… 🙂
A fost ciudat să înceapă televiziunile să turuie despre pesta porcină fix în ziua în care ieșise cartea din tipar. Asta a completat șirul de lucruri stranii, cu efect de bumerang dinspre ficțiune, care mi s-au tot întâmplat după apariția cărților: după ce a ieșit Cazemata, a dispărut Lițoi din cartier; după ce a ieșit Miere, a dispărut Onu din Gruiu; după Porci a venit pesta porcină. Am mai spus-o: următoarea carte o să fie despre mine câștigând la loto.
Ai spus deja pe citestema.ro că Porci este rezultatul unei etape de „scris convulsiv”. Cum arată o astfel de etapă? Cum arată o zi dintr-o astfel de etapă?
Etapa începe pe fondul unei demisii (așa a fost acum) + o lună de scris șase ore pe zi. Ziua de scris începe la 9.00 și durează până după-amiază pe la trei-patru. Dacă e o zi bună, pot scrie trei pagini. Dacă dau de o zi nasoală – un paragraf. Chit că scriu trei pagini (ăsta-i maximul, vine rar, n-am reușit niciodată să trec de trei pagini pe zi) sau trei propoziții, tot șase-șapte ore stau în fața laptopului, aproape neclintit. Mă mai ridic și mai mănânc migdale crude în timp ce mă învârt în jurul mesei. Nu dau drumul la TV, nu ascult muzică, nu duc gunoiul. Cafea nu beau decât una (am gastrită și mă atacă la stomac), de fumat – nu fumez, de băut – nu beau, de ieșit și scris prin cafenele hemingwayene – nu ies, așa că, văzută din exterior, etapa mea de scris convulsiv n-are nimic de-a face cu imaginea glamour-hollywoodiană a scriitorului care sudează țigară de la țigară, face ceață în jurul lui, rupe și aruncă foi mototolite în coșul de gunoi ticsit cu sticle de bere și whiskey. Fierb, dar am capacul pus. Nu pătez aragazul. Cel mai nasol e seara, înainte de culcare. Îmi dau greu shut-down. Mi se învârt multe prin cap. Adorm cu un vâj în urechi.
Când etapa vine în timpul jobului – așa cum a fost în cazul Cazematei – scriu pe furiș, cu wordul palmat în bara de jos a ecranului. Printre memorii de arhitectură, caiete de sarcini, documentații pentru avize, randări, discuții cu furnizorii, detalii și proiecte tehnice, apăs ALT-TAB și mai strecor câte o frază în fișierul word.
Care dintre cele 3 cărţi de până acum te poate prezenta cel mai bine cuiva care nu a citit nimic scris de tine? E clar că sunt diferenţe între ele (de pildă, aici, în Porci, foloseşti satira cel mai mult, după cum cred că în Cazemata am identificat cea mai puternică nuanţă de Cărtărescu din cele 3 cărţi), dar te întreb lucrul acesta mai ales pentru că se poate ca în librării să fii prezent simultan cu toate cărţile.
Oricare din ele. Fiecare rând pe care îl scriu reprezintă efectul unei cauze. Munceam ca nebunul, zi-lumină, într-un birou de proiectare, am simțit nevoia unei pauze, mi s-a făcut deodată dor de Constanța: am scris Cazemata. Am trecut printr-o perioadă de convalescență armată cu o depresie de cinci stele: am scris Miere. Am dat de niște angajatori exploatatori, fără scrupule, pe fondul unei guvernări ce merge din derapaj în derapaj: am scris Porci. Atâtea cauze, atâtea efecte. Nu pot face o ierarhizare. Nici nu cred că e sănătos.
În Porci mi s-a părut că ai fost cel mai departe de realitate, prin acţiune şi personaje, dar şi cel mai critic la adresa ei, comparativ cu Cazemata şi Miere. Te gândeşti şi la un roman sută la sută realist sau putem să considerăm că trecerea în fantastic se va regăsi mereu în scrisul tău?
Din contră! Eu ti-aș răspunde că în Porci am fost cel mai aproape de realitate. Am injectat doze de steroizi în derapaje actuale, care sunt cât se poate de reale: extremismul politic (și de stânga și de dreapta), proasta gestionare a sentimentului religios și a tradiției, exploatarea umană, demagogia etc. Toate astea sunt lucruri care își arată furunculii de pe partea întunecată a feței printr-un simplu exercițiu de elongație ce le scoate din starea de echilibru și generează distopie. Asta am făcut: am tras puțin mai mult de elastic, l-am întins și am ajuns într-o zonă nasoală, care pute. De aici și personajele grotești, caricaturale, scenele scârboase, totul e hidos, deformat, dezechilibrat, exagerat, dar și comic. Sper să nu fiu prost înțeles și să zică lumea că îmi urăsc țara, tradițiile și alte bazaconii de genul ăsta. Din contră!
Scriu la un roman ultra-verist de aproape un an. Merge încet, cu acumulări mici, nu are nimic fantastic și nici efecte speciale. Ăsta ar fi trebuit să fie nr.3, însă Porci a crescut peste noapte, neplanificat. Am pus pauză la realism și am intrat într-o baltă distopică. Așa a fost să fie. Drumul spre mare e lung și presărat cu pauze în care trebuie să mă mai și hrănesc. De data asta am prins un porc ce se bălăcea într-o mocirlă din albia râului.
scrie un comentariu