cronici recomandări

Un adevărat basorelief literar: „Cronica barbară” de Ana-Maria Negrilă

scris de Stela Călin

Au trecut doi ani de când scriam despre „Cele patru oglinzi ale adevărului”, primul roman istoric al Anei-Maria Negrilă, despre care spuneam că e un roman al devenirii, ce încapsulează, precum o perlă, o frescă extrem de riguroasă și precisă a existenței în epoca medievală. Tot o frescă a epocii medievale realizează autoarea și în cel de-al doilea roman al său, reușind să adauge noi fațete operei sale și să o completeze în mod organic.

Am așteptat cu nerăbdare următorul volum, având expectațiile la cele mai înalte cote, date fiind rigoarea documentării și talentul cu care autoarea reușește să re-creeze lumi, universuri istorice și contexte de viață demult apuse. Trebuie să mărturisesc, cu bucurie, că așteptările (nu doar ale mele, sunt convinsă!) mi-au fost depășite cu asupra de măsură.

Gândit ca o continuare a primului său roman, dar putând fi citit și independent, fără ca frumusețea sau coerența să-i fie în vreun fel știrbite, „Cronica barbară” este, înainte de toate, o impresionantă frescă literară, de care nu te poți apropia decât cu respect și admirație. Acestei calități i se adaugă și cea (neașteptată pentru mine!) a unui tratat empiric de psihologie aplicată.

Prefațat de aforismul versurilor lui Blaga, privind iubirea, jocul și înțelepciunea, romanul Anei-Maria Negrilă pune în lumină, exact ca în versurile amintite, diferitele perspective sub care poate fi privită existența unui om și multiplele fațete ale psihicului uman. Personajul de legătură dintre cele două romane  este Stefano Moro, care ajunge în contact cu Hamid alias Ymar. Hamid este un copil răpit dintr-o țară creștină – despre care nu își mai amintește decât frânturi – și crescut ca sclav în mijlocul lumii musulmane, la Cairo.

Intrând în rutina de învățat limba, manierele, religia, în trecerea lui prin mâinile nenumăraților stăpâni care îl priveau ca pe o marfă, Hamid constată că, surprinzător, vânătăi inexplicabile îi apar uneori pe corp ori este întâmpinat cu purtări ostile din partea celorlalți servitori, în ciuda reputației de copil liniștit pe care, îndeobște, o are. Toate acestea dublate de misterioase pierderi de memorie care îi lasă goluri în șirul faptelor zilnice. Hamid ia contact astfel, prin intermediul celorlalți, oglinzi exterioare ale faptelor lui, cu  un altul, care îl locuiește și îl posedă.

Deși, la prima vedere, această posesie care îl sfâșie sufletește și psihic îi pare ilegitimă lui Hamid, treptat are de conștientizat și acceptat faptul că celălalt este tot el, un fel de djinn, o umbră întunecată și malefică a personalității lui, un alter ego neîmblânzit și tumultuos, care nu se dă în lături de la fapte necugetate și vorbe spurcate. Aceasta pe fondul traiului într-un Cairo opulent și exotic, plin de miresme și miasme, de învățături din Coran și cutume privind existența sclavilor și a oamenilor liberi, de străduțe înguste și întortocheate, de prezența maiestuoasă a Nilului care nutrește nu doar bogăția orașului, ci și spiritele locuitorilor săi.

Hamid află că „lumea este plină de lucruri pe care le vedem din mila lui Allah, dar și de altele la care nu putem ajunge, folosindu-ne de ăștia doi ochi, ci mai degrabă de ce simțim în absența lor.” Curiozitatea „cazului” său îi facilitează lui Hamid accesul la un stăpân (Aziz) erudit, blând și răbdător, curios să cunoască omul Hamid și nu să tragă foloase de pe urma sclavului Hamid.

Moartea lui Aziz schimbă traiectoria vieții lui Hamid-Ymar, purtându-i pașii prin Veneția mijlocului de secol XV. În ciuda faptului că venea după Cairo și Alexandria, locuri uimitoare,  Veneția ajunge să-l fascineze pe Hamid, căci „deși văzusem canalele Nilului străbătând Cairo, la Veneția nu aveam impresia că ar fi fost un râu ce străbătea un oraș, ci, din contra, un oraș crescut dintr-un râu.

Viețuirea lui Hamid la Veneția îi prilejuiește autoarei un bun pretext pentru ample și sugestive descrieri ale străzilor, clădirilor, cartierelor, vestimentației, mijloacelor de deplasare, negoțului, prostituției, ierarhiei sociale și tuturor celorlalte aspecte care țes multele fire ale existenței umane în acea epocă. Este uimitor felul în care, într-o manieră aproape enciclopedică, Ana-Maria Negrilă reușește să conecteze în scris diversele trăsături, minuțios documentate, ale traiului oamenilor într-o anume perioadă, creând un tablou plin de culoare și veridicitate.

Cumpărarea lui Hamid de către un alt neguțător ce intenționa să plece la Constantinopol îl aduce pe Hamid-Ymar în preajma lui Stefano, căruia, asemeni altui stăpân, îi stârnește interesul, grație asemănării sale cu un personaj din trecutul lui Stefano. Viața la Constantinopol este descrisă cu și mai mult parfum și savoare. Aș zice că aici Ana-Maria Negrilă s-a întrecut pe sine, descrierile sale având și splendidul suport figurativ al hărții orașului de la finalul cărții. Ni se prezintă vechiul palat imperial, Hagia Sofia, Hipodromul, Palatul Patriarhului, tarabe și foruri, mâncăruri și etimologii, leacuri și pilde despre viață, istorie și religie într-un amalgam bogat și coerent.

Hamid aspiră la libertate ca vocație a ființei sale. El este un dublu sclav: este sclavul lui Stefano, dar are parte și de sclavia locuirii în același trup cu neîmblânzitul Ymar, care  îi provoacă numai necazuri. Împlinirea aspirației lui spre libertate e condiționată, însă, de efortul de a-și depăși limitele, obligat fiind să învețe mult și consecvent. Învățarea îi aduce mai aproape nu doar profesia de medic, care îl va face un cetățean liber, ci și conștientizarea faptului că Ymar este Hamid, și invers, care va face din el un spirit liber de permanenta luptă interioară cu propriile tenebre. Istoria personală a lui Hamid vine în siajul istoriei vremurilor, purtându-i pașii de la Constantinopol spre alte meleaguri, despre care nu voi dezvălui nimic, spre a nu strica surpriza.

Gândit ca un roman-compozit, format când din mărturisirile lui Hamid, când din cele ale lui Ymar, perfect adecvate temei alter egoului, străbătut ca un fir roșu de motivul trădării, dar și de cel al devenirii și libertății, „Cronica barbară” este un adevărat basorelief literar a trei metropole (Cairo-Veneția-Constantinopol) din secolul al XV-lea și vieților locuitorilor săi.

Ana-Maria Negrilă, „Cronica barbară”, Editura Hyperliteratura, anul apariției: 2023, nr. pagini: 312

Cartea poate fi cumpărată de la:


Fotografie reprezentativă: Andrew Neel / Unsplash

despre autor

Stela Călin

Citesc de când mă ştiu, cu aceeaşi plăcere cu care ascult muzică, văd filme, privesc fotografii, având senzaţii diferite, dar acelaşi feeling: mă transpun într-o poveste, într-un univers paralel, în care imaginarul nu are limite, posibilul şi imposibilul se împletesc şi, de ce nu, se confundă…

Savurez cu aceeaşi plăcere o ceaşcă de cafea şi o lectură bună, recunoscătoare că există cărţi, că s-au inventat semnele acestea, numite litere, pe care oamenii talentaţi le folosesc pentru a scrie poveşti…

Îmi place, în egală măsură, să citesc, dar şi să discut cu alţii, pasionaţi ca şi mine de lectură, despre impresiile şi sentimentele stârnite de o carte. Iar dacă numărul celor cu care pot să discut despre cărţile citite este mai mare ca simplul meu cerc de prieteni, cu atât mai bine… Bun venit în lumea mea, prieteni!

scrie un comentariu