Unul dintre numeroasele refuzuri cu care a fost întâmpinat manuscrisul lui Fredrik Backman suna cam aşa: „Ne-a plăcut romanul, credem că scriitura dvs. are potenţial, însă nu vedem potenţialul comercial al acestei cărţi”.
După vreo patru ani de la acest refuz, „Un bărbat pe nume Ove”, debutul suedezului Backman, se vânduse în vreo trei milioane de exemplare.
Mai mult, ecranizarea romanului a fost nominalizată la Oscarul pentru cel mai bun film străin şi a fost desemnată Cea mai bună comedie la Premiile Academiei Europene de Film (2016).
Probabil, cel care a redactat răspunsul acela negativ către Fredrik Backman este astăzi foarte mulţumit de sine. Ori, cine ştie, poate se află chiar în postura eroului lui Backman din acest roman, bătrânul de 59 de ani, Ove, care, la şase luni de la moartea soţiei, vrea să se sinucidă.
Ove e ursuz, are principii vechi şi solide, conduce doar Saab şi e contrariat de cei care n-au habar de nimic practic, care nu ştiu să repare ceva în casă, dar ştiu totul despre cablurile de agăţat în urechi. E un bătrân ţâfnos, fără prieteni, pentru care pare să nu mai existe salvare.
Cu uşoare salturi în timp, Backman explică devenirea lui Ove şi mai ales disperarea acestuia în urma morţii soţiei. Mergând până în tinereţea lui Ove, vezi că toate principiile lui sunt numai în aparenţă ciudate. Iar de lucrul acesta se vor convinge câţiva vecini, care intră treptat în viaţa lui Ove şi ajung să-l aprecieze aşa cum poate numai soţia lui reuşise.
„Un bărbat pe nume Ove” este un roman despre dragoste şi prietenie, despre respect şi solidaritate, scris simplu, dar cu profunzime. Câteodată, ai impresia că e un roman pentru adolescenţi, atât de uşor e totul, însă amprenta cu care rămâi la finalul lecturii este puternică, memorabilă.
„Vine un moment în viaţa omului, când fiecare hotărăşte ce fel de om vrea să fie. Unul care-i lasă pe alţii să-l calce în picioare sau dimpotrivă.”
Există o pornire spre revoltă în tot ce face Ove, iar pornirea aceasta îşi are rădăcinile şi explicaţiile în acte care l-au afectat cândva. O explicaţie pentru succesul comercial al cărţii poate fi aceea că revoltele lui Ove au întotdeauna obiective pozitive. El vrea linişte pentru sine şi bine pentru ceilalţi. Iar esenţa lui e una pozitivă, lucru de care se vor convinge uşor, uşor şi vecinii săi.
Bine, şi e şi o pisică pe acolo. Şi niţel multiculturalism, una dintre cele care-i vor influenţa destinul fiind o iraniană. Dar şi un tip cam gay. Şi nişte copii.
La ce s-or fi gândit cei care i-au refuzat debutul lui Backman, greu de ghicit, mai ales când îi desfaci romanul acesta, primul, şi vezi că, totuşi, corespunde unui orizont de aşteptare din partea cititorilor. Acum, suedezul are şase cărţi publicate, conform site-ului propriu şi este enervant de tânăr pentru succesul literar pe care deja l-a atins.
Enervant pentru unii scriitori de la noi, dincolo de succesul neaşteptat al cărţilor lui Backman, ar fi şi faptul că el, înainte de a ajunge scriitor, a fost (şi) blogger. Chiar şi romanul acesta a pornit de la nişte postări despre un bărbat care se enervase la o coadă la un muzeu. Povestea a fost „culeasă” de la un prieten care văzuse scena în care soţia respectivului bărbat încerca să-l calmeze: „Te rog, Ove, încetează!”.
Fredrik Backman, „Un bărbat pe nume Ove”, Editura Art, 2017, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman
Puteţi cumpăra cartea de la:
Bună prezentarea și foarte interesante informațiile despre scriitor. Și pentru mine acest roman a fost bun, printre preferate chiar. 🙂
Mulţumesc. Este, într-adevăr, un roman bun.