libris.ro

Publicat iniţial în foileton, într-o gazetă din Sankt-Petersburg, în 1873, „Pelerinul vrăjit” este povestea lui Ivan Severianîci Fliaghin, la început un necunoscut care intră în vorba călătorilor de pe un vas care face legătura între insula Koneveţ şi Valaam, pe lacul Ladoga.

Punctul de vedere îi aparţine unuia dintre călătorii de pe vas, care-l observă pe Fliaghin, îl caracterizează şi îi redă spusele de la „intrarea pe scenă” şi până la sfârşit. În ochii observatorului, pelerinul este „un om de o statură uriaşă, cu faţa smeadă, deschisă, şi cu un păr des şi inelat”, care „purta o rasă de călugăr, cu un brâu mânăstiresc lat, din curele, şi o scufie înaltă şi neagră de postav”.

După ce aşteaptă o vreme, Fliaghin intră abrupt în discuţia călătorilor, pentru a-i contrazice într-un subiect deloc ciudat în situaţia dată (pe insula Valaam se află o mânăstire): se roagă sau nu cineva şi pentru sinucigaşi? Odată intrat în discuţie, Fliaghin dovedeşte o capacitate deosebită de a capta şi păstra atenţia, şi întruchipează povestitorul perfect: pe scurte secvenţe narative, el întreţine curiozitatea ascultătorilor şi lasă mereu deschis sfârşitul episoadelor, purtându-şi publicul pe drumul sinuos al vieţii sale palpitante.

Fiu de iobag din gubernia Oriol, pelerinul ar fi fost „promis lui Dumnezeu” la naştere, de către mama sa, iar dintr-un vis el ar fi aflat că, dacă nu se călugăreşte, „va pieri de multe ori şi n-o să piară niciodată până va veni pieirea sa adevărată”.

Decojirea vieţii sale – care nu a fost cerută de nimeni, dar care pare implicită după primul episod povestit – este una dureroasă şi îl trimite mai mereu pe ascultător/cititor cu gândul la un sfârşit inevitabil, însă Fliaghin, supravieţuitor firesc al dramelor narate, are ceva din comicul unui artist de circ. Pe acoperişul vieţii sale, pelerinul ştie să privească în jos niţel amuzat, ca şi cum nici măcar el n-ar crede că a supravieţuit atâtor minunăţii: a fost în război, unde şi-a asumat o misiune la limită, a fost chiar şi dădacă, s-a îndrăgostit, a ucis, a slujit şi a avut mereu o plăcere din a lucra cu caii, faţă de care îl leagă sentimente foarte puternice.

Nu ştii câtă încredere să ai în acest Fliaghin, un Don Quijote altoit cu baronul Münchhausen, însă dacă tot eşti pe vas şi n-ai ce face, stai şi-i asculţi balivernele, iar timpul trece mai uşor. În postură de cititor, nu ai cum să nu remarci oralitatea şi naturaleţea poveştii, caracteristice scriiturii lui Leskov, un clasic rus respectat de Tolstoi sau Cehov. Printre aventurile pelerinului, vei remarca diverse puncte de vedere, pe care Leskov le plasează în nonconformistul Fliaghin: despre biserică, libertate, război, societate, despre cai – oho, cât se „vorbeşte” despre cai! –, dar şi despre dragoste, cu frumuseţea ei câteodată absurdă.

Dincolo de aventuri şi idei picurate în context, Leskov a scris despre destin: chiar dacă-l eviţi zeci de ani, tot unde îţi este scris ajungi. Nu e cine ştie ce complexitate în acest mesaj, însă povestea are calitatea scriitorilor ruşi clasici şi vine la pachet cu un personaj memorabil.

Nikolai Leskov, „Pelerinul vrăjit”, Editura Humanitas Fiction, anul apariţiei: 2019, traducere: Adriana Liciu, 216 pagini

Carte disponibilă pe elefant.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here