cronici recomandări

Un joc alert între respingere și iubire – despre „Focul” de Daniela Krien

După ce am avut bucuria de a o citi în limba română odată cu romanul Iubirea în caz de urgență (Die Liebe im Ernstfall; Humanitas Fiction, 2021), o redescoperim acum pe scriitoarea Daniela Krien odată cu cel mai recent roman al său, Focul (Der Brand, 2021; Humanitas Fiction, 2024), carte nominalizată la Dublin Literary Award 2024.

De data aceasta, maniera în care Krien revine asupra unor teme care țin de dinamica familiei, de autoanaliză, de felul în care ne formăm din copilărie și până la vârsta adultă se face pornind de la două tipuri de mariaj: cel dintre Rahel și Peter, acum la vârsta de peste cincizeci de ani, și cea dintre Selma, fiica lor, și Vince, soțul ei. În ce fel diferențele dintre doi soți destramă iubirea și, mai ales, în ce se transformă și cum poate renaște? Care sunt întrebările care apar atunci când depășim maternitatea și când pasiunea pentru tot ceea ce înseamnă să fii femeie, dincolo de familie și copii, revine la viață? Cum poate supraviețui o căsnicie mai multor decenii la rând? Cât suntem de vinovați, ca părinți, pentru eșecurile copiilor și cât merit avem pentru reușitele lor?

În mijlocul unei vacanțe impuse de pandemie, ies la iveală adevăruri complicate și, totodată, eliberatoare. Psiholog, Rahel e prinsă între regretul de a se fi despărțit prea timpuriu de fiica sa când aceasta era doar un bebeluș, în favoarea unei cariere, și între incapacitatea de a răbda toanele și imperfecțiunile fiicei adulte. Acest joc între respingere și iubire, acest joc alert de ping-pong între întrebări și sentimente între cele două este una dintre cele două punți semnificative de-a lungul cărora își construiește Daniela Krien romanul.

Analiza inevitabilă pe care o face Rahel ne ajută să descoperim temerile Selmei, dincolo de fricile și nesiguranțele lui Rahel în legătură cu propria viață și cu relația dintre ea și Peter. Descoperim, de asemenea, perspectiva diferită a lui Peter asupra aceleiași căsnicii. Vedem, pas cu pas, tot ceea ce i-a făcut să meargă mai departe și tot ceea ce îi ține acum pe loc. Dacă „într-o căsnicie, suma lucrurilor nespuse depășea cu mult suma celor spuse”, analiza lui Rahel scoate la iveală ceea ce îi va ajuta, în cele din urmă, să găsească un nou drum.

Temerile care țin de vârstă, de feminitate, de ceea ce aici are legătură cu focul ca pasiune pentru a trăi, cu frica de moarte, cu regretul de a nu fi făcut suficient sunt toate ale lui Rahel:

„Dacă avea ghinion, nu o va mai dori nimeni, niciodată. Nu se va mai lăsa niciodată pradă pasiunii euforice, ci își va canaliza atenția asupra nepoților, asemenea tuturor celorlalte femei în vârstă, găsind un alt fel de satisfacție în cultivarea acestor vlăstare mici și puternice și uitând treptat de dorințele proprii. Iar această uitare va neutraliza treptat feminitatea, făcând ca toți ceilalți să n-o mai vadă ca pe o femeie, ci ca pe o simplă bunicuță.”

O descoperim pe Rahel incapabilă de a se situa în poziția de terapeut în sânul propriei familii:

„Naivitatea fiicei sale era cea care atrăgea după sine corecturile. Diferența pe care o făcea ea între călăi și victime. Viziunea ei copilărească asupra lumii!”

În același timp, adevărurile la care ajunge uneori sunt universal valabile, sunt cele care o vor face să își dea seama, în cele din urmă, că ea însăși trebuie să meargă în terapia formatoare care să îi ofere din nou suficient spațiu și suficientă răbdare pentru pacienții săi.

Krien construiește o relație între două tipologii diferite de oameni, îi reușește definiția mariajului prin excelență, ceea ce pe Rahel o atrage este și ceea ce naște frici în relația cu Peter:

„Astăzi va avea curaj. Curaj să înfrunte răceala lui Peter, care nu era de fapt răceală, ci un amestec de înstrăinare, lipsă de încredere și pierderea sentimentului de solidaritate colectivă. Ea nu fusese lângă el când a început să se distanțeze de societate. Nu a făcut nimic să-l oprească. Și, pe măsură ce în ea începuse să crească înstrăinarea, Peter era deja plecat – se retrăsese în spațiul lui interior, a cărui ușă nu se mai deschidea atât de ușor. Un om mai simplu nu ar fi avut asemenea trăiri, însă nici ea nu ar fi putut iubi atât de mult un om simplu.”

În vreme ce modul lui Peter de a trăi reprezintă un echilibru continuu, un mod de a se extrage din mijlocul unei lumi care se transformă (o furtună în „social media” pe care nu o poate gestiona de la catedra universitară, o vină pe care nu o poate înțelege și un absurd în fața căruia preferă să se retragă): „Înclinația lui spre raționalitate se transformase într-o adevărată pedanterie, distanța lui critică – într-o respingere a lumii din jur.” Nu Peter se schimbă, ci se adâncesc, pentru fiecare, acele trăsături care, la un moment dat, i-au adus împreună.

De-a lungul unui roman în care sunt dovedite abilitățile de fin observator al psihologiei umane, Daniela Krien își lasă personajele să descopere adevăruri complicate unele despre celelalte: Selma va descoperi ceva care o va uimi în legătură cu propria mamă în vreme ce Rahel va lămuri, în sfârșit, adevărul despre cine e tatăl ei adevărat. O descoperim pe Rahel așa cum nu ne-am aștepta, iar la Peter vedem ce se află în spatele acestei liniști aparente.

La final, transformările iminente sunt cele care ne conduc la aceeași regulă care face ca familia lui Rahel să exerseze constant această încercare de a ajunge la adevăr doar din efortul și dorința de a rămâne împreună:

„Cine vrea să înceapă o viață nouă de la cincizeci de ani în sus găsește doar oameni care au crescut pe lângă alții, au fost formați de alții, îndreptați, sprijiniți, care nu mai sunt pregătiți să facă compromisuri.”

În același timp, compromisul în sine poate fi tocmai amânarea, iar Daniela Krien știe să își conducă personajele până aproape de marginea celor mai mari dileme sau provocări.

Cel mai nou roman semnat de Daniela Krien, Focul, se dovedește un roman în care nimic din ceea ce ni se promite nu va fi lăsat deoparte. Se înscrie, cu succes, în rândul romanelor care, în prezent, hrănesc literatura vie, extrag din contemporan pentru a transpune în proză de calitate și își apropie cititorii cu promisiuni pe care le îndeplinesc cu succes.

Daniela Krien, „Focul”, Editura Humanitas Fiction, traducere: Ramona Trufin, anul publicării: 2024, nr. pagini: 250

Cartea poate fi cumpărată de la:


Fotografie reprezentativă: Annie Spratt / Unsplash

despre autor

Mihaela Pascu-Oglindă

Scriitoare şi critic literar, absolventă a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine și a masteratului de Teoria și Practica Editării de Carte, Universitatea București.

A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018 și volumul de poezii „Mijloace nefaste de supraviețuire” (2021).

Din octombrie 2019 a înființat clubul de lectură CititOARE care se organizează lunar. Cronicile de carte apar pe citestema.ro și în Suplimentul de cultură.

scrie un comentariu