polirom.ro

Războiul troian, unul dintre cele mai faimoase războaie ale Antichității, a înfierbântat multe minți. Cauza războiului ar fi fost, potrivit legendei, răpirea frumoasei Elena de către Paris, prințul Troiei. Dar cum s-a ajuns aici? Sunt două variante. Prima variantă este că la nunta zeiței Thetis cu zeul Peleu au fost invitați toți zeii din Olimp, mai puțin Eris, zeița discordiei, care, supărată, a aruncat în mijlocul petrecerii un măr de aur pe care era inscripționat un singur cuvânt: „Kallistei” / „Celei mai frumoase”. A doua variantă spune că, la poalele muntelui Kaz ce străjuiește astăzi Troia, a avut loc un concurs de frumusețe, iar câștigătoarea avea să primească un măr de aur pe care era scris „Celei mai frumoase”. Ambele legende au trei lucruri în comun: zeițele, mărul inscripționat și pe Paris, cel desemnat de zei să aleagă.

Prințul Paris are și el o poveste: înainte de a-l naște, mama lui, Hecuba, visează că pruncul va atrage pieirea Troiei și-i povestește soțului visul. Speriat, regele Priam îi poruncește unui slujitor să ia copilul nou-născut, să-l ducă în munți și să-l ucidă. Slujitorul, Agelaos, duce copilul în munți, dar nu-l omoară, ci îl ascunde într-un desiș. Rămas fără de odihnă după fapta săvârșită, Agelaos se întoarce peste cinci zile, găsește copilul viu, îl ia acasă, îl numește și-l crește ca pe fiul său. Peste ani, tânărul Paris (supranumit Alexandru/Alexandros, adică „învingătorul”/„protectorul”),  nespus de frumos și de inteligent, este numit de zei să aleagă cărei zeițe îi va oferi mărul.

Cele trei zeițe, Hera, Atena și Afrodita, încep să-și laude calitățile în fața lui Paris și-i oferă daruri: Hera îi promite domnia peste întreaga Asie, Atena îi oferă o viață de lupte încununate de victorii, iar Afrodita mâna celei mai frumoase femei din lume, fiica lui Zeus și a muritoarei Leda. Fără să stea deloc pe gânduri, Paris îi oferă mărul Afroditei. Un singur lucru a omis zeița: faptul că Elena, cea mai frumoasă muritoare, era deja căsătorită cu Menelau, regele Spartei. Paris se îndrăgostește de Elena, o convinge să-și părăsească soțul, o ia cu el pe corabie și o duce la Troia.

Menelau, soțul trădat, se plânge fratelui său, Agamemnon, și, cum între troieni și greci existau deja tensiuni, răpirea Elenei de către Paris devine pretextul izbucnirii unui război ce-avea să dureze zece ani: Războiul Troian. Regatele și regii care-au format rapid alianțe, de partea Troiei sau a Eladei, nu au făcut-o nici de departe pentru onoarea unui rege sau iubirea unei femei frumoase, ci din cu totul alte motive.

Iliada lui Homer, una din cele mai vechi opere literare ale civilizației grecești, descrie o parte a acestui Război Troian, de la „Cântă, Zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil’ Peleianul” și până la funeraliile prințului Hector, fratele lui Paris. Ahile, numit de Homer „Ahil’ Peleianul”, convins de Ulise cel meșter la vorbă să participe la război, de partea aheilor, atacă orașele Troiei și, cu ceata lui de mirmironi, cucerește și ia prizonieri. Printre prizonierii luați se află și Briseis, preoteasă în templul zeului Apolo și verișoară cu Paris și cu Hector. Regele Agamemnon, vrăjit de frumusețea lui Briseis, i-o cere lui Ahile, iar acesta, ofensat, neputând să-l refuze, refuză în schimb să mai participe la lupte. Fără Ahile, grecii pierd bătălie după bătălie, și mulți eroi cad răpuși în ambele tabere. În una dintre bătălii este ucis și Patrocle, cel mai bun prieten al lui Ahile. Pentru că purta coiful, armura și armele lui Ahile, prințul Hector a crezut că are de-a face cu însuși Ahile și bucuria lui a fost pe măsură. De scurtă durată, însă, pentru că Ahile, înnebunit de durere că și-a pierdut cel mai bun prieten, îl provoacă la luptă pe Hector, îl ucide, îl leagă de car și-l târăște într-un iureș nebun în jurul Troiei. Toată cetatea rămâne mută la gestul lui nebunesc. Regele, Priam, îl roagă să înceteze, regina Hecuba urlă de durere, prințesa Andromaca, soția lui Hector, se frânge de durere. Ahile, neîndurător, se întoarce la cortul său cu trupul lui Hector legat de carul de luptă. Peste noapte, regele Priam intră în cortul lui Ahile, cade în genunchi, îi sărută mâinile și-i cere să-i dea trupul fiului pentru a-l cinsti după moarte. Crudul Ahile cedează rugăminților regelui și-i dă copilul, iar războiul se oprește pentru cele douăsprezece zile cât ține ritualul înmormântării.

Însângeratul război, povestit în hexametri de Homer și tradus de Dan Slușanschi în limba română, îl are în centru pe Ahile, nicidecum pe Paris, cum am fi tentați să credem. În plan secund sunt zeii, pentru că, în timp ce muritorii se bat în fața Troiei, zeii, Zeus, Hera, Poseidon și Hades, se amestecă în război încurajându-și protejații și blestemându-le rivalii. Și, împreună cu cei mai de temut zei și frați, tot Olimpul pare să fie părtaș la măcel: se fac și se desfac alianțe, se caută complici și se zădărnicesc planuri. În frumusețea versurilor lui Homer găsim zei înzestrați cu puteri miraculoase, dar cu trăsături și caractere umane: Poseidon se mânie, Hera își păcălește soțul, pe Zeus, Atena are ochii verzi și se îmbracă cu atenția unei muritoare ce dorește să fie remarcată de muritori și de zei deopotrivă. Povestea luptei, strategiile, ritualurile, rugăciunile, vorbele și portul troienilor și ale grecilor sunt prezentate de Homer elegant în descrieri și complex în dialoguri. Personajele au frământări interioare, greșesc, se căiesc, înving sau sunt învinși, iar cei rămași în viață merg mai departe.

Despre Homer nu se știu prea multe. Cercetătorii încă se mai contrazic și nu au reușit să descopere, cu certitudine, locul exact unde s-a născut legendarul poet și rapsod grec, autorul Iliadei și al Odiseei. Numele de „Homer” poate fi tradus fie „orb”, fie „captiv”, dar toată biografia poetului este învăluită în mister la fel cum Războiul Troian din Iliada pare a fi supranaturală, o desfășurare de forțe în care eroii acționează doar pentru a îndeplini, pe Pământ, poruncile zeilor din Olimp.

„Orice nouă traducere românească în versuri – și mai cu seamă în hexametric – a Iliadei nu poate să nu se raporteze la aceea întreprinsă cu un veac de om în urmă, în primul deceniu al acestui mult pătimit secol, de către eruditul George Murnu, unul dintre cei mai distinși eliniști ai noştri.” – scrie Dan Slușanschi în postfață. Războiul Troian a fost și ecranizat, din distribuție făcând parte Brad Pitt în rolul lui Ahile. Fiecare nouă traducere sau nouă ecranizare aduce, fără doar și poate, ceva în plus. Dar, înainte de toate, Iliada lui Homer rămâne o capodoperă și o referință pentru că-și are rădăcinile adânc înfipte în marea civilizație grecească. Dincolo de mitologie, de poezie, de istorie și de vers, unicitatea Iliadei rămâne peste veacuri și o încadrează în marile opere ce-ar trebui citite măcar o dată-n viață. Are ceva magic în ea, un parfum ce vine de tare departe.

„Hector, pe mine mă-ndeamnă și inima, și-ageru-mi suflet/ Ca să ajung cât de-aproape de iuțile nave, să aflu./ Hai, dar, înalță-nspre mine-al tău sceptru și jură-mi pe dată/ Că ai să-mi dai mie caii și carul cel luciu, de-aramă,/ Cel ferecat, care-l poartă pe mândrul Ahil’  Peleianul!”

Homer, „Iliada”, Editura Humanitas, anul publicării: 2019, nr. pagini: 568, traducere: Dan Slușanschi

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here