polirom.ro

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului. Ea reunește o suită de contribuții relevante ale autorului din presa culturală autohtonă a ultimilor ani, cele mai multe desprinse din rubrica de cronică de cultură din Dilema veche, și, dincolo de varietatea tematică intrinsecă demersului, articulează o viziune asupra lumii de o remarcabilă coeziune și claritate, folosind teatrul ca pretext ideal al reflecției culturale, istorice și sociale. Produse ale unui orizont temporal prin excelență impredictibil, textele descifrează, în fundalul anxietăților cotidianului, valențele revitalizante, constructive, ascendente conferite de actul artistic existenței umane.

„Lunar colaborez la revista Dilema veche, încercînd să sesizez secvențe importante din viața culturală europeană și să restitui evenimente biografice legate de întîlniri cu artiști, de călătorii marcante, de spectacole de excepție. Astfel se constituie un mozaic personal ce reunește fragmente disparate, dar asociate prin implicarea acestui spectator ce sînt pe «scena lumii». Shakespeare spunea că «lumea e o scenă» pe care sîntem actori și totodată spectatori – cînd jucăm, cînd privim, permutație nesfîrșită care ne invită să asumăm ca destin conversiunea funcțiilor și vertijul contrastelor. Pe «scena lumii», plăcerea provine din bucuria clipei și din caruselul neobosit al vieții. Este ceea ce vrea să confirme această sumă de eseuri.” (George Banu)


Editura Polirom, colecția Ego-grafii, carte publicată și în ediție digitală, nr. pagini: 280

FRAGMENT din eseul „Un teatru personal: marionetele”

„Vocaţia mea de spectator de teatru nu mai e ce-a fost. Pe un uşor fundal de scepticism, încetul cu încetul dau înapoi, spunându-mi că, în loc să văd spectacole, este preferabil uneori să visez la teatru. Visul se manifestă graţie unui teatru personal pe care, de-a lungul timpului, mi l-am constituit. Este vorba despre teatrul de marionete. Acestea îmi sunt dragi pentru că mă consolează.

*

Când, uneori, mai ales dimineaţa, la trezire, la ceasul privirii limpezi şi lucide, trec în revistă marionetele mele risipite prin casă, simt că ele mă seduc prin răbdarea de a aştepta. Par să aştepte un teatru care urmează să înceapă, un spectacol de imaginat, o posibilă reprezentaţie. Câţi literaţi nu au lăudat virtuţile „teatrului din fotoliu”! O mobilă banală, un fotoliu este locul reprezentaţiei ce nu va dezamăgi niciodată, mărturiseau toţi cei care priveau scena cu scepticism, de la Musset la Mallarmé. Mie nu cartea îmi proiectează în minte spectacolul de teatru, acesta îmi apare aievea datorită marionetelor.

*

Marionetele mele sunt venite de departe, de peste mări şi ţări, din regiuni exotice, greu accesibile, ale căror nume înseşi le susţin mitologia. De aceea, marionetele sunt învăluite în aura depărtărilor, aură astăzi dispărută, asfixiată de presiunea cohortelor de turişti. Marioneta aflată sub privirea mea este un accelerator al imaginarului. Un imaginar teritorial, cultural, dar şi afectiv. Cu fiecare dintre ele sunt legat de o fiinţă sau de un loc de neuitat, uşor de identificat. Ele se constituie în sigilii ale memoriei.

*

Aceste marionete sunt străine pieţelor indiferente, unde le poţi găsi de vânzare în versiuni degradate, depreciate, multiplicate în serie. Ale mele sunt rare, exemplare, ele au ajuns în casa unui emigrant care a ştiut să le ocrotească, pe ele, de asemenea emigrante. Deşi protejate, îngrijite, se simte că le este dor de ţara de origine. Dezrădăcinarea mă leagă de ele !

*

Marionetele care mă înconjoară rămân tăcute. Cu atât mai bine, deoarece comunicarea dintre noi se face printr-o întoarcere spre mine însumi. Marioneta este partenerul tăcut care nu întrerupe dialogul interior, dar nici nu-l bruiază cu sunete şi cuvinte, realizând astfel o subtilă complicitate. Îmi plac marionetele deoarece, fiind mute, îmi acordă privilegiul suprem: repausul lumii. Ele mă odihnesc şi mă liniştesc. Suntem singuri şi, ca într-un priveghi, tăcem împreună. Meditaţie profană!

*

Nu mă duc la spectacolele cu marionete pentru că nu-mi place să le văd „la lucru”, ci în repaus, nu-mi place nici să împart cu alţii succesele lor publice, prefer să conserv marionetele pentru reveriile mele.

*

Astăzi privesc cu afecţiune corpurile marionetelor vopsite în toate culorile, siluetele lor bizar strâmbate, fiinţe din lemn şi catifea, risipite ici şi colo, mereu relaxate. Stau nefolosite, iar eu mă regăsesc în această retragere din viaţa practică, pentru că şi eu sunt acum hărăzit repausului, pe care-l trăiesc cu aceeaşi resemnare ca şi ele.”


Puteţi cumpăra cartea de la:


George Banu este eseist și profesor universitar de studii teatrale. Stabilit la Paris din 1973. Ales de trei ori președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, este în prezent președinte de onoare al acesteia. Este, de asemenea, președintele Premiului Europa pentru teatru. A primit de trei ori premiul pentru cea mai bună carte de teatru în Franța. A fost de două ori laureat al UNITER, iar în 2007 a primit Premiul Prometheus pentru întreaga activitate. În 2014 a primit Marele Premiu al Academiei Franceze și Premiul „Gheorghe Crăciun” pentru Opera Omnia al revistei Observator cultural. Coordonează colecția „Le Temps du théâtre” la Editura Actes Sud. A primit titlul de doctor honoris causa al mai multor universități românești și europene. Responsabil (alături de Mihaela Tonitza Iordache) al reputatei antologii Arta Teatrului și coordonator al volumelor colective Teatrul de artă, o tradiție modernă, Repetițiile și teatrul reînnoit, De la vorbă la cîntec. În 2020 revista Secolul 21 i-a consacrat două numere în seria „Contemporanul nostru”. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. De același autor, la Editura Polirom au apărut: Peter Brook. Spre teatrul formelor simple (2005), Scena supravegheată. De la Shakespeare la Genet (2007), Iubire și neiubire de teatru (2013), Monologurile neîmplinirii (2014) și Scena lumii (2017).

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here