cronici

Un roman de dragoste, scris sub forma unor interviuri – despre „Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu” de Ion Jianu

Auzisem „lucruri” despre cuplul Vulpescu, chestiuni aruncate ici şi colo, mici răutăţi dâmboviţene. Că el a scris în România Mare sau că a fost senator şi membru în Consiliul Naţional al Audio-vizualului. Că ea, pe care o ştiam doar din ce citeşte toată lumea (sîc! – cine mai citeşte?), adică „Arta conversaţiei”, ar fi fost împotriva regulii cu „î” din „a” şi a lui „suntem”.

Soţii Vulpescu au fost un cuplu cât se poate de interesant pentru lumea literară românească, un cuplu-simbol pentru independenţa opiniei şi pentru distanţarea de vreun cerc literar de interese (sună cumva expresia asta!).

Orice am auzit despre soţii Vulpescu s-a pierdut în paginile acestei cărticele, care grupează patru interviuri luate Ilenei şi unul luat lui Romulus de către Ion Jianu, un publicist din Caransebeş, remarcat (şi) pentru cele şase cărţi despre echipa de fotbal Universitatea Craiova. Darul lui Ion Jianu, dacă e să-l căutăm potrivit artei interviului, e că s-a încăpăţânat să extragă unele răspunsuri şi atunci când a avut de-a face cu ocolişuri ori cu eschive. A ştiut să întrebe simplu, să repete când a fost cazul şi să-i împingă pe soţii Vulpescu către câteva confesiuni care vor rămâne.

Ileana Vulpescu a fost intervievată şi înainte, şi după 1989. Mai mult, în privinţa sa fiind vorba de patru interviuri, ori microinterviuri, în unele cazuri, cititorul poate constata cât de consecventă era Ileana Vulpescu şi, mai ales, cum nu uita ce anume spusese cu alte prilejuri. Fiind vorba despre întrebări la care răspundea în scris, probabil îşi păstra în dosare interviurile mai vechi, iar la una dintre chestiuni chiar repetă până la un punct un răspuns din urmă cu câţiva ani.

În ce-l priveşte pe Romulus Vulpescu, interviul realizat de Ion Jianu este din anul 1983 (ar fi fost potrivit şi unul de după 1989, ori de după „viaţa” la România Mare ori la CNA) şi are avantajul de a fi „live” – interviul păstrează oralitatea unei discuţii vii, în care ziaristul întinde tot felul de curiozităţi pentru a construi imaginea interlocutorului său.

Iar dacă la Ileana Vulpescu cititorul nu va fi surprins de eleganţa şi de echilibrul răspunsurilor – afectate de melancolie şi de drama propriei familii pe măsură ce interviurile se apropie de actualitate – în ce-l priveşte pe Romulus Vulpescu paginile sunt pline de un verb viu, tăios, condimentat nu de puţine ori de umorul celui pe care experienţa de viaţă îl învăţase că multe lucruri nu trebuiau luate în serios.

Amuzante sunt şi adnotările pe care Ileana Vulpescu le-a făcut pe marginea manuscrisului în partea care îi este dedicată soţului. Sunt acolo o emoţie pe care o ghiceşti printre rânduri şi un ceva care nu se spune şi nu se scrie legat de drama unei familii care nu face altceva decât să-şi urmeze destinul.

„O banalitate esenţială: are viaţa vreun sens?” se întreabă la încheierea unui interviu Ileana Vulpescu şi dincolo de întrebarea aceasta cade o tăcere grea, cu ecou în paginile următoare. Până la urmă, orice pagină încheiată e urmată de o altă pagină, iar orice punct are după el şi o majusculă… Soţii Vulpescu par să fi înţeles viaţa şi să fi luptat pentru propriul crez aşa cum o poţi face numai dacă ai lângă tine pe cineva care te înţelege.

Cei doi au fost meniţi unul altuia; înţelegi asta prin felul în care s-au raportat la literatură şi la semeni, din fineţea şi lipsa de stridenţă a felului în care au ştiut să ierte şi să rabde. Cum sunt puşi unul după altul, pentru că aşa e făcută o carte, din pagini succesive, ei arată fix ca doi îndrăgostiţi care şi-au văzut toată viaţa de relaţia cu literatura.

Ileana: „Dacă pe lumea asta, care nu ştie cum să-şi sape mai repede groapa, a mai rămas ceva care nu va salva pe nimeni, dar va mîngîia sufletele cît mai sînt pe pămînt, acest ceva este poezia.”

Romulus: „Întotdeauna mi-a plăcut să scriu pe hîrtie bună, măcar atîta să-mi permit. Ăsta-i luxul meu, măcar să scriu pe hîrtie bună, dacă de tipărit sîntem obligaţi să tipărim pe hîrtie mai proastă.”

Cartea lui Ion Jianu este un fel de roman de dragoste scris sub forma unor interviuri. E dragostea dintre Ileana şi Romulus Vulpescu, care se întrevede în felul în care s-au ajutat reciproc în proiectele lor literare, dar şi pasiunea pentru o literatură care poate nu le-a oferit înapoi întotdeauna pe măsura implicării lor.

Ion Jianu, „Arta conversaţiei cu Ileana & Romulus Vulpescu. Dialoguri peste timp”, Editura Vremea, 2016, nr. pagini: 112

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii şi pe elefant.ro.

despre autor

Constantin Piştea

Editor-coordonator citestema.ro.

scrie un comentariu