librariadelfin.ro

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Ziua Ajustării de Chuck Palahniuk, apărut de curând în „Biblioteca Polirom”, și în ediție digitală, traducere din limba engleză şi note de Alex Văsieş.

Oamenii răspândesc vestea pe la colţuri, şi numai celor în care au încredere: Ziua Ajustării se apropie. Au aflat dintr-o celebră cărticică-manifest. Acum sunt pregătiţi. În acest roman de un umor caustic, primul după mai mulţi ani, Chuck Palahniuk face ce ştie el mai bine: o critică usturătoare la adresa absurdităţilor din societatea americană de astăzi. Politicieni bătrâni şi corupţi pun la cale o soartă cruntă pentru tinerii bărbaţi ai ţării, muncitorii visează să-i anihileze pe bogaţi, în vreme ce profesorii expun la cursuri teorii care anunţă un viitor fără speranţă. Şi, pe un site din ce în ce mai popular, un proiect macabru adună semnături în fiecare zi. Pentru că, atunci când Ziua Ajustării va veni, nu mai încape îndoială: extremismul, presa faptelor alternative şi teoriile conspiraţiei ce bântuie societatea astăzi îşi vor fi arătat roadele înspăimântătoare.

Cartea poate fi cumpărată de la:


„O parodiere a numeroaselor absurdităţi din societatea noastră…” (New York Post)


FRAGMENT

„Oamenii încă vorbesc despre un binefăcător. Un băiat bun, cum găsești în orice mulțime. Un băiat de altar, gen favoritul profesorului, intră în Secția de Poliție Sud-Est privind în stânga și-n dreapta și șoptind cu mâna căuș apropiată de gură. S-a făcut întuneric, e trecut de miezul nopții când puștiul intră cu gluga trasă, cu capul plecat, purtând – lucru surprinzător – ochelari de soare. E Stevie Wonder al nimănui. Fără baston alb, fără câine. Întreabă șoptit dacă poate vorbi cu cineva responsabil. Îl întreabă pe sergentul de serviciu de la recepție. Șoptește:

— Vreau să raportez o infracțiune care urmează să aibă loc.

Sergentul de serviciu zice:

— Ai vreun act?

Poartă o șapcă de baseball cu cozorocul lăsat în jos și gluga trasă peste vârful șepcii de baseball. Spărgătorului ăstuia de petreceri, cetățean îngrijorat, i se văd doar nasul și gura, are pete întunecate de transpirație pe spatele bluzei de trening și zice doar:

— Nu pot să-ţi spun ţie, bine?

Scutură din cap.

— Și nici în public.

Deci domnul sergent de serviciu sună pe cineva. Sergentul face ditamai spectacolul din apăsarea unui buton, ridicarea telefonului și deplasarea degetelor pe taste, fără să își ia vreo clipă ochii de la puștiul ăsta cu ochelari de soare, și întreabă dacă e vreun detectiv care poate coborî în hol ca să ia o declarație. Da, un posibil pont. Sergentul se uită la mâinile băiatului și nu le poate vedea, din cauză că sunt îndesate în buzunarele din față ale bluzei de trening, un semn nu foarte bun. Sergentul tot dă din cap. Arată cu bărbia, adică: „Vrei să-ți ții mâinile ca să le pot vedea și eu?“.

Puștiul se supune, dar își tot mută greutatea de pe un picior pe altul, de parcă în ultima sută de ani a uitat să se pișe. Întinde gâtul în toate părțile, ca și cum se așteaptă să intre cineva de pe stradă prin spatele lui. Puștiul e gen „Nu mă pot lăsa expus aici în halul ăsta“.

Are ceva puștiul, cu brațele atârnând drepte pe lângă el în timp ce e hiperactiv de la brâu în jos, de parcă ar fi în Riverdance sau de parcă ar juca într-un film porno, exact așa cum un star porno își ține brațul de pe partea cu camera de filmat moale, tras în spate, paralizat, în timp ce dă din șolduri, ca și cum acel braț ar încerca să fugă din scenă, dintr-o jenă lesne de înțeles.

Sergentul de serviciu face ceva gen „Goleșteți buzunarele“, îi arată cu mâna cumințelului ăstuia o poartă cu detector de metale, cum găsești în orice aeroport.

Liderul ăsta cercetaș își scoate portofelul și telefonul și le pune într-un bol de plastic. După o lungă ezitare, și ochelarii de soare. Obișnuita rutină care privește securitatea patriei. Ochii puștiului tresărind. Ochi albaștri sub sprâncenele unite de îngrijorare. Face o strâmbătură care într-o zi îl va umple de riduri.

În secția de poliție se aude un zgomot ca un pocnet, ca o împușcătură, ca o armă care se descarcă, doar că înăbușit, poate afară. Puștiul tresare violent. Aproape sigur un foc de armă.

Detectivul face:

— Ești drogat, fiule?

Puștiul are o expresie de parcă tocmai a văzut din spate persoana greșită mergând dezbrăcată pe bicicletă. Vocea îi scade brusc, îi devine de-a dreptul pițigăiată când spune:

— Pot să-mi iau înapoi portofelul?

Detectivul:

— Toate la timpul lor. Ai venit pentru asasinatele pe cale să aibă loc? continuă el.

Și puștiul face:

— Știți deja?

Detectivul îl întreabă pe puști cui i-a mai zis.

Și puștiul, un membru util al societății, spune:

— Doar alor mei.

Detectivul îi înapoiază puștiului portofelul, cheile, ochelarii de soare și telefonul și îl întreabă dacă poate să-i sune pe ai lui sau să le trimită un SMS și să-i convingă să vină aici, la secție, chiar în momentul ăsta.

Detectivul zâmbește.

— Dacă ai un minut, îți pot răspunde la toate întrebările.

Zvâcnește din cap spre camera video din tavan:

— Nu aici.

Detectivul îl duce pe puștiul ăsta, cel mai proaspăt erou al Americii, pe un coridor din beton și coboară pe scările de incendiu, trecând prin două uși de metal pe care scrie „Accesul permis doar persoanelor autorizate“. Îl duce pe puști spre o ușă de metal. O descuie cu o cheie. Deschide ușa larg.

Părinții puștiului îi trimit un SMS că vin să-l ajute. Îi scriu să nu se sperie. Dincolo de ușa de metal e întuneric și pute. Putoarea unei toalete înfundate. Puștiul îl urmează pe detectiv. Ai lui îi scriu că sunt în hol.

Aici vine partea cea mai tare. Detectivul aprinde luminile. Turnătorul ăsta, cârtița, vede stivuite în mijlocul încăperii o grămadă de haine însângerate. Apoi vede mâinile atașate fiecărei mâneci. Sunt doar haine și pantofi și mâini, pentru că fețele și capetele au fost complet distruse. O voce îndepărtată, înăbușită, dintr-o altă încăpere spune:

— Singura calitate care ne unește cu adevărat e dorința noastră de-a fi uniți…

Atunci, băiatul nostru de altar se întoarce spre detectiv ca să-i ceară ajutorul și nu vede nimic altceva în afară de gura țevii îndreptate direct spre fața lui.”


Charles Michael „Chuck” Palahniuk (n. 1962, Pasco, Washington) este considerat unul dintre cei mai originali şi mai inventivi scriitori americani contemporani. A studiat jurnalismul la Universitatea din Oregon şi, după absolvire, în 1986, s-a stabilit în Portland, unde a schimbat diverse slujbe înainte să se dedice scrisului. Deşi primele cărţi i-au fost refuzate de editori, care le considerau prea riscante din cauza atmosferei lor sumbre, după publicarea romanului Fight Club (1996), cariera sa literară şi-a schimbat definitiv cursul. A scris până în prezent peste douăzeci de romane şi cărţi de non-ficţiune, traduse deja în numeroase limbi. La Editura Polirom au apărut, unele în mai multe ediţii, Fight Club, roman distins cu mai multe premii şi ecranizat în 1999, într-o producţie cu Edward Norton, Brad Pitt şi Helena Bonham Carter în rolurile principale, Jurnal, Bîntuiţii, Cîntec de leagăn, Monştri invizibili, Sufocare, Rant, Supravieţuitor, Pygmy, Snuff, Blestemaţi, Apocalipsa, Beautiful You şi Inventează ceva.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here