O surpriză plăcută, sosită de pe meleaguri mai apropiate decât ne-am putea imagina, e traducerea primei cărți scrise de Norris von Schirach la Editura Humanitas Fiction, în colecția Raftul Denisei (Blasse Helden/Cei mai frumoși ani din viața lui Anton). Scriitorul născut în Germania locuiește și scrie în prezent în București, iar cel de-al doilea roman al său, Der Schneeleopard (Leopardul alb), va apărea la Penguin Random House anul viitor.
Cei zece ani petrecuți în Rusia și cunoașterea îndeaproape, la cald, a sufletului rusesc în mijlocul unui tărâm care pare permanent înghețat a dus la scrierea acestui prim roman în care universul anilor ’90, post-sovietic, se dezvăluie din perspectiva unui personaj aparte. Anton se simte aici, în primii ani, ca un îndrăgostit onest de viață, de lux, de femeile frumoase, de cultura înaltă și de concertele nenumărate de muzică clasică.
Dacă am putea reconstitui romanul sub forma unui puzzle, am regăsi aici imagini de-o splendoare unică, alături de peisaje de-un dramatism cutremurător, apropiate inimilor din Europa de Est care au întâlnit perioadele unei tranziții greoaie, sufocante și nedrepte. În Rusia, extremele conturează o lume zdruncinată de eșecul politic al lui Gorbaciov, de prăbușirea, de la înălțime, a unui mecanism care nu poate funcționa atâta vreme cât puterea se află încă de partea celor pentru care valorile morale nu există.
Se pun însă în mișcare, în fiecare zi, rotițele unor afaceri la care au acces doar puțini (printre care și Anton) și la care cei mai mulți privesc fie neputincioși, fie pun umărul la afacerile frauduloase care dezbină teritorii, dezmembrează industrii sau profită de ariile deja falimentare.
Aproape de fiecare dată, la fiecare vizită pe care o face Anton în aceste locuri, adesea îndepărtate, descoperă cu uimire și cu admirație că multe dintre afacerile cândva înfloritoare sunt ținute încă în viață de o mână de femei fascinante, splendide. Acestea mișcă fire invizibile, din birouri mici, au gesturi precise care, de multe ori, reinstalează echilibrul și-i amintesc lui Anton de un matriarhat ideal, dar puțin probabil în acel univers.
Haosul economic împarte societatea și adâncește faliile de netrecut, stabilind totul la doi poli extremi: ai bogățiilor și ai falimentelor, ai degradării morale și ai celor care visează cu ochii deschiși la culmile pe care nu le pot atinge: „Rămași fără privilegiile lor, locatarii lui, letargici și devastați de amărăciune, priveau lumea de azi pe care n-o puteau înțelege. Spre deosebire de ultima răsturnare epocală, de data aceasta, protagoniștii fuseseră lăsați în viață; în schimb, ei erau ignorați. Nimeni nu simțea că are vreo răspundere față de ei”. Mai sunt, de exemplu, și cele două femei din salonul la care Anton merge să se tundă, fascinate de un univers care le este închis și spre care privesc cu o curiozitate aproape copilărească și înduioșătoare.
Anton se potrivește acestui peisaj fiind el însuși supus unor contradicții interioare, fiind un exotic care va reuși să se adapteze de-a lungul anilor („În Rusia, nimeni nu obișnuia să-și plângă de milă, iar relatarea seacă a strategiilor lor de supraviețuire îi tăia respirația. Atunci, timp de o clipă, Tania era cuprinsă de emoție. În lumea ei, străinul acesta sentimental era o apariție exotică”), va îndeplini ceea ce se cere de la el până la un punct, până la granița pe care va descoperi că nu o poate trece. Caracatița uriașă pe care credea că o cunoaște va arăta că este mult mai mare decât lasă să se vadă și că este într-o continuă expansiune.
„Sufletul rusesc” e zugrăvit aici prin acțiunile felurite ale celorlalți, prin această lume care încearcă să intre într-un tipar nou pentru care pare că este mult prea mare, mult prea în mișcare, fiind însă vorba de o traversare nefastă și imposibil de oprit. „Sufletul rusesc a fost o idee de marketing lansată de niște scriitori din secolul nouăsprezece”, se va spune, la un moment dat, însă sufletul rusesc există, cu adevărat, tocmai în inimile acelor femei care, din mijlocul unor ținuturi care par uitate de Moscova, reușesc să păstreze vie speranța unui viitor mai bun.
Contradicțiile din societatea rusească sunt și în sufletul lui Anton, fragmentările își găsesc și aici locul, senzația de apartenență și dorința de a se desprinde, în același timp, există într-o singură inimă: „Atunci când era în brațele unei rusoaice, lumea aia de afară putea să fie oricât de ostilă. Atunci, căldura lor ținea la distanță toate abisurile și toți demonii. Nevoia de protecție pe care o simt bărbații. El credea că femeile făceau asta inconștient, că gesturile și tandrețurile lor absolut speciale erau acelea care-l salvau”. Nimic nu salvează însă această roată uriașă care își macină propriile valori, cum nimic nu-l poate salva pe Anton în afară de extirparea din inima unui uriaș care-și scrie propriile reguli.
Un roman apreciat de însuși Evgheni Vodolazkin, Cei mai frumoși ani ai lui Anton reorganizează, prin întrebări esențiale, printr-o perspectivă obiectivă, chiar societatea contemporană cu neroziile și, totodată, frumusețile ei. Un roman în acorduri de muzică clasică, în ton cu pasiunile romanticului de 32 de ani, nevoit să descopere, în cele din urmă, chipul din ce în ce mai greu de privit în ochi al orașului mult iubit.
Norris von Schirach, „Cei mai frumoși ani ai lui Anton”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, nr. pagini: 296, traducere: Victor Scoradeţ
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Andrej Lišakov pe Unsplash
A debutat cu poeme în antologie în 2015 și cu proză scurtă în antologia „Cum iubim”, Vellant, 2016. Primul roman, „Camera de probă”, a apărut în 2017 la Editura Eikon, urmat de „Memoria corpurilor” în 2018.
Din octombrie 2019 a fondat şi co-organizează Clubul de carte CititOARE - club de lectură cu scop terapeutic, dedicat mamelor.
- Libertatea unei vieți – despre „Memoriile unui urs polar” de Yoko Tawada - 15 august 2022
- Frumusețea pierdută a trecutului – despre „Domnul Wilder și cu mine” de Jonathan Coe - 27 iulie 2022
- Cât din ceea ce trebuie să confruntăm în viață e creat de noi înșine? – despre „Ventrilocul” de Corin Braga - 24 iulie 2022
