cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Unde începe poezia? – despre „Urmele încercării” de Marin Mălaicu-Hondrari

La Festivalul Internaţional de Poezie București, în cadrul evenimentului despre Mornin’ Poets, din public s-a pus o întrebare interesantă care mi-a rămas în minte. Era ceva de genul „Când scrii poezie, care este momentul când începe să apară poezia?” Ei bine, m-am tot frământat la gândul ăsta, și am mers și către filmul „Cercul poeților dispăruți”, când Robin Williams le spune elevilor de ce noi, oamenii, citim și scriem poezie. Apoi am citit „Urmele încercării” al lui Marin Mălaicu-Hondrari, iar aceste încercări de a răspunde s-au deconectat complet și am rămas în acel stadiu în care te uiți la o intersecție în care poți alege una din trei direcții și pare că niciuna nu este de „Doamne-ajută!”.

Evoluția poeziei ne găsește pe noi, românii, la cumpăna dintre clasic și modern, cu doritori avizi de clasic, dar și iubitori de poezie modernistă, totuși parcă mai mulți clasiciști decât moderniști. Să încerci să oprești evoluția este similar cu a omorî acel ceva, indiferent că este animal, om sau poezie. Marin Mălaicu-Hondrari se joacă bine cu cele două categorii de poezie și nu se ferește să folosească cu îndrăzneală cuvinte catalogate clasice în poezie, precum dor, iubire, a ciopli, puf, storuri, în poeziile din volumul „Urmele încercării” și care descriu o lume singulară, investigatoare, descriptivă, a vieții personale sau înconjurătoare.

beau un ceai cald
mă uit pe fereastră
telefonul mi-e mort
mi-e tare dor de tine.

Pornind de la statutul de simplu cetățean, iubit, emigrant, tată, fiu, într-o lume în care poezia nu pare să mai aibă loc de atâtea nimicuri care formează viața în sine, Mălaicu-Hondrari prezintă fapte concrete, situații, decizii, într-o manieră nu doar simplistă, dar încercând să creeze poezia din acele nimicuri ale vieții de care nici nu mai ținem cont (a bea o bere, a gândi, a spăla, a vorbi la telefon). Acțiunile sunt descrise lent, cum este de fapt și vorba poetului atunci când discuţi cu el, și te lasă să pătrunzi fiecare moment, să te gândești la el și să faci din nimic un fapt.

Am vorbit la telefon mai bine de o oră,
ceva atât de neobișnuit pentru noi
încât am uitat de ce o sunasem.
Apoi ea a închis și eu am rămas la fereastră,
mă uitam peste câmp.

Volumul are trei secţiuni, una care include calupul de poezii „Urmele încercării”, apoi „Șapte poeme pentru Alexandra”, care de fapt sunt șase și în care se află și poezia care dă titlul volumului, iar totul se încheie cu o „Addenda” formată din poezii apărute în antologia „Parodii Originale” coordonată de Florin Lăzărescu la Muzeul Literaturii Române Iași în care autorul „parodiază” în cinci poezii pe Eminescu, Topârceanu, Otilia Cazimir, Alecsandri și Mihai Codreanu.

Revenind la întrebarea de la începutul cronicii, am constatat că poezia începe unde vrea ea și când vrea ea, atât timp cât este scrisă. Poate începe la fereastră, la o bere, fumând, sau chiar la gândurile despre tata. Pentru că totul poate fi poezie dacă destăinuie intimitatea ta sau a spațiului tău. Pare bizar pentru un clasic să scrii poezie despre privitul pe fereastră, dar nu întotdeauna privitul este poezia, ci de ce, cum, unde, când privești.

Tatăl

Era înalt, slab, harnic, isteț și bețiv.
În lunile de abstinență umbla c-o Biblie la el,
prindea culoare în obraji și mânca de trei ori pe zi.
Până când se întâmpla ceva și
pe ușa pe care ieșea pocăit intra beat.
Mai întâi îl dădeau afară din serviciu,
apoi îl dădeau afară de la pocăiți,
iar mama îl dădea afară din casă.
Și-atunci dispărea cu lunile,
încerca niște meserii. A fost bun cu mine,
m-a ținut în sărăcie, m-a hrănit cu visuri.
M-a învățat să nu-i întorc mamei vorba,
să nu fur, să umblu curat, să merg pe bicicletă,
să fac o claie de fân ca lumea.
O dată pe an îi curăț mormântul
de buruieni. Mi-ar fi plăcut
să mă îmbăt cu el, să merg cu el pe stadion
și la femei. Dar știu că lui nu i-ar fi plăcut,
pentru că mai era și solitar și cândva o iubise pe mama
și-și respecta copiii.

Marin Mălaicu-Hondrari, „Urmele încercării”, Editura Charmides, anul publicării: 2021, nr. pagini: 63

Cartea poate fi cumpărată şi de la:

Dacă vrei să susţii site-ul, click sau scan (mulţumiri!):


Fotografie reprezentativă: Hannah Tims / Unsplash

despre autor

Constantin Buduleci

Constantin Buduleci (n. 1979, Cisnădie) este pasionat de scris și citit. În 2022 a apărut la editura Tracus Arte volumul de poezie „Orașul covoarelor”. A publicat proză în revista Iocan și versuri în revistele Oglinda literară, Revista de povestiri, Viața medicală și OPT motive (platformă online). În 2016 a luat Premiul I pentru proză acordat de revista Dor de Dor (Călărași). A participat în 2019 la cursul de scriere creativă ținut de Florin Iaru și inițiat de Casa de cultură din Cisnădie și în perioada 2020-2022 la Atelierele Mornin’ poets coordonate de Simina Diaconu și Andrei Zbîrnea. Scrie cronică literară în revista Planeta Babel și pe site-ul citestema.ro. De profesie este economist.

scrie un comentariu