Am început să scriu romanul la începutul anului 2016 și, după mai multe pauze și reveniri asupra textului, l-am finalizat în această vară.
Textul urmărește trei fire narative principale, care împreună țes o poveste a generației mele, oameni născuți la sfârșitul anilor 80 – începutul anilor 90. Pe fundal, avem o frescă a anilor 90, văzuți prin ochii unui tânăr adult care-și „revizitează” copilăria, iar în prim-plan, mai acute și greu de surprins, avem două fire narative mai apropiate prezentului. Unul vorbește despre migrație, folosindu-mă de experiența mea în Londra, unde, ajuns cu foarte puțini bani, am avut timp de 10 luni diverse joburi, de la salahor în construcții la food runner într-un restaurant cu specific indian; al treilea fir e axat pe întoarcerea în țară, fiind în același timp o poveste despre încercarea de a-ți „(re)găsi locul”, dar și despre felul în care negociem și coexistăm cu amintirile noastre, cu traume mai mici sau mai însemnate pe care mai degrabă le-am cauzat decât le-am suferit. Una dintre mizele șirului de „povești” împletite este, pentru personajul narator, neîntreruperea comunicării cu o persoană din Londra.
Romanul „Rugină” de Valentin Covaciu, câştigător al concursului de manuscrise Prozoteca, 2019, va fi prezentat publicului în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, vineri, 22 noiembrie, de la ora 13:30, în prezența autorului. Evenimentul dedicat lansării romanului va avea loc la spațiul de evenimente Mircea Nedelciu și va fi moderat de Alexandra Blendea, redactorul cărții.
Editura Casa Cărții de Știință a relansat, în acest an, concursul de manuscrise (volum de proză scurtă și roman), într-o formulă nouă, PROZOTECA. Concursul nu mai este unul exclusiv de debut, ci se adresează tinerilor prozatori (limita de vârstă: 40 de ani) din toată ţara. Din juriu au făcut parte Alex Goldiș, critic literar, și Horia Corcheș, scriitor.
De asemenea, „Rugină” va fi lansat în orașul autorului, joi, 5 decembrie, de la ora 18.30, în Bastionul Măcelarilor din Cetatea Medievală Târgu Mureș.
Cartea va fi disponibilă în librăriile din Cluj-Napoca, în librăria „Mihai Eminescu” din București și va putea fi comandată de pe site-ul editurii (http://www.casacartii.ro/) și de pe platformele: emag.ro, okazii.ro și carturesti.net.
„(…) Romanul nu poate fi lăsat din mână de la primele pagini datorită unui talent de povestitor ieșit din comun pentru un debutant: Covaciu are o bună imaginație anecdotică, fler psihologic, capacitatea de a transcrie cu umor paradoxurile mărunte ale cotidianului și, nu în ultimul rând, dezinvoltura stilistică necesară pentru a da voce unor personaje excentrice.” – Alex Goldiş
Valentin Covaciu a studiat Limba și Literatura Română – Limba și Literatura Engleză în cadrul Facultății de Științe și Litere a Universității „Petru Maior” din Târgu Mureș (în prezent Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade”).
A copilărit în satele Râciu (județul Mureș) și Telec (județul Neamț), a făcut liceul în Târgu Mureș. A trăit un an în Cluj-Napoca și aproape un an în Londra.
Din liceu cochetează cu presa fiind implicat în proiectul „Versus” – un ziar realizat integral de elevi, a continuat să scrie pentru săptămânalul Opinia Mureșeană, iar din 2010 a început să lucreze la cotidianul Zi de Zi, inițial ca tehnoredactor, apoi ca reporter pentru domeniile cultură și învățământ.
Împreună cu Andrei Vornicu, prin Asociația Podium, a inițiat proiectul „Scriitori la școală”. Începând din anul școlar 2017-2018, până în prezent, în cadrul proiectului 15 autori contemporani români și maghiari s-au întâlnit cu elevi de liceu în timpul orelor de Limba și literatura română/maghiară.
Din 2017, face parte din echipa companiei independente Teatru 3G din Târgu Mureş.
Primele două volume de proză le-a publicat în 2008, „Solo de palavre” și „Caricaturi afunde”, la editura „Ardealul” din Târgu Mureș. După aceea, a publicat sporadic, fragmente de proză sau povestiri, în revistele Vatra și Discobolul.
A citit fragmente din romanul „Rugină” (titlul inițial fiind „Omul de Tinichea”) în cadrul „Atelierului de literatură LitArt” și al Cenaclului revistei Vatra.
scrie un comentariu