Cuprinzând primele cinci volume de poezie publicate de Dumitru Crudu, respectiv „Falsul Dimitrie”, „E închis, vă rog nu deranjați”, „Șase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente”, „poooooooooate” (cu exact nouă „o”-uri) și „Eșarfe în cer”, antologia „Falsul Dimitrie” reprezintă gânduri, istorii personale și bucăți de suflet, toate transformate în poezie.

Primul volum, „Falsul Dimitrie”, este un amestec de lumini și umbre despre omul de dincolo de masca solidificată a sufletului, omul real, cel care stă ascuns în interior și vrea să se arate. Om al clipei, poetul observă ce se întâmplă în jur, ce rezonează cu ce se întâmplă și povestește.

„să fii singur ca un/ cuțit ce intră în pâine/ și apoi în salam/ ca bucățelele alea subțiri/ de salam rotunde/ care se rostogolesc pe masă// să fii singur ca o sticlă/ de chefir goală/ ca un dop de/ șampanie/ ce sare în aer// să fii singur-singur/ și să scrii poemul ăsta.” („Falsul Dimitrie” (1994), pag. 13)

„E închis, vă rog nu deranjați”, poezii de dragoste, atipice, un joc de cuvinte în care totul este permis, au ca surse de inspirație de la obiectele din cameră, oameni și natură, până la presupuneri, reacții și logică. Poemele sunt lacrimi gemene cu mintea în trecut și cu ochii în viitor oferite în schimbul unor sentimente uitate în toamnele altor iubiri.

„cu mâinile treceam prin parc/ dar tu/ nu mă vedeai/ un geam puneam/ și un geamăt se auzea/ din gard/ cu garda depășeam/ și ardeam de febră/ alții beau bere/ spumoasă/ așa-s femeile/ îmi spuneai/ iubesc logica/ și siguranța/ gura ta se uita/ țintă la mine.” („cu mâinile treceam”, pag. 79)

Șase cânturi pentru cei care vor să închirieze apartamente”. Dacă forma se naște din ritm, iar ritmul este un aspect al timpului, atunci orice formă este doar un moment înghețat. Dumitru Crudu surprinde acest moment, din mai multe ipostaze, le amestecă într-un tablou de contraste și-l redă sub formă de cânturi.

„eu stau pe scările casei mele/ și alături porumbeii/ ciugulesc firmiturile de pâine/ pe care le aruncă/ cetățenii de la geamurile/ luminate/ și eu sunt mort de foame Doamne/ prietenii mei au plecat/ din sălile luminoase/ porumbeii demult au ciugulit/ ultimele firmituri/ ușile se închid/ a trecut demult de miezul nopții/ iar eu stau pe scările astea reci/ de la intrarea în imobil -/ și de fapt pe nimeni/ tine te/ aștept Doamne” (pag. 97)

„poooooooooate” echivalentul lui „ce-ar fi fost dacă” – o lume întreagă de gânduri așternute în poeme, exact așa cum apar, în avalanșă. Firescul se amestecă cu nefirescul, realul cu abstractul și poetul, așezat în mijlocul lumii, pe un scaun care se rotește, privește, simte și scrie. Brut, pur, folosind o estetică a urâtului care alunecă din când în când spre extrem, dar nu rămâne acolo, ci se întoarce. E ca și cum ar vrea să știm că știe că, poate, apusul este doar răsăritul văzut de la spate.

„distanța dintre pleoapa/ de sus și cea de/ jos este uriașă/ crește/ îngrozitor/ am niște ochi de/ bovină pupilele se/ măresc tot/ timpul genere mele/ sunt în/ flăcări ard/ sprâncenele mele sunt/ smulse/ fir cu fir îmi arunc/ clipă de clipă/ sare în/ ochi distanța/ dintre buza de/ sus și cea/ de jos este uriașă (…)”  (pag.125)

„Eșarfe în cer”.Lumea adevărului, cea de dincolo de logică, rațiune sau înțelepciune, de neînțeles câteodată, și care ni se relevă în momente de cumpănă când suntem bolnavi sau la un pas de moarte este surprinsă, prin stratul de condiționări impuse de minte, până-n substratul cel mai intim: la nivel de emoție primară. Se spune că „nimeni nu intră în împărăția lui Dumnezeu fără să danseze”. Abia după ce ai dansat o vreme, realmente, dansul vieții și-ai devenit viața însăși, poți începe să fii.

Printre poemele narative ale acestui volum am găsit unul fără titlu, preludiu al volumului de proză scurtă „Moartea unei veverițe”:

 „MĂ ÎNVÂRTEAM PRIN CURTEA înghețată și lunecoasă/ a spitalului așteptând-o să iasă,/ când am văzut o haită de maidanezi înconjurând/ o veveriță, când am văzut o veveriță/ țopăind în mijlocul unei haite de câini/ turbați care strângeau cercul/ care clănțăneau (…)” (pag. 173)

Antologia are la final „Poeme inedite” și „Fracturismul” – manifestul integral și original din 1998 – și concluziile  fracturismului după 16 ani de la emiterea teoriei (interviu apărut în „Semne bune”, în care Ana Mănescu a fost în dialog cu scriitorul Dumitru Crudu). Două surprize mai mult decât plăcute.

Dumitru Crudu, „Falsul Dimitrie”, Editura Cartier, 2014, 208 pagini

Sursa foto scriitor: pagina de Facebook Dumitru Crudu

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here