Scriitoarea şi activista pentru drepturile omului Susan Abulhawa și-a construit noul roman, În fața lumii lipsite de iubire (Ed. Polirom, 2023), în jurul conflictului israelo-palestinian și, totodată, în jurul unei protagoniste care este, din nenumărate puncte de vedere, exemplul perfect al destinelor prinse în mijlocul unor conflicte armate care țin de generații întregi.
Tânăra refugiată palestiniană Nahr trăiește deja ca martoră a suferinței mamei și bunicii, a celor care s-au văzut mutați din locurile copilăriei, din casele pline de amintiri, din mijlocul unor vieți aruncate în bătaia vântului și, adesea, în pericol de moarte. Este realitatea unor teritorii aflate permanent în război sau sub armistiții fragile, cu încălcări flagrante ale drepturilor omului. Protagonista își scrie povestea pe trei mii de pagini din Cub, o închisoare israeliană în care ajunge după ce viața a condus-o de mână până în acest punct. Născută în Kuweit, cu planuri mărețe ca orice tânăr aflat la început de drum, îndrăgostită de țara adoptivă și, în același timp, observând constant diferențele care se făceau între palestinieni și cetățenii Kuweitului, Nahr descoperă că fiecare vis al său începe să se destrame, mai ales după ce e abandonată de soț la puțin timp după căsătorie.
Susan Abulhawa pune în centrul romanului său, dincolo de cadrul politic și teatrul de război, și o poveste de iubire, singura adevărată trăită de Nahr și singura care va conta. Prizonieră în Cub, Nahr trăiește în conformitate cu unicul adevăr, cu propriile valori și cu convingerea că nu se poate abandona pe sine în ciuda unei lumi din care pare să se fi evaporat iubirea pentru aproape:
„Mă întreb dacă există pe undeva o ființă care să cartografieze călătoria vieții mele neînsemnate așa cum fac eu cu cea a furnicilor.”
Continuă să scrie, urmărindu-și eșecurile și reușitele, fricile și speranțele, descoperind că poate fi autentică în ciuda unor alegeri pe care alți oameni le-ar judeca aspru. Devine un pilon de bază al familiei sale, își redescoperă mama după ce trece prin experiențe marcante, se reîntoarce la un sine al copilăriei hrănindu-se totodată cu o forță aparte, aceeași forță care nu o curmă nici atâta vreme cât se află închisă:
„Clipele acelea în care o străină făcea piruete într-o rochie superbă trebuiau să-mi aparțină ca să le împărtășesc cu mama. Dar a fost nevoie să devin altcineva, a trebuit să cunosc rușinea, violul și exilul ca să apreciez pe deplin faptul că mama mea, o văduvă simplă cu o educație elementară, era o artistă extraordinară.”
Este o călătorie care ar putea fi privită dintr-un unghi al deformării, însă este, în realitate, un drum al adevărului, al binelui care încearcă să privească nedreptatea în ochi și să o arate cu degetul lumii întregi.
Îl va cunoaște în cele din urmă pe Bilal, fratele soțului care o abandonase și se va îndrăgosti de el, înrolându-se și în rezistență și devenind interesată de tot ceea ce însemna viața politică, din ce în ce mai conștientă de impactul major pe care deciziile luate la nivel înalt frângeau destine și curmau vieți. Va deveni astfel o eroină, va fi o martiră a timpurilor moderne, un simbol al celor nevinovați care trebuie să se apere pentru a supraviețui:
„Felul în care Israelul a atacat Palestina și i-a arestat pe majoritatea bărbaților a năucit pe toată lumea, dar n-a trecut mult timp și rezistența s-a regrupat.”
Nahr este personajul care nu ajunge în paginile ziarelor, acolo unde apar doar cifre și reportaje care privesc teritoriile și locuitorii ca un întreg, ascunzând astfel oamenii și chipurile lor, mărind distanța dintre cei care i-ar putea ajuta și cei care așteaptă un semn că nu se află în fața unei lumi lipsite de orice speranță.
Vor fi nenumărate momentele în care se va îndoi de sine, momentele în care îi va fi cumplit de greu să meargă mai departe:
„Viața mea părea lipsită de un țel și dădeam vina pe întreaga Iordanie. Pentru că nu era Palestina. Pentru că Bilal nu era aici. Pentru că aici nimeni nu avea nevoie de mine.”
Istoria Palestinei devine propria sa istorie, întreaga durere a unui popor devine durerea sa. Susan Abulhawa scrie cu minuțiozitate și din perspectiva activistei pentru drepturile omului, scrie pentru ca uitarea să nu îngroape istoria unui popor rămas fără țară.
Iar Nahr își va pune întrebările la care, fără îndoială, Susan Abulhawa a știut cel mai bine să răspundă odată cu acest roman, urmare firească a eseurilor sale politice și a tuturor celorlalte demersuri literare anterioare:
„Nu știu ce m-a îndemnat să scriu tot. Ca să consemnez corect faptele? Să-mi declar fără ascunzișuri dragostea pe care alții o consideră jignitoare? Ca să-mi treacă timpul mai repede? Să marchez locul meu în lume? Să injectez viață în această cutie fără viață? Să declar, pur și simplu, că am supraviețuit? Să-l păstrez pe Bilal aproape de mine?”
Ceea ce îi reușește, fără îndoială, e să tragă un nou semnal de alarmă cu privire la faptul că, în prezent, tragediile nu au o formă fictivă, chipurile nu sunt digitale, oamenii nu sunt doar nume dintr-o listă.
Nahr e un personaj care amintește întrucâtva de Leila lui Elif Shafak din „10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie”, amândouă fiind femei care nu mai pot fi salvate, nu mai au parte de libertate sau își pierd viața, însă nu pierd lupta cu adevărul, ci rămân în memorie ca personaje imposibil de uitat. Romanul lui Susan Abulhawa salvează, așa cum face și Elif Shafak, o fărâmă de viitor.
Susan Abulhawa, În fața lumii lipsite de iubire, Editura Polirom, traducere din limba engleză: Mihaela Negrilă, anul publicării: 2023, nr. pagini: 416
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: David McLenachan / Unsplash
scrie un comentariu