elefant.ro

Ce ți se poate întâmpla când crezi că eşti pe cea mai înaltă creastă a valului vieţii? Când crezi că poți privi lumea de la înălțimea autorității profesionale incontestabile, de notorietate mondială? Când ai senzația că soliditatea propriului mariaj este atât de indubitabilă, încât o mică escapadă amoroasă reprezintă doar o „tratație” pe care ți-o poți administra, fără remușcări, ca premiu că ți-ai ales bine partenerul de viață care are o încredere oarbă în tine? Când gândești, de fapt, că viața ta este perfectă precum un diamant și indestructibilă tot ca el?!

Răspunsul pe care ni-l propune Care Santos în cel mai recent roman al ei, „Tot binele şi tot răul”, este dur: tentativa de sinucidere a propriului copil!  Și iată cum diamantul vieții Reinei Gené, consultant de resurse umane de talie internațională, invitată să conducă procesele de recrutare ale celor mai importanți manageri din cele mai influente companii, suferă o neașteptată implozie, părând că se află în preajma unei iminente autodistrugeri.

Momentul ales de Santos pentru această bruscă ridicare de cortină este în mod ironic plasat în cea mai intimă secvență adulterină din viața Reinei: aflată în delegație la capătul lumii (în România!), într-un hotel de lux, cu „un bărbat între picioare”. Aparent, doar cinismul autoarei ar putea explica alegerea acestui moment. De fapt, această opțiune a construcției narative are o logică mult mai profundă:  deloc întâmplător, Reina însăși se auto-chestionează în această privință, ajungând, frivol, la concluzia că e doar o (benignă) curiozitate.

„Dacă se concentrează pe imaginile corecte, reușește, căci Sam e, de departe, cel mai bun amant pe care l-a avut vreodată. Atât de bun, încât servește drept unitate de măsură, ca metrul, kilogramul, amperul, sau molul în domeniile lor: pe ceilalți îi evaluează în funcție de depărtarea de punctul ideal, mereu Sam. Și-atunci, dacă e așa ideal, de ce-i mai caută înlocuitori? Oricine ar întreba. Și ea se întreabă. De ce? Cine știe. Din plictiseală? Din curiozitate? Fiindcă e puţin infantilă? Fiindcă a obosit să fie cine e?”

Mai important este faptul că acest moment se va situa la antipodul celui în care află, de la fostul soț, de gestul necugetat al fiului său. Tensiunea narativă creată între cele două secvențe, atât de deosebite ca importanță și semnificație, va constitui fundalul întregului roman. Sentimentul culpei, generat de aflarea teribilei vești într-un moment de maxim narcisism, va însoți, într-o logică naturală, tot parcursul ulterior al eroinei. Mama din Reina o învinge pe femeia din ea, nedorindu-și decât să dizolve timpul și spațiul și să fie alături de „copil”.

Copilul e Albert. Șaptesprezece ani. Ultimul an de liceu. Nebun după cinema și sport. Extravertit. Băiat bun. Responsabil. Din cei care plac adulților. E la vârsta primejdioasă când toți îl cred mare, inclusiv el. Doar ea știe că nu e. Nu de tot. Nu încă.”

Surprinzător, rezolvarea situației se va întâmpla, indirect, tocmai prin amânarea momentului ajungerii Reinei la Barcelona, lângă Albert și Sam, actualul soț. Din nou, și această alegere are un dublu rol. Pe lângă menținerea tensiunii narative, este și pretext pentru un necesar, dar incomod, proces de auto-analiză a Reinei. Blocată în aeroportul din București, din cauza „bestiei din Est”, viscolul siberian ce mătură jumătate din Europa, Reina „forează” în straturile cele mai profunde ale sinelui interior și ale propriei vieți, aflate, deseori, în conjuncție cu ale altora (a lui Fèlix, fostul ei soț, a mamei sale etc.). Previzibil sau nu, pentru noi, cititorii, Reina descoperă inițial, insignifiante fisuri în „diamantul” vieții ei, pentru ca, treptat, să ni se reveleze un adevărat câmp de luptă, pe care diamantele nu au ce căuta.

„Albert este deseori câmp de luptă. Întotdeauna a fost, dar uneori s-a văzut mai clar. Ca în problema studiilor. Lui Fèlix i se păruse că e bine ca, de mic, băiatul să facă pian, pictură, dans, teatru. Se fudulea cu un fiu artist. Un artist de opt-nouă ani e foarte simpatic și e o temă de conversație familiară. Dar când, într-a zecea, Albert a anunțat-o c-o să aleagă un bac de profil artistic, în totală concordanță cu ce-i plăcea de atâția ani, Fèlix s-a opus…”

Construit admirabil, cu un dozaj al suspansului atent gândit, romanul lui Care Santos lasă să intre în scenă în acest moment un personaj ce pare complet inadecvat și enervant ca o muscă ce nu-ți dă pace exact în cele mai nepotrivite situații: Ulf Everink. Impecabil în hainele sale de firmă, într-o formă de invidiat, cu un autocontrol ce frizează neverosimilul, Ulf pare, și el, un personaj cu o viață de diamant.

Aparent animat de o voință cvasi-mercantilă de a accede într-o poziție extrem de importantă în cadrul unei enorme companii, Ulf Everink se va dovedi, ca și Reina, un om cu o viață sfâșiată de traumele trecutului. El este, însă, și elementul-surpriză al unui puzzle care o ajută pe Reina să înceapă să descifreze misterele resorturilor gestului suicidal al fiului ei. Într-o fericită simbioză, și Reina va avea un rol de catalizator pentru Ulf, călăuzindu-l în demersul său de a repara memoria unei ființe dragi. Musca enervantă s-a dovedit a fi personajul providențial care, împreună cu Reina, are puterea de a repara vieți.

Pentru a desăvârși această mică bijuterie literară, Santos alege ca pretext al debutului construcției  narative patru scrisori ce par că vin, anacronic, din alte vremuri, desprinse de logica acestui secol,  „secolul satului global, al comunicațiilor, al tehnologiei”. Se va dovedi că anacronismul este doar aparent, căci secolul XXI  este „secolul în care totul pare a fi evoluat spectaculos. Totul, mai puţin ființele umane”.

Lui Care Santos îi place să construiască povești și acest lucru se vede din coerența construcției, din răbdarea cu care conturează trăsăturile caracterelor sale și firele destinelor lor, din calitatea scrisului, alert și concis, pe alocuri ironic, de multe ori aforistic, din toate acele mici detalii care, însumate, trădează valoarea.

„Tot binele şi tot răul” este un roman care, deși se citește ușor, te pune pe gânduri, căci niciodată nu putem afirma cu certitudine că îi cunoaștem, cu adevărat, pe cei de lângă noi și, mai ales, pe cei a căror naștere dă (și mai mult) sens propriei noastre vieți: copiii noștri. Un roman bogat, dens, plin de semnificații despre fragilitatea relațiilor de familie, cu detalii bine documentate despre București, este o lectură ce te va îndemna să dorești să descoperi cât mai mult din universul creat de această talentată scriitoare catalană.

Care Santos, „Tot binele şi tot răul”, Editura Humanitas Fiction, anul apariției: 2019, nr. pagini: 320, traducere: Jana Balacciu Mateiu


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Doz Gabrial pe Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here