Versatilitatea stilurilor abordate de prozatoarea Ana-Maria Negrilă reliefează atât disponibilitatea unui spirit aflat mereu în căutarea celor mai inspirate expresii literare, cât și o ușurință stilistică greu de egalat. De la povestiri, la space opera (volumele seriei „Stelarium“) sau proză fantasy („Stăpânul umbrelor – Trezirea“), autoarea plonjează în aventura scrierii unui roman istoric, revenind, probabil, la o iubire mai veche (dată de formația sa de literat, doctor în literatură veche): „excavarea“ adevărului istoric în documentele oficiale și plămădirea, pe baza datelor seci, a substanței unor vieți concrete, a unor destine profund umane.
„Cele patru oglinzi ale adevărului” se numără printre puținele romane istorice din literatura română contemporană. Deși ficțiuni istorice s-au scris, unele dintre ele extrem de reușite, în sfera romanului istoric producțiile literare de la noi nu abundă. Tocmai de aceea, dar având în vedere și lecțiile pe care evenimentele actuale ni le servesc nouă, oamenilor acestor vremuri, considerăm drept salutară apariția unui roman istoric.
Romanul „Cele patru oglinzi ale adevărului”, un roman al devenirii, încapsulează, precum o perlă, o frescă extrem de riguroasă și precisă a existenței (atât la scară largă, cât și la nivel de microcosmos) în epoca medievală. Gândit ca un manuscris al bătrânului Stefano Moro, medic și filosof în Florența, el pune în pagină istoria vieții sale, de la momentul copilăriei sale din Moldova (1415), când se numea Ștefan, fiind salvat din sălbăticie de tata Toader – vânător iscusit, capabil a vorbi cu animalele – și adoptat de acesta, și până la vârsta maturității (1426), când ajunge a se metamorfoza în Stefano Moro, de data aceasta sub girul unui al doilea părinte adoptiv, medicul Ruggiero.
Transformarea lui Ștefan se produce în salturi, e un proces sinuos, ce urmează un drum imprevizibil. Ajuns la mânăstirea Negrea spre a-și perfecționa neobișnuita înzestrare de desenator, Ștefan e atras mai mult de partea laică a vieții de slujitor al bisericii, fiind înclinat să stea mai degrabă în aer liber spre a observa plantele și animalele, decât cufundat cu nasul în slovele încâlcite ale cărților bisericești.
Ștefan nu e un tânăr comun: divinitatea l-a hărăzit cu o minte cercetătoare și cu daruri neobișnuite. Între acestea, putința dialogului cu animalele pare să-l conducă direct în mijlocul unui complot. Convorbirile nocturne cu dulăul Baros, îl introduc într-o lume în care secretele par bine ascunse și nu întotdeauna curate. Narațiunea alunecă aici cu mare cu naturalețe, din planul real în cel al fantasticului, în maniera prozei lui Haruki Murakami, pe care o regăsim, de pildă, în „Kafka pe malul mării“.
Urmăririle detectivistice ale lui Ștefan, însoțit în peregrinările sale nocturne de nelipsitul Baros, uneltirile părintelui Antim, atmosfera plină de taine și pericole ascunse, între care cel de frunte este confiscarea sufletului de către Cel Nenumit, par să redea, în expresie românească, atmosfera universului creionat de Umberto Eco în celebrul său roman.
Licorile și poțiunile sunt deopotrivă vindecătoare sau aducătoare ale somnului cel veșnic, iar știința trebuie administrată judicios, căci prea multă pare să aibă efectul otrăvurilor, smintindu-ți judecata. Universul credințelor medievale este recreat într-o manieră pe cât de succintă, pe atât de reprezentativă, uzând de un limbaj literar în care arhaismele, judicios utilizate, se află în deplină sincronicitate cu logica textului.
Meandrele destinului lui Ștefan nu se opresc la mânăstirea Negrea, ci îl poartă spre cetatea Sucevei, unde soarta i-l scoate în cale pe carismaticul Miro cel care, alături de doctorul Ruggieri, va reprezenta una dintre pietrele de hotar ale devenirii sale. De la tânărul Ștefan candid și impresionabil, la adultul Stefano, bărbat adevărat, capabil să-și poarte destinul în propriile mâini, e o cale lungă pe care Ana-Maria Negrilă ne-o zugrăvește cu atâta autenticitate, încât, la final, ne așteptăm ca Stefano să răsară în spatele nostru, desprins direct din paginile cărții.
Oglinzile devenirii lui Ștefan încadrează un univers medieval în care totul poartă pecetea autenticității. Autoarea conturează, cu minuțiozitate de arheolog, portretul întregii existențe din epoca respectivă – nume de localități, construcții, îmbrăcăminte, obiceiuri, negoțul, piața de sclavi, călătoria pe corabie, felul în care era înțeleasă si practicată medicina, nimic nu scapă documentării riguroase a acesteia. La toate acestea se adaugă elementele grafice ale romanului – coperta reprezentând o pictură a lui Caravaggio, precum și harta târgului Sucevei așa cum era în secolul al XV-lea.
Elementele fantastice se împletesc cu cele ezoterice, dar și cu filonul filosofiei platoniciene ce proclamă puritatea sufletului doar după eliberarea de limitările corpului material, pentru a putea beneficia de răsplata de după moarte – viața veșnică întru contemplarea Adevărului. Ștefan își află propriul adevăr doar prin intermediul unui periplu sufletesc, anevoios și dureros, marcat de dezamăgiri, violențe, lipsuri, de trădări mârșave, dar și de fapte de o bunăvoință inegalabilă, ce conturează povestea unei vieți tumultuoase precum un ocean.
Ana-Maria Negrilă, „Cele patru oglinzi ale adevărului”, Editura Hyperliteratura, anul publicării: 2021, nr. pagini: 456
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Meg Jerrard / Unsplash
[…] trecut doi ani de când scriam despre „Cele patru oglinzi ale adevărului”, primul roman istoric al Anei-Maria Negrilă, despre care spuneam că e un roman al devenirii, ce […]