„Florile pierdute ale lui Alice Hart” e o carte foarte puternică. M-am tot întrebat de unde vine forța mesajului acestui roman, întrezărind posibilitatea ca unele dintre lucrurile descrise de Holly Ringland să fi fost experiențe trăite chiar de ea. Din păcate, documentarea ulterioară mi-a confirmat bănuiala. Din fericire, experiențele traumatizante prin care Holly Ringland a trecut s-au metamorfozat, grație unui talent cert, dar și unei călătorii scriitoricești pe alocuri dureroase, într-un roman deopotrivă emoționant și plin de speranță.
După cum mărturisește chiar autoarea, scrierea romanului nu a fost un proces facil. „Florile pierdute ale lui Alice Hart” nu a fost scris „dintr-o suflare”. Cunoscând violența masculină o mare parte din viață, Holly a cochetat, încă din 2012, cu ideea de a scrie ceva pe marginea traumei, multă vreme neavând curajul de a plonja, narativ vorbind, direct în propria suferință.
„… am realizat că nu am scris niciodată despre și din durerea mea, ci de pe lângă ea, ocolind-o, evitând-o, nelăsându-mă afectată în vreun fel de ea”, mărturisea autoarea, dezvăluind faptul că procesul de a răspunde la toate întrebările care o măcinau în legătură cu exorcizarea răului prin scris, au condus la zămislirea acestui roman-mărturie.
Totodată unul dintre cele mai impresionante debuturi, acest roman scris din durere a ajutat și la „rescrierea” celei ce a avut curajul să abordeze violența domestică și să o sublimeze prin artă. Valoarea romanului e dată nu doar de abordarea acestei teme dureroase (conform statisticilor, în Australia, țara de origine a autoarei, o dată la o săptămână, o femeie este ucisă de un bărbat), ci și de multiplele planuri și simboluri pe care Holly Ringland le împletește, cu pricepere, în textura narativă.
Astfel, cea mai evidentă paralelă ce poate fi intuită încă de la începutul romanului este aceea cu „Alice în Țara Minunilor”, dat fiind numele personajului central, Alice Hart, dar și încercările prin care trece într-o lume bizară și plină de contraste, pentru a-și găsi identitatea.
Apoi mai sunt minunatele povești și legende preluate din diferite culturi (bulgară, mexicană, aborigenă – australiană), cărora Holly Ringland le dă corp și viață proprii, iar acestea conferă strălucire și mister romanului.
Și, mai presus de toate, este limbajul secret al florilor, frumusețea și exotismul lor, prezența lor tăcută, dar atât de importantă în carte, pentru că ele sunt „codul” ce transformă nespusul în vorbe ce pot fi rostite și auzite. Florile sunt mijlocitorul durerii. Cu aromele și culorile lor delicate sau, dimpotrivă, pătrunzătoare, ele sunt precum un recipient magic ce distilează durerea și o transformă în iertare, compasiune, acceptare sau speranță. Cu florile sale păstrate, uscate și, mai apoi, pierdute, Alice Hart își sublimează trecutul, pășind din întuneric, din propria traumă, în lumina speranței și a unui nou destin.
Căci Alice Hart e o luptătoare. Copil fiind, asistă, împietrită de uimire și neputincioasă, la izbucnirile și revărsările de tandrețe, dar, mai ales, de neașteptată violență ale tatălui ei, chinuit de proprii demoni – nesiguranța și frustrarea. Până într-o zi, când un incendiu spulberă micul univers al lui Alice și, cu el, tot ce-i era mai drag: mama și fratele nenăscut, minunata grădină a casei, viața ei, cu micile bucurii.
Așa că, la 9 ani, Alice trebuie să își abandoneze trecutul și propria istorie și să o ia de la capăt într-un loc deopotrivă necunoscut și plin de mister: o fermă de flori. O fermă unde niște Flori – abandonate și ele de viață, bărbați sau iubire – cultivă florile australiene, clădindu-și viața într-un deplin matriarhat, departe de convenții, judecăți și lume.
Împresurată de tenebre și coșmaruri, aruncată în voia unui destin ce pare atât de nedrept, Alice se cufundă într-o muțenie alinătoare. Dar energia Florilor de la Thornfield, precum și limbajul secret al minunilor cu corolă și parfum îi alină suferința și îi redau vocea și speranța unei noi vieți. Și iată că speranța nutrește prima iubire, cea care va înflori și pentru Alice, așa cum a înflorit și pentru mama ei, precum și pentru toate celelalte femei de dinaintea ei: bunica June, străbunica Wattle, stră-străbunica Ruth, întemeietoarea fermei de flori. Dar, ca și în cazul lor, prima iubire pare atinsă de blestemul neîmplinirii, al durerii, al renunțării. Oggi, iubitul lui Alice, dispare brusc și neașteptat, fără explicații și fără urmă, spulberând vraja.
Peste ani, devenită administratorul fermei de flori și împăcată cumva cu soarta ei, liniștea îi e tulburată de o scrisoare venită de la Oggi. Acea scrisoare va fi declanșatorul unei călătorii de auto-cunoaștere, care o va purta pe Alice prin frumusețea sălbatică a deșertului australian, dar și printr-o altă iubire traumatizantă, exact ca acelea trăite de predecesoarele din familia ei, ale căror drame doar le-a intuit, fără a le cunoaște adevărata amploare.
Și din nou florile, natura și legendele, cu nesecatele lor energii și puteri tămăduitoare, o vor aduce pe Alice în lumină, spălând toată zgura unui foc interior, care a pârjolit-o, dar a și purificat-o, redând-o sieși mai puternică și mai luminoasă. Căci focul este energie pură, este și sfârșit, dar poate fi și începutul unui fapt nou și adevărat.
E multă frumusețe în acest roman. Există o frumusețe a poveștii, dar și una pur vizuală, minunat redată prin imagini deosebite: cărțile care cresc în grădini asemeni florilor, splendoarea deșertului cu lumina lui ireală, dantela crestelor vulcanilor proiectate pe fundalul cerului înstelat, și, mai presus de toate, imaginea florilor de swainsona ce închipuie inima însângerată a unei mame celeste ce și-a pierdut fiul din înaltul cerului. Vă invit să vă împărtășiți din această frumusețe, cu convingerea că literatura, asemeni florilor, este o inepuizabilă sursă de încântare.
Holly Ringland, „Florile pierdute ale lui Alice Hart”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2020, nr. pagini: 376, traducere: Sînziana Dragoș
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu