cronici recomandări

Un poet optimist – despre „Viaţa financiară a poeţilor” de Jess Walter

În ficțiune, e posibil orice. Chiar și să existe un tip care-și imaginează că poate avea succes cu un site de poezie și analiză financiară.

Matt Prior este jurnalist economic. Perioada dificilă din anii 2000. Exact anii în care astfel de fantezii nu au nicio șansă. Firește, site-ul se duce de râpă. O cărămidă peste grămada de datorii pe care Matt o duce în spinare. Ipotecă, rate peste rate, taxe școlare (are doi băieți), iată un colier de probleme, asortat cu două „detalii”: 1. Matt are grijă de tatăl lui, care se confruntă cu demenţa, şi 2. constată că soţia îl înşală cu un tip care lucrează la un magazin de mobilă. Una peste alta, o situaţie cam de coşmar, din care n-ai cum să ieşi neafectat.

Lui Matt, circumstanţele (şi doi tineri întâlniţi la un market) îi amintesc de marijuana. Consumase cu ani în urmă, îşi reia viciul şi nu trece mult până când marijuana pare salvarea. Devine dealer, având impresia că, vânzând, va strânge suficient pentru a ieşi din datorii. Până când, până când… Se-ntâmplă ceva, iar Matt trebuie să regândească totul.

„Prefer să fiu idiotul lipsit de griji: să mă trezesc dimineaţa, să mă duc la serviciu, să vin acasă, să-mi ajut copiii la teme, iar seara să mă bag în pat lângă soţie, complet ignorant. Mai ales acum, cu laţul strângându-mi-se în jurul gâtului şi cu senzaţia că totul îmi fuge printre degete… Nu vreau decât tihnă. Linişte. Nu vreau să muncesc la căsnicia mea; vreau doar să o am.”

Cât de absurdă pare ideea lui Matt, de a proiecta un site care să combine poezia şi analiza financiară, tot e un indicator pentru felul în care-şi trăieşte viaţa. Şi despre cum interpretează momentele pe care este nevoit să le traverseze. În orice caz, nu disperă. Priveşte totul cu ironie şi oarecum din exterior, ca şi cum nu lui i s-ar întâmpla, calculează, mai trage un fum, mai pleacă după lapte pe la 11 noaptea şi caută pe net urmele relaţiei dintre soţia lui şi Chuck Lemnarul, nu fără ispita de a se răzbuna. Însă este vorba despre o răzbunare fină, prin care doar sugerează că ştie, că e la curent, deci nu vă mai ascundeţi, că n-are rost…

Matt e un optimist, în ciuda presiunii. De asta, pare şi neverosimil. Dar e vorba de o ficţiune, nu? Habar n-am cum ar reacţiona în realitate cineva care s-ar confrunta cu toate problemele lui Matt. Şi, oricum, e mai greu să-l înţelegem cum trebuie pe Matt, din moment ce el este (şi) poet. Imprevizibil, reflexiv, ironic şi, mai ales, cu ceva speranţă chiar şi în cea mai neagră clipă.

„Mă uit la bârnele din curte, stivuite una peste alta, şi îmi dau seama că viaţa e o versiune a jocului ăstuia pentru copii: tragi o piesă de la fund, o aşezi deasupra şi încerci să nu dărâmi toată construcţia. Scoţi o piesă, o pui desupra, construcţia creşte tot mai înaltă, iar greutatea se mută spre vârf, până când baza începe să semene cu un grilaj, şi nu trece mult până îţi dai seama că îţi ţii respiraţia, că nu mai există mişcări sigure, şi totuşi trebuie să încerci, să încerci necontenit, pentru că aşa e jocul… astfel că te uiţi după o piesă pe care să o extragi încetişor… o extragi… încetişor… chiar dacă nu poţi câştiga niciodată şi lucrurile se întâmplă mereu la fel… stai cu răsuflarea tăiată, indecis… şi lumea ţi se clatină deasupra capului.”

Aşa e jocul. Probabil, dacă ar fi scos un roman trist, în care, să zicem, povestea să fi fost jurnalul lui Matt, care Matt se sinucide din cauza presiunii financiare, familiale, sociale, Jess Walter n-ar mai fi avut succesul de care s-a bucurat (unul dintre cele mai bune romane în 2009, după mai multe ziare americane). Accentul pozitiv e pe mentalitatea americană, pe „happy end”-ul care te ajută să construieşti.

Povestea curge bine, e scrisă cu lejeritate şi are marele atu al unei traduceri potrivite, cu atenţie pentru limbajul colocvial (se vede mâna scriitorului Bogdan Coşa). Deși pare ușurică, o lectură de stațiune, pe fundal sunt tot felul de povești pentru „oameni mari”, despre cum decade presa (şi) din cauza managementului prost, despre relaţia fiu-părinte, dar şi despre cum poate supravieţui o căsnicie ca un vapor în mijlocul furtunii.

Jess Walter, „Viaţa financiară a poeţilor”, Editura Polirom, 2015, 312 pagini, traducere de Bogdan Coşa

despre autor

Constantin Piştea

Editor-coordonator citestema.ro.

scrie un comentariu