Pe Mihaela Buruiană am cunoscut-o, iniţial, ca traducătoare, având ocazia de a savura abilitatea de a translata în română sensurile limbii engleze, fără a-i diminua expresivitatea ori a o trăda. Cu volumul de debut „Pe cine iubești mai mult”, ea face pasul către propria creație integrală (de vreme ce și o traducere este tot un soi de creație), adunând într-un volum dens și condensat o multitudine de personaje, alegeri, stări și traume.
Oricare ar fi, însă, spaima sau trauma analizată (pierderea mamei, batjocura colegilor de clasă, marginalizarea celor diferiți, însingurarea urbană, destrămarea familiei, abrutizarea etc.), ea beneficiază nu doar de dublajul lucidității ori al finei înțelegeri a resortului psihologic ce o determină, ci și de o profundă empatie a autoarei care reflectă, astfel, emoții și stări ce au locuit-o sau pe lângă care a trecut, real sau doar imaginar, și ea.
Convingătoare este și construcția cărții gândită precum un set de oglinzi, puse în fața personajelor, în care acestea, copii fiind, se vor reflecta ulterior ca adulți, reiterând uneori, fie și parțial, traiectoriile vieților părinților lor. Alteori, oglinzile au funcțiunea unei prelungiri, a continuării, într-un cadru diferit, a unei povești („O mână”), al cărui final, doar anticipat în prima, este revelat pe de-a-ntregul abia în a doua, respectiv în povestea-pereche („Un drum lung”).
Este uimitoare naturalețea cu care, în unele proze, Mihaela Buruiană dezvoltă povești ale copilăriei prin care aproape toți cei de o generație cu ea am trecut, evocând spații și situații – mai ales din perioada ceaușistă – ușor de recunoscut (mediul școlii, proximitatea blocului de apartamente, explorarea primelor curiozități sexuale etc.). În același timp, în alte proze, găsim o justă calibrare a tonului prin care sunt redate drame ale maturității, universale prin zguduirile pe care le produc (autismul, abrutizarea din mediul corporatist, tați abuzivi, părinți demisionari, familii disfuncționale etc.).
Ce e minunat în prozele Mihaelei Buruiană e, pe o parte, faptul că cititorul înțelege exact „ce a vrut să spună autorul”, fără ca acesta din urmă să fie nevoit să se explice, dar şi că, pe de altă parte, cititorul poate dezghioca miezul poveștilor mai profund sau mai superficial, mai rapid sau mai lent în funcție de sensibilitatea, experiența și istoria de viață proprii.
Astfel, niciun cuvânt nu e în plus sau în minus în proza Mihaelei Buruiană, care evocă la fel de natural și sugestiv atât spațiul urban, cât și cât pe cel rural, timpul prezent ori pe cel trecut, încărcând cu adânci semnificații resturi de gând, jumătăți de replică, puncte de suspensie. Peste toate plutește fie nostalgia copilăriei, fie gustul amar al durerii, fie împăcarea cu rosturile unei vieți trăite așa cum s-a putut.
Plasate sub semnul interogației din titlu, prozele Mihaelei Buruiană conturează, ca într-un puzzle subtil, harta unei multitudini de alegeri personale în fața cărora, poate, și unii dintre noi am fost puși atunci când eram copii sau pe care le-am făcut în calitate de adulți. Fiecare se poate regăsi în acest labirint de opţiuni, cu melancolie sau cu regret, însă, mai presus de toate, cu sentimentul autenticității frânturilor de viață ce se circumscriu acestui labirint.

Mihaela Buruiană, „Pe cine iubești mai mult?”, Editura Nemira, anul publicării: 2023, nr. pagini: 232
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu