cronici recomandări

Vieți trăite așa cum s-a putut – despre „Pe cine iubești mai mult?” de Mihaela Buruiană

scris de Stela Călin

Pe Mihaela Buruiană am cunoscut-o, iniţial, ca traducătoare, având ocazia de a savura abilitatea de a translata în română sensurile limbii engleze, fără a-i diminua expresivitatea ori a o trăda. Cu volumul de debut „Pe cine iubești mai mult”, ea face pasul către propria creație integrală (de vreme ce și o traducere este tot un soi de creație), adunând într-un volum dens și condensat o multitudine de personaje, alegeri, stări și traume.

Oricare ar fi, însă, spaima sau trauma analizată (pierderea mamei, batjocura colegilor de clasă, marginalizarea celor diferiți, însingurarea urbană, destrămarea familiei, abrutizarea etc.), ea beneficiază nu doar de dublajul lucidității ori al finei înțelegeri a resortului psihologic ce o determină, ci și de o profundă empatie a autoarei care reflectă, astfel, emoții și stări ce au locuit-o sau pe lângă care a trecut, real sau doar imaginar, și ea.

Convingătoare este și construcția cărții gândită precum un set de oglinzi, puse în fața personajelor, în care acestea, copii fiind, se vor reflecta ulterior ca adulți, reiterând uneori, fie și parțial, traiectoriile vieților părinților lor. Alteori, oglinzile au funcțiunea unei prelungiri, a continuării, într-un cadru diferit, a unei  povești („O mână”), al cărui final, doar anticipat în prima, este revelat pe de-a-ntregul abia în a doua, respectiv în povestea-pereche („Un drum lung”).

Este uimitoare naturalețea cu care, în unele proze, Mihaela Buruiană dezvoltă povești ale copilăriei prin care aproape toți cei de o generație cu ea am trecut, evocând spații și situații – mai ales din perioada ceaușistă –  ușor de recunoscut (mediul școlii, proximitatea blocului de apartamente, explorarea  primelor curiozități sexuale etc.). În același timp, în alte proze, găsim o justă calibrare a tonului prin care sunt redate drame ale maturității, universale prin zguduirile pe care le produc (autismul,  abrutizarea din mediul corporatist, tați abuzivi, părinți demisionari, familii disfuncționale etc.).

Ce e minunat în prozele Mihaelei Buruiană e, pe o parte, faptul că cititorul înțelege exact „ce a vrut să spună autorul”, fără ca acesta din urmă să fie nevoit să se explice, dar şi că, pe de altă parte, cititorul poate dezghioca miezul poveștilor mai profund sau mai superficial, mai rapid sau mai lent în funcție de sensibilitatea, experiența și istoria de viață proprii.

Astfel, niciun cuvânt nu e în plus sau în minus în proza Mihaelei Buruiană, care evocă la fel de natural și sugestiv atât spațiul urban, cât și cât pe cel rural, timpul prezent ori pe cel trecut, încărcând cu adânci semnificații resturi de gând, jumătăți de replică, puncte de suspensie. Peste toate plutește fie nostalgia copilăriei, fie gustul amar al durerii, fie împăcarea cu rosturile unei vieți trăite așa cum s-a putut.

Plasate sub semnul interogației din titlu, prozele Mihaelei Buruiană conturează, ca într-un puzzle subtil, harta unei multitudini de alegeri personale în fața cărora, poate, și unii dintre noi am fost puși atunci când eram copii sau pe care le-am făcut în calitate de adulți. Fiecare se poate regăsi în acest labirint de opţiuni, cu melancolie sau cu regret, însă, mai presus de toate, cu sentimentul autenticității frânturilor de viață ce se circumscriu acestui labirint.

Mihaela Buruiană, „Pe cine iubești mai mult?”, Editura Nemira, anul publicării: 2023, nr. pagini: 232

Puteţi cumpăra cartea de la:

despre autor

Stela Călin

Citesc de când mă ştiu, cu aceeaşi plăcere cu care ascult muzică, văd filme, privesc fotografii, având senzaţii diferite, dar acelaşi feeling: mă transpun într-o poveste, într-un univers paralel, în care imaginarul nu are limite, posibilul şi imposibilul se împletesc şi, de ce nu, se confundă…

Savurez cu aceeaşi plăcere o ceaşcă de cafea şi o lectură bună, recunoscătoare că există cărţi, că s-au inventat semnele acestea, numite litere, pe care oamenii talentaţi le folosesc pentru a scrie poveşti…

Îmi place, în egală măsură, să citesc, dar şi să discut cu alţii, pasionaţi ca şi mine de lectură, despre impresiile şi sentimentele stârnite de o carte. Iar dacă numărul celor cu care pot să discut despre cărţile citite este mai mare ca simplul meu cerc de prieteni, cu atât mai bine… Bun venit în lumea mea, prieteni!

scrie un comentariu