Am descoperit-o pe Ann Patchett prima dată prin intermediul minunatei comedii de moravuri „Belcanto”, care îmbină, pe cât de armonios, pe atât de surprinzător, delicatețea muzicii de operă cu absurdul ideii de terorism. A urmat „Comuniune”, o monografie a complicatelor și interesantelor relații ce se instituie între surori și frați vitregi, aduși în calea aceluiași destin de mariajele și despărțirile părinților lor. Aflată cu „Casa Olandeză” la al treilea roman al autoarei, nu pot decât să redescopăr inegalabilul talent de povestitoare al acesteia, dar și să remarc diversitatea temelor pe care le abordează.
Aducând întrucâtva cu o saga de familie, dar amintind și de „Doamna de la Ritz” (de Melanie Benjamin) în care luxosul hotel devine personaj al narațiunii, „Casa Olandeză” are drept actor principal chiar impunătoarea casă din Elkins Park, ce a aparținut familiei VanHoebeek și în care Cyril Conroy se va muta împreună cu familia sa, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Ceea ce va reprezenta Casa Olandeză pentru fiecare dintre personaje și modul în care acestea se raportează la ea, împreună cu complicatele relații ce se dezvoltă pe parcursul poveștii în strânsă legătură cu destinul casei, reprezintă chiar miezul narațiunii.
Începutul poveștii e dominat de apariția lui Cyril Conroy, taciturnul și distantul cap al familiei Conroy, întruchiparea ideii de reușită prin propriile forţe, grație perseverenței și inteligenței, dar și a unei anume determinări ce ține de latura de învingător a personalității unui om. Astfel, de la o condiție modestă ajunge, mulțumită unor investiții geniale, un mogul imobiliar, întruchiparea vie a „visului american”. În contrapartidă, se insinuează, aparent insignifiantă, Andreea, „prietena” lui Cyril cea care admiră fără rezerve minunățiile Casei Olandeze și care, previzibil, ajunge să devină doamna Conroy.
Înșelătoarea lipsă de importanță a Andreei în ecuația acestei narațiuni va fi compensată de rolul extrem de important și deopotrivă malefic pe care ea îl va juca în destinele lui Maeve și Danny, copiii cuplului Cyril și Elna Conroy. Aceasta din urmă se instalează în spațiul narațiunii ca personaj-fantomă, caracterizat de ideea de absență, abandon, dispariție, fiind conturat doar din relatările și amintirile celorlalte personaje, în special ale lui Maeve și Danny, dar și ale lui Sandy, menajera, sau chiar ale lui Cyril.
Aflăm că, la un anume moment, Elna a decis să-și părăsească soțul și copiii, precum și luxoasa locuință, pentru a-și îndeplini o discutabilă, în ochii celorlalți, vocație caritabilă, lăsând în grija lui Maeve și a personalului casei datoria creșterii și educării lui Danny. Până la acest punct, Ann Patchett oferă cititorului suficiente motive de a-și pune întrebări și de a judeca personajele, punându-le în diverse categorii.
Andrea, obsedată de dorința de a stăpâni Casa Olandeză, reprezintă tipul femeii-satelit, al parvenitei desăvârșite, dornice să dobândească acel statut social care corespunde ambițiilor sale nemăsurate întruchipate de Casă Olandeză, simbol al tradiției, aristocrației și opulenței. Ajunsă stăpâna casei, după moartea lui Cyril, nu are nicio emoție în a-i expulza pe Maeve și Danny din casă.
Maeve, tipul surorii-mamă, deopotrivă fermă și amuzantă, acidă și tandră, se dedică creșterii lui Danny, în maniera devotamentului absolut, care ține atât locul mamei fugare, cât și al tatălui distant și absent din viețile copiilor săi.
Danny, personajul din perspectiva căruia sunt relatate întâmplările, ambițiosul fiu al lui Cyril, este cel ce va moșteni talentul de investitor al tatălui său, în ciuda pregătirii asidue pentru cariera de medic. Plecarea din Casa Olandeză ajunge să îl marcheze chiar mai mult decât pe Maeve care, grație caracterului ei temerar, pare gata de a depăși orice obstacol.
Elna Conroy, mama fugară, considerată de mulți moartă, apare spre finalul romanului, expunându-și propriile motivații și versiune a vieții. Ea proiectează asupra Casei Olandeze umbra unei împovărătoare locuințe, simbol al trufiei și inechității într-o lume în care cei mai mulți mor de foame în timp ce foarte puțini se bucură de un trai opulent.
Felul în care se raportează cei doi frați la dispariția mamei lor și modul în care aceasta reapare în viața lor, dar și în viața Andreei, reprezintă nuanțele acestei povești, în care finețea cu care sunt redate trăirile se împletește cu arta cu care sunt urmărite traiectoriile personajelor.
Deși Maeve este cea mai afectată de dispariția mamei, dezvoltând din copilărie o boală din cauza șocului suferit, ea este cea care, surprinzător, are puterea de a o absolvi de toate păcatele, acceptând ca pe un dar revenirea ei, spre deosebire de Danny, căruia motivațiile mamei i se par complet neconvingătoare și căreia, din acest motiv, nu îi poate găsi un loc în viața lui.
Încă și mai inedit, Elna ajunge să își lege destinul de cel al Andreei și alege să o îngrijească cu abnegație în ultimele luni de viață, într-o apologie a iertării care este perfect congruentă cu profilul psihologic pe care Ann Patchett i l-a rezervat personajului Elna Conroy.
Dincolo de pendulările continue între trecut și prezent, între copilărie și maturitate, între egoism și sacrificiu, ceea ce revine este fundalul magic al Casei Olandeze, mereu ireal de frumoasă, ca un palat de basm și la care Maeve și Danny se întorc obsesiv vreme de decenii, ca într-un ritual al revenirii în trecut și la viața fericită din copilărie. Momentul în care decid că merită să facă pace cu trecutul și să își recapete propriile destine, lăsând în urmă Casa Olandeză, este cel al maturizării depline, al acceptării și al ancorării în propriul eu.
Ann Patchett, „Casa Olandeză”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2021, nr. pagini: 352, traducere: Mihaela Dumitrescu
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Raimond Klavins pe Unsplash
scrie un comentariu