Fracturi e un roman al minciunilor. Implicit, și al urmărilor acestora. Subiectul debutează cu o mașină care lovește în plin un grup de pietoni, în centrul Bucureștiului. Unul dintre supraviețuitori, de meserie manipulator media, profită de panica din jur pentru a fugi de la fața locului. Curând, mustrările de conștiință îi provoacă insomnii și îl determină să ia legătura cu familia uneia dintre victime, aflate în comă. Pentru a-și ascunde identitatea și intențiile, sugerează că ar fi fost vechi prieten cu acesta. E prima minciună dintr-o serie care îl va pune în fața mai multor conflicte.
Fragment: „Ți s-a întâmplat vreodată, poate în copilărie, să comiți o faptă atât de condamnabilă, încât posibila ei aflare să te umple de frică și de rușine? Și să observi apoi că trece neobservată. Asta îți dă un fel de alinare. Știi că ai făcut ceva greșit, dar atâta vreme cât nimeni nu te învinovățește, nu înfrunți prea multe mustrări de conștiință. Mai există o teamă oarecare, o vagă părere de rău, dar poți trăi cu ele fără greutate. Cu timpul, se vor pierde. Poate vor persista, ca un tatuaj permanent, dar se va afla într-o zonă inaccesibilă celorlalți. Pe urmă, pe neașteptate, afli că fapta respectivă a avut niște urmări cu adevărat tragice. Te poți simți în siguranță. Nimeni nu știe că tu ai fost făptașul. Nu vei putea totuși să oprești apariția sentimentului de vinovăție. La început, pornește ca o pâlpâire – o scânteie în beznă. Mai departe, poate continua să mocnească sau poate să aibă loc o explozie.”
Înainte de-a mă juca în minte cu ideea, aveam deja pregătite planuri pentru mai multe teme și mi-era oarecum dificil să-l aleg pe cel mai potrivit. S-a întâmplat apoi să trec printr-o perioadă ceva mai dificilă pentru mine, perioadă în care minciunile, stările de confuzie și insomniile au devenit obișnuință, cu scurte pauze de respiro. Despre ce poți povesti mai bine decât despre cele experimentate pe propria piele? În felul ăsta, am început planul pentru Fracturi, de la trăirile alea. Mi-au mai trebuit un personaj interesant și-un subiect pe măsură. Am încrederea că, după o documentare intensă, le-am găsit pe cele mai potrivite.
Din cauza acelorași experiențe, scrierea la roman a durat mai mult de un an și jumătate. Au fost lungi perioade în care pur și simplu nu puteam compune niciun rând. Ce m-a ajutat să continui a fost un calendar, tipărit și lipit pe un dulap, lângă birou. Acolo bifam cu roșu zilele în care reușeam să umplu câte o pagină și numărul de cuvinte strânse până la data respectivă. La fiecare pagină, goleam câte un pahar de vin sau de bere (în funcție de anotimp). Asta mă ajuta să mă îndepărtez mai ușor de realitatea imediată.
După corecturile finale (am renunțat la cel puțin o treime din cele scrise, obsesie care m-a urmărit mereu), am rămas c-un manuscris de dimensiunea Marelui Gatsby (a personal favorite). Dați-mi de știre, dacă rezultatul e unul mulțumitor.
Trailer carte: https://www.youtube.com/watch?v=hU1bwbwRCio
Mihail Victus (n. 1986) a obținut numeroase premii literare pentru proză, dintre care: Marin Preda (2018), Ioan Slavici (2017), Radu Rosetti (2015). Începând cu 2006, a publicat proză în diverse reviste: Tribuna (2017), Iocan (2016), Ateneu (2015), Actualitatea literară (2011) etc. Din decembrie, 2014, investește o parte din timpul liber pentru revista digitală LiterNautica.com, în calitate de co-fondator și administrator. În 2018 a fost inclus pe platforma 100 Absolut Artists.
Mihail Victus, „Fracturi”, Editura Vremea, anul publicării: 2019, nr. pagini: 176
Deocamdată, romanul poate fi comandat de pe site-ul editurii Vremea. În cel mult două săptămâni va fi disponibil și în librării.
Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.
scrie un comentariu