elefant.ro

Oana Cătălina Ninu debutează în 2005 cu Mandala, iar la 16 ani de la debut apare cea de-a doua ediție a volumului la Casa de Pariuri Literare, ceea ce demonstrează că poemele rezistă probei timpului și încă reflectă o sensibilitate actuală. Ce mi-a atras atenția în mod special a fost receptarea inițială a volumului, care pe lângă premiile câștigate, a avut parte și de etichetări de tipul „poezia ei este scrisă bărbătește”, fiind considerat un aspect pozitiv al volumului. Chiar dacă Mandala a fost receptat ca o aglomerare de imagini, ancorate în zona biografistă și autenticistă, creând pentru unii o poezie obsedantă a unei feminități neconforme, cred totuși că acum procesul rescrierii identității este mult mai important de menționat.

Poemele din Mandala explorează sentimente limită, de inadecvare, de revoltă și împotrivire, o atitudine specifică poeziei douămiiste, dar chiar și așa trebuie amintită perspectiva feminină care dublează inadecvarea și nepotrivirea din cauza modului în care identitatea feminină este construită într-o societate puternic patriarhală: „de fiecare dată mă/ opresc dincoace de șinele tramvaiului/ stau 5 secunde apoi urc tremurând pe trotuar mă las înjurată/ de șoferii de tiruri alții mă fluieră ce faci frumoaso/ azi e joi și mi se rupe de tot”. p. 46). Dacă în 2005 Mandala e o reacție anti-„normalitate”, în 2021 volumul poate fi recuperat ca unul dintre cele care premerg literatura feministă din spațiul literar românesc.

Discursul din Mandala este unul acut și tăios, violent și brutal, are intenția de a șoca, ceea ce în poetica douămiistă este des întâlnit, dar este important de subliniat modul în care identitatea feminină este (re)construită. Ceea ce cred că s-a pierdut la momentul debutului este modul în care experiența și identitatea feminină este prezentată, bineînțeles că explorarea corporalității, visceralității feminine va trezi în critica tradițională o reacție negativă, pentru că e vorba de o nepotrivire între imaginea feminității patriarhale și a celei dintr-o perspectivă feminină.

De cele mai multe ori a atribui eticheta de „feminin” este conotat negativ, deoarece femininul și feminitatea sunt înțelese dintr-o perspectivă patriarhală, lucru ce limitează experiența și identitatea la prejudecăți și stereotipuri, iar această practică se întâlnește și în zona criticii și literaturii. Cu toate acestea, Oana Cătălina Ninu oferă o altă imagine asupra feminității, o imagine din interior, ceea ce generează un proces de (re)scriere a identității feminine („numele meu este ana și am venit să vă sucesc mințile/ îmi târăsc după mine femeile/ din cearșafuri/ femeile despletite și însemnate cu mir/ le trag de păr le desfigurez le mușc de coapse”, p. 18; „îmi dă senzația că nu m-am născut niciodată/ că am fost doar noi și femeile noastre comune”, p. 15; „în lichidul ăsta de consistență gelatinoasă mă simt ca în/ propriu-mi uter sunt postere la ieșire mare spectacol mare/ EU”, p. 20.). În Mandala temele sunt variate: relația cu corporalitatea, relațiile atât hetero, cât și cele queer, dar și modul în care identitatea feminină reprezintă o inadecvare. Oana Cătălina Ninu creează o feminitate și o identitate feminină sângeroasă, viscerală și care se resimte aproape ca un chiuretaj („stai la mașina de scris versul tău ca o chiuretă/ sexul tău ca o chiuretă întoarsă/ sufletul o chiuretă strâmbă făcându-și loc printre striațiile”, p. 56). Ștefania Mincu afirmă despre Mandala„nu e o adunătură de texte; e un drum de calvar feminin, [î]n el e femeia arhaică, magică, crudă, obscură”, ceea ce evidențiază complexitatea identității feminine și diversitatea experienței, departe de imaginea tradițional-patriarhală prezentă de cele mai multe ori în literatura română.

Reeditarea volumului Oanei Cătălina Ninu aduce în prim-plan necesitatea revendicării și reactualizării literaturii scrise de femei, mai ales prin prisma rolului lor important în evoluția și în schimbarea discursurilor. Tendințele feministe nu sunt noi în literatura română, iar prin reacțiile anti-sistem, anti-„normalitate”, acest lucru poate fi înțeles într-un context de emancipare și detabuizare a literaturii scrise de femei. Mandala funcționează în acest direcție, pentru că feminitatea tradițional-patriarhală este contestată, heteronormativitatea este și ea contestată, generând astfel o rezistență în fața culturii predominante, adică a celei tradițional-patriarhale („mi se strânge uterul în mine ca o prună uscată/ de la spate orice femeie blondă seamănă cu tine / […]/ toată viața mi-am dorit să umplu urma trupului tău gol în așternut/ ano, degeaba îmi tai cearșafurile cu lama/ degeaba le fierbi cu sodă caustică sângele ăsta/ nu-i sânge obișnuit de bărbat”, p. 59; „mi-am tăiat părul dintre pulpe părul îmi ajungea până între pulpe/ nu aveam nevoie de lenjerie intimă/ sau de oglinzi și ochelari îmi sfâșiam pupilele cu epilatorul/ să stau mereu trează să observ/ fiecare mișcare fiecare tresărire a sufletului meu” p. 11. „dacă ai fi acum lângă mine, iubito,/ nu aș mai inhala aerul înecăcios de sub fustele altor femei/ anca ioana sau mioara cu surâsurile lor sceptice”, p. 24).

Oana Cătălina Ninu face parte dintr-o generație poetică definită de revoltă, furie și contestare a culturii primare. Așadar, Mandala conturează o poetică a rescrierii, modificând, astfel, perspectiva asupra intimității și corporalității, precum și asupra modului în care ne raportăm la diferitele fațete ale experienței și identității.

nu te mai preface,

ai putea foarte bine să privești cioburile de geam spart

sau să călătorești cu trenul sau să te arunci de probă de la etajul 3

însă nu, tu vrei să iubești o femeie

să o speli cu ceai de sunătoare să îi tai periodic sfârcurile

să o înfășori goală în sârmă să îi presezi sexul cu palma

ca unui copil mic cu tată bețiv

îmi spui să nu mă mai prefac

aprind țigara where is the love

nici nu mă mai întreb pentru că oricum nu știu

decât să privesc în gol posterul lui marilyn manson îmbrăcat în femeie

numai fuste rochii și țâțare zburând în toate părțile

crestându-mi cute adânci

aș vrea să mă îngrop în ele să mi le prind prin păr

să-mi storc lacrimile și tărâțele de pe obraji

să-mi îngrop capul între sânii tăi

să-mi curăț mătreața de sub unghii să ies în lume

nu trece o zi în care să nu mă gândesc la sinucidere

cam în același fel în care te gândeai tu noaptea la masturbare

cu șurubelnița pregătită pe noptieră cu cheia în ușă

cu inima în cutia ruginită de sub pat

dar nu te îngrijora unde nu e durere

nici fericire

(p. 35)

Oana Cătălina Ninu, „Mandala”, Editura Vinea, București, 2005; reeditat la Casa de Pariuri Literare, 2021


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Annie Spratt pe Unsplash

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here