Albert Denn (născut în 1990, în Balș) a emigrat în Spania în 2003 împreună cu familia. A absolvit Facultatea de Filologie Hispanică a Universității din Valencia, în 2015, după care a revenit în România ca bursier Erasmus, unde a devenit asistent la Universitatea din București. Actualmente este doctorand în cadrul Universității din Valencia, Facultatea de Filologie, Traducere și Comunicare, și profesor de limba spaniolă la Olga Gudynn International School și la Institutul Cervantes din București. Debutează în 2018 cu volumul de poeme Îmi pipăi cu frică tălpile, apărut la Casa de pariuri literare, volum tradus și în limba spaniolă și nominalizat pentru debut la premiile „Observator Cultural” în 2019. În anul 2020 a fost unul dintre câștigătorii Concursului Național de Poezie „Lidia Vianu Translates”. În 2022 îi apare al doilea volum de poeme, Refuzul necontrolat al uitării, tot la Casa de pariuri literare. Asupra acestui al doilea volum mă voi apleca și eu în cele ce urmează.
Dintru început trebuie spus că Albert Denn este adeptul unei poetici minimaliste, optând pentru această estetică atât în primul volum cât și în cel de-al doilea, fapt ce poate spune despre el că are deja un stil recognoscibil. De asemenea, aș spune tot din primele rânduri că avem de a face cu unul dintre puținii poeți din tânăra generație, la care se văd progrese evidente de la debut la cea de-a doua carte. Și spun aceasta deoarece, citindu-i volumul de debut, mi s-a părut cumva neunitar din punct de vedere tematic, poetul părând să fi adunat acolo o serie de poeme scrise în perioade diferite și în stiluri diferite. Spre deosebire de acela, acest al doilea volum este de departe unul mult mai bine legat, poetul dovedind prin aceasta în primul rând o oarecare maturitate poetică. Astfel, regăsim în paginile acestei cărți poeme ce gravitează în jurul unei teme unice – iubirea, chiar dacă la rândul său aceasta se ramifică între iubirea de sine (înțeleasă ca stimă de sine) și cea simțită față de persoana iubită.
Tot în două se ramifică și discursul poetic, având pe de o parte poeme cu un subtil accent retoric-existențialist ușor metaforizat: „și dacă atunci când vei primi ac și ață/ în loc să coși/ te vei apuca să descoși”; „ce nebunie/ cum trec zilele/ cum se învechește casa/ și pică zidul/ și crapă răbdarea/ și rădăcinile nu mor”; iar pe de altă parte, poeme sentimentale, dar nu sentimentaliste (deși iubirea pare mai curând neîmplinită, neîmpărtășită, ceea ce ar fi putut ușor genera patetisme de duzină), ci având inclusiv o notă sapiențială:
„ascultă-mă/ fără să-mi spui/ dacă am sau nu dreptate/ fără a simți nevoia căutării contrastului/ fără a intra într-o competiție/ la fiecare încercare de a purta un dialog/ ascultă-mă/ doar atât”; „dacă eu exist/ doar în țesutul meu cerebral/ și tu în țesutul tău cerebral/ atunci noi nu ne-am îndrăgostit niciodată/ nici măcar nu ne-am cunoscut/ creierele se îndrăgostesc de alte creiere”.
De asemenea, ceea ce mai atrage atenția la poezia lui Albert Denn din acest volum este dozajul optim al figurilor de stil, acesta reușind să jongleze cu măiestrie atât cu poezia aparent simplistă, fără niciun fel de metaforă, în care de regulă mizează pe ancorarea în real, în cotidian: „n-ar trebui să-ți fie greu să fii tu cu alții/ e toamnă iar în București/ ne prefacem că ascultăm/ ne prefacem că înțelegem”, cât și cu poezia cu metaforă ascunsă în spatele vălului sapiențial: „ne-a spus cineva/ că după atâtea/ călătorii vom ajunge/ la noi?”; ajungând chiar și la poeme cu metafore, nici de tot implicite, nici total explicite, dar cât se poate de grăitoare:
„mă gândesc la tine/ ca la un mărăcine de/ care prinzi drag/ pentru că ți se lipește de haine”; „ca atunci când bagi cuțitul/ într-o prăjitură pavlova/ un vid subit al gândurilor/ și face ce vrea/ și nu știu/ dacă a rămâne cu întrebări/ e diferit față de anularea tuturor întrebărilor”.
Deși nu este un volum de poeme care să aibă vreo minimă legătură cu lumea medicală, mi-aș încheia totuși această cronică cu un prospect de lectură: poemele lui Albert Denn se citesc ușor, dar se digeră în timp, nefiind altceva decât pilule poetice cu eliberare prelungită. La nevoie (sau de plăcere) se poate relua lectura lor, ori de câte ori o cere situația creată.
Albert Denn, „Refuzul necontrolat al uitării”, Editura Casa de pariuri literare, anul publicării: 2022, nr. pagini: 108
Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:
scrie un comentariu